Camping Razvrsje in Durmitor

Camping Razvrsje Durmitor

În momentul în care am început organizarea turei în Durmitor prima variantă de cazare a fost la cort, camping-urile fiind foarte numeroase aici. Dar ulterior, atunci când am aruncat o privire mai atentă asupra temperaturilor, am văzut că nopțile erau destul de răcoroase, cu temperaturi de 5-6 grade Celsius, chiar daca ziua era cald. Prin urmare, am căutat o variantă puțin mai confortabilă din punct de vedere termic pentru atunci când vom reveni de pe trasee, dar cu un buget cât mai apropiat de dormitul la cort. Căutând și analizând variantele din Zabljak și din împrejurimi pentru cazare in Durmitor, punând în balanță aspectele privind localizarea, costul și facilitățile, am optat pentru Camp Auto Razvrsje.

Cum am ales Camping Razvrsje?

Campingul Razvrsje este administrat de către Mišo, o gazdă foarte ospitalieră și care este foarte implicat în tot ceea ce înseamna primirea celor care aleg să îi treacă pragul.

Primul contact cu Mišo a fost prin e-mail, acesta trimițând un document cu toate informațiile despre Camping Razvrsje, dar și cu informații despre Parcul Național Durmitor și oportunitățile de a petrece timpul aici. Apoi am căutat câteva păreri cu privire la cei care au ales să se cazeze în acest camping, iar majoritatea celor care au optat pentru Camping Razvrsje erau foarte încântați atât de locație, cât și de condițiile de aici, dar și de ospitalitatea gazdelor.

Primind informații atât de detaliate și de complete, având și părerea altor turiști care au petrecut mai multe nopți în Camp Razvrsje, am decis că acest camping este cea mai bună alegere pentru un început de septembrie în Parcul Național Durmitor.

Spre Ghetarul Debeli namet

Argumente pentru care să alegi Camping Razvrsje

Când am ajuns în Camping Razvrsje ne-au fost prezentate variantele de cazare și Mišo ne-a recomandat un bungalow care avea baie și o mică bucătărie. Deja era mai mult decât ne așteptam pentru aceasta cazare in Durmitor și am rămas să petrecem următoarele 6 nopți în respectivul bungalow.

Și nu am regretat. Condițiile erau foarte bune pentru ceea ce înseamna un bungalow, iar Mišo și toți cei care erau implicați în viața camping-ului erau ospitalieri, gata oricând să ajute și mereu zâmbitori. Camera era curată, la fel și baia, dar și bucătăria care avea inclusiv frigider și cam tot ce ai fi avut nevoie pentru a-ți face un ceai si chiar pentru a pregăti diferite feluri de mâncare.

Camera Bungalow Razvrsje Durmitor

De asemenea, amplasamentul camping-ului foarte bun îți permite să ajungi foarte ușor în zona de trasee marcate, dar și în Zabljak. Practic până la Crno Jezero faci cca. 30 de minute, iar până în centrul stațiunii Zabljak cca. 15-20 de minute.

Tot la Camp Auto Razvrsje poți mânca foarte bine diferite feluri de mâncare făcută în casă de cei din familie. Mâncarea este foarte gustoasă, iar acest lucru îl pot confirma, având plăcerea de a gusta un meniu cu păstrăv din apele din Durmitor.

Meniu pastrav Camp Razvrsje

În concluzie…

Dacă plănuiești să ajungi în Parcul Național Durmitor și ai nevoie de cazare în Durmitor, indiferent dacă dorești să dormi la cort, cu rulota, într-un bungalow sau într-o cameră de tip apartament, trebuie să știi că la Camp Razvrsje poți beneficia de condiții foarte bune și de ospitalitatea gazdelor. Prin urmare, acest spațiu oferă posibilități de cazare in Durmitor pentru toate gusturile. Cu siguranță că atunci când va fi următoarea tură în Durmitor, alegerea va fi tot Camp Auto Razvrsje :).

Reclame
Reclame

4 comentarii la “Camping Razvrsje in Durmitor

  1. Pingback: Zabljak – o alegere perfecta pentru montaniarzi | Laurentiu Artugyan

  2. Pingback: Traseu Crno Jezero – Zminje Jezero – Barno Jezero – Crno Jezero | Laurentiu Artugyan

  3. Cam acesta este nivelul turismului de pe la altii, din pacate si nu de pe la noi. Mi-a fost dat sa ajung pe munte dincolo de granitele Romaniei si m-am cazat la refugii, la noi prin Romania m-am gazat, „niste” refugii ce prin Romania sunt catalogate drept cabane.

    Apreciat de 1 persoană

    • Perfect de acord cu tine, chiar mai avem de lucrat la ce inseamna turismul la noi. Iar eu cred ca mai avem mult de lucru si pe partea de camping-uri amenajate la standarde cum sunt cele din vest, si iata, chiar si din Muntenegru, nu departe de noi.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: