Magia din Minte – O carte pentru a-ți descoperi propria magie

Fiecare dintre noi și-ar dori să aibă o baghetă magică prin care să își împlinească visele, dorințele sau așteptările. De multe ori oamenii consideră că este nevoie de ceva special și de extrem de mult sacrificiu pentru a atinge visele și dorințele. Dacă îți dorești să descoperi o astfel de baghetă magică, cartea Magia din Minte scrisă de U.S. Andersen poate fi exact ceea ce ai nevoie.
Pentru că atunci când plec într-o călătorie, plec întotdeauna însoțit de câteva cărți bune, tot la fel am plecat și în călătoria în Egipt, citind cartea Magia din Minte în orele cu avionul, pe drumul cu autocarul sau în momentele în care doream să găsesc mesaje inspiraționale.
Cu ajutorul acestei cărți putem realiza cât este de importantă imaginea pe care o creăm la nivelul minții și cât de mult ne influențează realitatea imaginile pe care la creionăm la nivel mental. După cum spune Andersen în paginile acestei cărți, „numai ceea ce prinde rădăcini în minte poate să devină realitate în lume”.
Cum este structurată cartea Magia din Minte?
Cuprinsul cărții este împărțit în 12 părți sau capitole. Cartea debutează cu secțiunea în care autorul ne ajută să înțelegem faptul că există o cauză ascunsă pentru toate lucrurile și că nicidecum imaginea egoului pe care o avem despre noi și despre lumea din jur nu este cea care ne poate ajuta să înțelegem exact și la nivel profund lucrurile. Vom înțelege faptul că imaginea de la nivelul minții este exact ceea ce transformă realitatea pe care ulterior o vom trăi.
Imaginea care se formează în minte, fie ea bună sau rea, va duce la consecința ei inevitabilă.
Uell S. Andersen
Cartea continuă cu două capitole unde cititorul face cunoștință cu Sinele Secret și cu miracolul care are loc în momentul în care ajungem să descoperim Sinele Secret. Practic vom putea lăsa în urmă egoul superficial și limitările acestuia, descoperind că suntem parte a unei forțe care a creat Universul. Chiar dacă uneori astfel de forțe ar putea părea dincolo de înțelegerea la nivel mental, trebuie subliniat faptul că fiecare dintre noi are astfel de forțe miraculoase.
Sinele Secret din tine este un sine uriaș, care face ca mintea superficială și egoul tău să pară niște pitici insignifianți. Este un sine fără limite în spațiu și timp și pentru el orice este posibil. Manifestările sale pe scena umană par supranaturale câteodată.
Uell S. Andersen
În continuare avem două capitole în care autorul cărții explică ce presupune stăpânirea de sine și cum mintea sau imaginile mentale pot controla realitatea fizică în care trăim. Continuăm prin a înțelege importanța imaginilor mentale și cum acestea ne conturează realitatea zilnică. Al șaptelea capitol ne prezintă importanța alegerilor și care este forța fiecărei alegere pe care o facem.
Atunci când alegem ce gânduri să avem, ne alegem viața.
Uell S. Andersen
Capitolele opt și nouă insistă asupra capacității de a învinge opoziția pe care cei mai mulți dintre noi o întâmpinăm în viață, respectiv rolul opoziției în diferite situații pentru a ne dezvolta acele abilități care să ne ajute în atingerea potențialului cel mai înalt. Andersen punctează faptul că pentru om existența opoziției este esențială pentru a putea să evolueze și să fie mereu în formă.
Capitolul 10, respectiv 11, sunt două capitole prin care putem afla modalitățile în care să ne creionăm talentul propriu și cum să ne folosim cel de-al șaselea simț cu care suntem înzestrați. Chiar dacă multă lume consideră că talentul înseamnă șlefuirea prin muncă și efort, autorul cărții Magia din Minte ne ajută să înțelegem că mai degrabă acțiunile spontane și lipsite de frică ne vor duce în locul în care să ne descoperim talentul care ne reprezintă.
Spontaneitatea este secretul pentru a face lucrurile bine. Omul acționează în concordanță cu întreaga sa natură atunci când face lucrurile cu pasiune, nu gândind. Rațiunea este și ea valoroasă, dar servește unei lumi limitate și unor cunoștințe limitate.
Uell S. Andersen
În ceea ce privește al Șaselea Simț, autorul cărții ne prezintă de fapt o conexiune cu acea forță care a contribuit la crearea Universului. Altfel spus, ceea ce auzim adeseori drept intuiție și al Șaselea Simț vizează întocmai faptul că omul care se descoperă pe sine și care își abandonează egoul sau sinele superficial se va putea conecta cu o forță care nu are limitări, o forță care a fost capabilă să creeze Universul.
Intuiția este mult mai de încredere decât rațiunea, deoarece rațiunea face planuri având acces limitat la realități, în timp ce intuiția are la îndemână toate cunoștințele care au existat vreodată și care vor exista vreodată.
Uell S. Andersen
În ultimul capitol al cărții vom descoperi care este atitudinea mentală care nu va da niciodată greș. De cele mai multe ori teama de eșec și gândurile de teamă la adresa diferitelor acțiuni sunt cauzele care nu ne permit să ne atingem potențialul maxim. Însă în momentul în care ajungi să descoperi Sinele Secret și să te lași îndrumat de acesta, vei descoperi că teama nu își are loc și că o forță cu adevărat de neoprit te îndrumă în viață.
Un mesaj ce pare complicat, dar este foarte simplu
Chiar dacă la prima vedere ai putea spune că paginile cărții Magia din Minte sunt greoaie și destul de complicat de înțeles, trebuie să știi că în sine mesajul transmis de această carte de citit scrisă de Uell S. Andersen are un mesaj foarte simplu. O lectură atentă și cu deschidere față de mesajele transmise de autor te vor ajuta să realizezi cât de simplu este totul, dar în același timp cât efort trebuie depus pentru a da la o parte egoul, sinele superficial, cel care ți-a condus viața atâția ani.
Într-o lume în care suntem educați și învățați să nu greșim și că eșecul este un dezastru, paginile acestei cărți ne arată că de fapt curajul este singurul drum pentru a reuși să ajungem acolo unde ne dorim și să ne descoperim valorile. Gândurile îți vor influența decisiv întreaga viață și din acest motiv este foarte important ce gânduri alegi să ai. Pentru că în cele din urmă gândurile pe care le avem sunt alegerea noastră.
Dacă omul va găsi în el resursele spirituale să facă primul pas către pericol, nu să fugă de el, va descoperi că pericolul dispare. Dar dacă cedează în fața impulsului fricii și face primul pas pentru a se feri de pericol, viața va fugi după el, îl va devora sigur.
Uell S. Andersen
Dacă te uiți atent în jur vei remarca faptul că cei mai mulți dintre oameni sunt extrem de pregătiți să lupte din răsputeri pentru a ajunge la rezultatele dorite, să controleze întreaga lor viață. Însă din paginile acestei cărți vei putea înțelege că într-o lume care este absolut perfectă, doar o inteligență universală, inteligența divină, poate aranja toate lucrurile și că oricât control ai încerca să manifești, la un moment dat vei remarca faptul că este o luptă împotriva curentului.
Faptul că trăim într-o lume materialistă, unde majoritatea oamenilor consideră că valoarea lucrurilor, a timpului și a vieții în sine se măsoară în cifre și în bani, ne face să căutăm constant să obținem ceva de la natură, de la oamenii pe care îi întâlnim și de la tot ceea ce ne înconjoară.
Omul care îndură toate pentru a câștiga bani este un exemplu clasic al constrângerii și inhibiției. Îi trage pe sfoară pe cei care îi sunt inferiori și își lingușește superiorii, iar prin deformarea valorilor morale care rezultă, înăbușă atât de tare Sinele Secret încât îi este imposibil să fie creativ sau spontan în vreun domeniu de activitate.
Uell S. Andersen
Însă menirea noastră nu este nicidecum aceea de a ne pune în valoare resursele pentru a ne îmbogăți material, având în vedere că atunci când vom pleca din această lume nu luăm nimic cu noi. În schimb putem să ne aducem aportul pentru ca întreaga Existență să fie mai bogată prin ceea ce doar noi la nivel individual putem aduce în acest Univers.
Suntem aici ca să vedem cu ce putem să îmbogățim Viața, nu să vedem ce putem să obținem de la ea.
William Osler
Ce poți învăța din paginile cărții Magia din Minte?
În momentul în care aleg să citesc o carte de dezvoltare personală, întotdeauna îmi doresc ca în urma parcurgerii să deprind anumite lecții și anumite învățături care ulterior să îmi fie de folos pentru a ajunge la o nouă versiune a mea, la un nivel superior al călătoriei personale.
Cartea Magia din Minte de Uell S. Andersen vine cu o mulțime de lecții și de învățături care te pot ajuta să îți îmbunătățești semnificativ Viața. Iată în continuare câteva dintre aspectele pe care le poți învăța din paginile acestei cărți.
Frica este principalul element care ne ține pe loc
Poate cea mai importantă lecție desprinsă din paginile acestei cărți este aceea care ne vorbește despre faptul ca frica reprezintă elementul care ne ține pe loc și care nu ne permite să evoluăm. Uell S. Andersen ne învață să privim frica în față și să nu fugim atunci când simțim frică. Doar în acest mod putem să o combatem și să ajungem la curaj.
Cei temători au parte de accidente, corupere, boală și prostie. Premiul îi revine întotdeauna celui cutezător, iar omul curajos este stăpânul universului. Dar în ciuda acestor realități evidente, majoritatea oamenilor se ghemuiesc în peșteri, refuză să abandoneze siguranța, fie ea cât de mică, și să pornească repede în căutarea a ceea ce este extraordinar și bun.
Uell S. Andersen
Rațiunea este uneori obstacolul care nu ne permite să ne atingem potențialul maxim
O a doua lecție foarte importantă este cea care ne spune că nu întotdeauna rațiunea trebuie să ne ghideze viața. Mai mult, autorul cărții subliniază faptul că uneori tocmai folosirea doar a rațiunii este cauza care nu ne permite să ne descoperim talentul și valorile, unicitatea si menirea. Prin urmare, poate că a renunța uneori să ne ghidăm doar după rațiune este soluția pentru a ajunge să ne trăim viața la care visăm cu toții, acea viață plină de însemnătate.
Tot ceea ce este imagine mentală devine realitatea noastră
Uell S. Andersen insistă frecvent că fiecare imagine pe care o generăm la nivelul minții noastre va ajunge să devină realitatea pe care o trăim. În acest context este foarte important să nu permitem imaginilor mentale negative sau de eșec să se instaleze în mintea noastră. În schimb, este recomandat să avem imagini mentale care sunt asociate cu succesul, cu sănătatea și cu reușita, pentru a avea exact viața pe care o avem la nivel mental.
Creativitatea este prezentă doar atunci când vorbim despre spontaneitate
În numeroase pasaje din carte vei putea găsi faptul ca autorul insistă asupra faptului că oamenii sunt de multe ori asemenea unor roboți și că au doar iluzia libertății. În același timp se insistă asupra faptului ca prezența creativității nu este posibilă în cazul unui control permanent și este necesară spontaneitatea pentru a putea vorbi despre creativitate.
Spontainetatea înseamnă să ne dăm voie să fim, să ne permitem să ne lăsăm în seama instinctelor și a intuiției, mai degrabă decât să apelăm la rațiune. Spontainetatea este exact „ingredientul” cu care am fost înzestrați de către Univers pentru a ne îndeplini menirea, ingredient de care adesea uităm prin faptul că ne lăsăm conduși preponderent de rațiune.
Descoperirea Sinelui Secret – principalul „mijloc” pentru a ajunge la liniștea interioară și pentru a regăsi forța Universului în propria persoană
O altă lecție foarte utilă vizează importanța descoperirii Sinelui Secret. În ciuda faptului că despre Sinele Secret nu se vorbește prea mult în societatea modernă, există tot mai multe cărți de dezvoltare personală care vorbesc despre acest Sine Autentic.
Tocmai aici este cheia pentru a ajunge la adevărata noastră menire, și anume să ne distanțăm de ego și de imaginea pe care o avem despre noi pe baza etichetelor puse de societate și să ajungem la profunzimea interioară pentru a ne simți cu adevărat „acasă”. În această carte Sinele Secret este foarte bine prezentat și putem să înțelegem bine despre ce este vorba atunci cand auzim sau când citim despre Sinele Autentic și importanța acestuia în viața noastră.
Controlul de sine este o piedică în fața talentului înnăscut
Suntem foarte adesea educați cu privire la importanța controlul de sine, la importanța faptului că trebuie să ne găsim modalități prin care să avem un control în ceea ce privește modalitățile în care acționăm și în care ne comportăm în raport cu celelalte persoane.
Ei bine, după ce parcurgi paginile acestei cărți vei înțelege că tocmai acest control de sine care este promovat și intens aplaudat de către societate este de fapt o piedică înaintea talentului cu care fiecare dintre noi venim în lume. Prin urmare, pentru a descoperi talentul cu care ești înzestrat(ă) renunță la ideea de control de sine și permite autenticului din tine să se manifeste. Astfel vei descoperi care este drumul pe care trebuie să avansezi.
Curajul este ingredientul necesar pentru a ne atinge potențialul și împlinirea
În oglindă cu lecția despre importanța fricii regăsim lecția despre curaj. Autorul cărții Magia din Minte ne învață că de multe ori frica apare tocmai în urma indeciziei sau a faptului că stăm prea mult timp până când să acționăm. Însă atunci când alegi curajul și alegi să acționezi, vei remarca faptul că frica dispare. Curajul trebuie să fie antrenat pentru a fi parte din viața noastră zi de zi.
Orice îți este frică să faci, fă, și vei fi surprins să constați că nu mai îți este frică. Orice nu poți să decizi, decide, și vei fi uimit cât de corectă a fost decizia ta. Nu ne temem niciodată de cât de corecte sau greșite sunt deciziile noastre, ci de faptul că, odată ce ne-am luat angajamentul față de ele, trebuie să nu cedăm și să luptăm pentru ele. Evitarea conflictului este ceea ce ne face incapabili să ne hotărâm.
Uell S. Andersen
A face alegeri înseamnă să ne manifestăm divinitatea din interiorul fiecăruia dintre noi
Ca ultimă lecție aș puncta importanța pe care o au alegerile în viața noastră. Deși de multe ori avem senzația că noi facem alegeri, de fapt de cele mai multe ori reacționăm la anumite comportamente sau alegeri ale altor persoane din viața noastră.
În acest context desprindem din paginile acestei cărți o lecție extrem de importantă, și anume faptul că doar prin intermediul alegerilor proprii și autentice, a alegerilor care sunt conforme cu autenticitatea noastră, ne manifestăm latura divină cu care fiecare dintre noi este înzestrat. În consecință, pentru a ne bucura de scânteia divină care este prezentă în fiecare din noi, avem nevoie să facem alegeri în conformitate cu Sinele Autentic, în conformitate cu ceea suntem cu adevărat.
Dacă toate aceste detalii despre cartea Magia din Minte ți-au stârnit interesul, trebuie să știi că vei putea găsi această carte atât în format digital, cât și în format printat. Poți alege să comanzi cartea direct de la Editura Act și Politon, editură la care a apărut cartea, sau poți comanda cartea din librarii online precum Libris sau Cărturești.
Fără doar și poate că este o carte de citit care chiar merită a fi parcursă și care ulterior trebuie transpusă în viața de zi cu zi. Aproape că este un manual despre cum să ne schimbăm modul de gândire astfel încât viața noastră să nu mai fie o reacție la lumea din jur, ci să transformăm realitatea într-o lume exact așa cum ne dorim să arate viața noastră de zi cu zi. Este o carte care te poate îndruma spre profunzimea interioară pentru a ajunge la Sinele Autentic.