Cum citim o carte de dezvoltare personala?

Cum citim o carte dezvoltare personala

Cu siguranță că dacă te numeri printre persoanele care adoră să citească ai remarcat faptul că multe dintre cărțile din categoria bestseller și dintre cărțile cele mai căutate în ultimul timp sunt cele din domeniul self help sau cel al dezvoltării personale. Există foarte multe cărți de dezvoltare personală care se regăsesc în ofertele editurilor sau în ofertele librăriilor online.

Pro sau contra cărților de dezvoltare personală?

Cu toate că tot mai multă lume citește astfel de cărți, există păreri care susțin ideea conform căreia cărțile de dezvoltare personală sunt inutile. Și uneori astfel de păreri sunt venite chiar din partea unor persoane specializate în domeniul psihoterapiei sau psihologiei. Până la urmă fiecare are propria părere. Și acest lucru este natural și trebuie respectat și acceptat.

Doar că pe de altă parte, opiniile care susțin ideea conform căreia aceste cărți de dezvoltare personală sunt inutile sau sunt doar o metodă de marketing pentru a face bani pe seama nevoii multor oameni de a găsi soluții la multitudinea de probleme și de provocări cu care se confruntă pot fi susținute până într-o anumită măsură din punctul meu de vedere. Pentru că personal am găsit un real sprijin în toate cărțile de dezvoltare personală pe care le-am citit.

„Am găsit ideea care m-a eliberat. N-am căutat-o în mod conștient, dar am dat peste o frază în cartea pe care o citeam, care a fost atât de revelatoare încât am închis cartea și am început să meditez la acea idee. Când am deschis din nou cartea, eram altă persoană.” – Dorothea Brande

Este exact ca atunci când când cumperi sau citești o carte de bucate sau carte de rețete. Degeaba citești rețete din cartea de bucate, degeaba cunoști care sunt ingredientele pentru a prepara o rețetă și poate chiar le ai în bucătărie sau în cămară dacă nu treci la treabă. Adică să faci în așa fel încât acele ingrediente să contribuie la prepararea rețetei.

Reclame

Deci o carte de dezvoltare personală poate fi la fel de utilă sau de inutilă precum o carte de rețete – dacă doar o citești și punct, atunci este inutilă; dacă în schimbi citești cartea și începi să acționezi (fie că pregătești rețeta, fie că aplici anumite lecții sau învățături dintr-o carte de dezvoltare personală), atunci este foarte utilă și vei vedea rezultatele (le vei simți chiar).

Pornind de la ideea că multe dintre cărțile de dezvoltare personale ar fi doar marketing sau ar fi inutile, în ceea ce urmează găsești câteva puncte care te-ar putea ajuta să faci din aceste cărți de citit un instrument foarte util pentru a te regăsi, pentru a evolua pe toate planurile vieții și pentru ca aceste cărți să fie mai mult decât lectură sau cultură generală.

„Cunoștințe, informații, învățături, inspirație, putere, toate acestea și multe altele sunt oferite de o carte bună.” – Oprah Winfrey

Cum citim cărțile de dezvoltare personală pentru ca acestea să fie utile?
1.Cu mintea deschisă spre idei, concepte, abordări noi, nemaiauzite

Indiferent de tipul de carte pe care o citești, este nevoie de o minte deschisă la noile idei, concepte pe care le vei regăsi în cartea respectivă. Cu atât mai mult atunci când parcurgi cărți motivaționale sau în domeniul dezvoltării personale este nevoie de o minte deschisă la nou astfel încât să asimilezi informațiile și să le poți utiliza în ceea ce urmează în viața ta. Doar având o minte deschisă spre lucruri care pot chiar să îți zguduie serios crezurile și conceptele despre viață poți să faci dintr-o carte de dezvoltare personală un instrument cu adevărat util în creșterea personală.

„Da, există cărți în stare să ne invite să ne punem întrebări asupra felului nostru de a fi, să ne îndrume în alegerile pe care trebuie să le facem în viață, să ne fie alături în angajamentele pe care ni le luăm, rămânând în același timp fideli persoanei care suntem.” – Jacques Salome

2. Cu pixul în mână

O altă sugestie pentru a citi „eficient” o carte motivațională sau de self help se referă la a lua notițe. Personal, întotdeauna când citesc îmi notez paragrafele sau ideile interesante, cele cu care rezonez, cele în care mă regăsesc și cele pe care le consider utile pentru a le reciti ulterior.

Acest lucru mă ajută să îmi întipăresc în minte mult mai bine noile idei, concepte sau abordări prin faptul că le citesc prima dată, le citesc ulterior când le și notez într-un caiet sau într-un document pe computer, dar le și scriu. Faptul că scriu paragrafele care le găsesc foarte utile și importante contribuie foarte mult la asimilarea informației respective.

3. Recitește paragrafele subliniate sau notate

Cărțile de dezvoltare personală sunt diferite de romane sau de alte categorii de cărți prin faptul că la un moment dat le poți reciti. Cu siguranță că dacă ești într-una dintre etapele dezvoltării personale te regăsești în anumite cărți sau în anumite paragrafe, iar dacă recitești o anumită carte peste câțiva ani vei găsi alte elemente care să te susțină în procesul de transformare personală.

Reclame

Tocmai de aceea, este foarte util ca la anumite intervale de timp sau atunci când te regăsești într-un impas să recitești paragrafele sau ideile notate dintr-o carte de dezvoltare personală pe care ai citit-o în urmă cu ceva timp. Astfel îți reamintești anumite aspecte importante și poți să înveți cum să pui mai bine în practică noile concepte sau idei.

„O minte odată îmbogățită de o idee nouă nu mai poate să revină niciodată la starea sa inițială.” – Oliver Wendell

4. Treci la acțiune și aplică noile „lecții”

Pentru a putea vorbi despre utilitatea și eficiența cărților de dezvoltare personală este important ca dincolo de a citi să faci și următorul pas, și anume să treci la acțiune și să aplici noile lecții pe care le-ai descoperit în cărțile citite.

Tocmai aici este „cheia” pentru ca aceste cărți de dezvoltare personală să devină utile acelora care citesc astfel de cărți, în a aplica ceea ce descoperă în paginile unor astfel de cărți. Este fără doar și poate nevoie să punem în practică ceea ce citim. Acțiunea este ingredientul care contribuie la transformarea personală și care ne poate face să găsim utilitate în fiecare carte motivațională pe care o citim.

5. Continuă să citești alte cărți de dezvoltare personală

Odată ce ai terminat de citit o carte de dezvoltare personală și aplici în viața ta noile concepte sau idei descoperite în paginile respectivei cărți nu îți rămâne altceva de făcut decât să continui cu citirea altor cărți în acest domeniu. Aici este una dintre atuurile acestor cărți, și anume că în aproape fiecare carte de self helf vei găsi alți autori sau alte cărți pe care le poți citi ulterior.

Reclame

Sau poți foarte bine să alegi alte cărți ale autorilor care te-au ajutat să evoluezi în procesul de transformare personală. Oricum ar fi, este foarte important să nu te oprești din a citi pentru că întotdeauna vei mai găsi mesaje care să te îndrume în rândurile unor astfel de cărți.

„Cititul este una dintre cele mai bune discipline pe care le cunosc pentru a „rămâne în priză” și la parametri optimi. Atunci când citești o carte foarte bună, porți de fapt o conversație cu autorul. […] Și atunci când citești o carte scrisă de o persoană pe care o respecți, asimilezi o parte din geniul său. Mâna care lasă jos o carte minunată nu va mai fi niciodată la fel.” – Robin Sharma

6. Aplică din nou și din nou punctele 1-5

Nu în ultimul rând este important ca ideile amintite la punctele anterioare să fie repetate din nou și din nou. Transformarea personală este un proces continuu, un proces care se derulează zi de zi chiar și prin cele mai mici acțiuni.

“Schimbarea se întâmplă zilnic, nu într-o zi.” – John Maxwell

Tocmai de aceea, pentru ca citirea cărților de dezvoltare personală să fie utilă și să aducă plus valoare în viața ta este important să folosești constant ideile menționate la punctele 1-5 mai sus.

Tu alegi întotdeauna ce cărți citești și dacă citești!

Atunci când vine vorba despre alegerea de a citi sau de a nu citi cărți, această alegere rămâne la latitudinea fiecăruia dintre noi. La fel cum rămâne și opțiunea cu privire la ce tip de cărți alegem să citim. Pe de altă parte, este foarte adevărat că vânzările de cărți de dezvoltare personală au crescut considerabil în ultimele luni, însă eu văd acest lucru ca fiind un aspect pozitiv.

Reclame

Chiar și doar prin faptul că lumea a citit astfel de cărți este un pas înainte și un punct de plecare mai avansat decât dacă nu ar fi citit cărțile respective. Desigur, faptul că le-au cumpărat nu înseamnă că le-au citit. Însă de cele mai multe ori cei care ajung să cumpere astfel de cărți le și citesc pe cele mai multe dintre ele.

În contextul schimbărilor și a incertitudinilor din ultimele luni în contextul pandemiei de coronavirus aceste cărți de citit pot reprezenta o bază solidă de la care multă lume să privească spre viitor într-un mod mai optimist, într-un mod mai pozitiv și să abordeze viitorul fără anxietate, teamă și panică.

„Sunt prea mulți oamenii care nu mai deschid nicio carte după ce termină școala. De necrezut. Prea mulți oameni își petrec mai mult timp uitându-se la TV în loc să pătrundă adânc în mințile celor mai mari oameni care au trăit pe pământ. Prea mulți oameni și-au închis mințile pentru ideile noi și pentru gândurile puternice.” – Robin Sharma

Chiar dacă există păreri care spun că aceste cărți de self help „te lasă singur” în fața problemelor, provocărilor emoționale și temerilor…până la urmă vorbim tocmai despre cărți de…dezvoltare personală. Încă din denumirea categoriei îți dai seama că este responsabilitatea ta cu ce faci cu informațiile descoperite în cărțile citite.

Nu vei găsi rețeta succesului peste noapte sau rețeta fericirii în astfel de cărți. Însă vei descoperi etape ale unor procese, întrebări care să te trezească și exemple ale altor persoane care…au reușit să iasă chiar din cea mai întunecată noapte a vieții lor.

Reclame

Am citit zeci de astfel de cărți și nu am găsit într-o astfel de carte ca autorul să „îți vândă” soluții miraculoase. Este datoria, responsabilitatea și alegerea ta ce faci cu ceea ce ai citit în fiecare carte. Mai mult, oricând poți căuta sprijinul unui mentor în dezvoltarea personală sau a unui coach dezvoltare personală astfel încât să simți că pașii în acest demers sunt mai eficienți și sunt făcuți într-un mod mai rapid.

„Cea mai frumoasă dintre întâlnirile de care am avut parte în viață a fost întâlnirea cu cărțile. Ca să fiu sincer, cărțile au fost cele care mi-au schimbat atât viața personală, cât și pe cea profesională…” – Jacques Salome

Reține că atunci când îți dorești să crești în toate planurile vieții este nevoie de un prim pas, iar acest pas poate fi tocmai o carte de dezvoltare personală care „îți cade în mână”. Pentru că așa cum afirma James Allen, „nu poți călători atâta vreme cât nu pornești la drum”. Fă un prim pas și călătorește dincolo de limite pentru a vedea că de fapt multe dintre ceea ce consideri a fi limite sunt doar la nivel mental.

„O singură idee descoperită într-o carte poate schimba felul în care vezi lumea. O singură idee descoperită într-o carte poate transforma felul în care comunici cu oamenii. O singură idee descoperită într-o carte te poate ajuta să trăiești mai mult, să fii mai fericit sau să-ți duci compania pe culmile succesului. Nu pleca niciodată de acasă fără să iei o carte cu tine.” – Robin Sharma

Un comentariu la “Cum citim o carte de dezvoltare personala?

  1. Pingback: Magia din Minte –  O carte pentru a-ți descoperi propria magie | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: