
1. Prima ieșire în teren a însemnat de fapt o încercare de cunoaștere a terenului și în lunile de iarnă, astfel că prima ieșire a avut loc în luna februarie. Dar nu a fost pentru măsurători, ci mai degrabă pentru a lărgi aria cunoscută și înspre zona Brădet. Astfel am străbătut puțin zona Colonovăț și de asemenea drumul din Steierdorf până aproape de Brădet, pe la Tâlva Zânei. Dar fiind avertizați de localnici de prezența unor haite de lupi am evitat să ne aventurăm foarte mult. Lupi nu am întâlnit, dar în zonele mărginașe ale orașului am remarcat prezența a numeroși câini ce umblau liberi pe drum și oricând puteau deveni periculoși, fiind foarte mulți la număr. Citeşte mai mult

Deși la începutul lunii noiembrie 2013 credeam ca ieșirea din zona Maial și Cuptoare va fi ultima pentru anul acesta, am mai avut oportunitatea unei alte ture în ultima decada a lunii noiembrie. Astfel, profitând de Întâlnirea Speologilor din Banat, împreună cu colegii de la Speotimiș, am decis să facem și o ieșire în zona Culmea Neagră. Colegii de la club pentru a intra în Avenul de sub Culmea Neagră, o parte dintre ei, iar alții pentru o ieșire de weekend, iar eu pentru a mai face niște măsurători de potențial spontan și a-mi lărgi aria de cunoaștere a zonei de studiu. Citeşte mai mult

După o ieșire foarte plăcută și reușită în weekend-ul anterior, în primul weekend al lunii noiembrie am ales să mai fac o ieșire cu cortul, profitând din nou de o vreme excelentă pentru această perioadă a anului. De această dată locul de campare urma să fie la Lacul Buhui. Iar pentru că ziua era mai scurtă decât în ieșirea precedentă, am ales să plec noaptea din Timișoara pentru ca dimineață să fiu la Anina. Scopul acestei ieșiri era același ca și la tura anterioară, și anume măsurători de potențial spontan, dar și relaxarea într-un peisaj superb de toamnă. Citeşte mai mult
Profitând de vremea superbă de sfârșit de octombrie am zis că merită să mai ies o tură pe teren pentru niște măsurători specifice pentru lucrarea de doctorat. Şi pentru că în zona Mărghitaș aveam mai puține date strânse din teren am optat pentru zona Platoului Mărghitaș. La ora 7:30 eram la Reșița. Neavând transport spre Anina, am stat la “ia-mă nene” și pe la ora 9:00 m-a luat un domn care m-a lăsat în cartierul Celnic, iar de acolo am pornit spre Mărghitaș. La ora 10:30 eram la dolinele pe care vream să le măsor, iar la 11:00 am început treaba.

Luna octombrie a anului 2013 a însemnat organizarea celei de-a XXIX-a ediții a Concertului din Peștera Românești. Acest concert de muzica simfonica organizat anual de către Filarmonica Banatul din Timișoara și de către Asociația Speologica „Speotimiș” din Timișoara a strâns și la ediția din acest an câteva sute sau chiar mii de oameni. Profitând de o zi de duminica superbă de toamnă, o mulțime de iubitori ai naturii, iubitori ai muzicii clasice sau de pasionați de speologie au urcat la Peștera Românești. Citeşte mai mult
Departamentul de Geografie – Univ. de Vest din Timișoara
Perioada 14 – 18 octombrie 2013
În toamna anului universitar 2013-2014 am reușit organizarea unei practici de specialitate în zona carstică Anina împreună cu dl. prof. Petru URDEA. Tematica principală a acestor zile de aplicații de teren a fost geomorfologia carstică. Dar, într-un areal carstic așa cum este cel din zona centrală a Munților Aninei, studiul carstului presupunea integrarea în analiză și a elementelor de vegetație, pedologice, hidrologice și chiar antropice. Cazarea a fost la Cabana Buhui, pe malul Lacului Buhui. Citeşte mai mult

Povestea mea cu relieful carstic a început acum ceva vreme… prin clasa a IV-a. Atunci am vizitat Peștera Urșilor și am rămas uimit de ce frumuseți se ascund și în subteran. Apoi, la terminarea liceului, a trebuit sa realizam o lucrare de atestat în domeniul turismului fiind elev la Colegiul Economic ‘Emanuil Gojdu” din Hunedoara. Atunci când toți colegii se gândeau la destinații turistice exotice cum ar fi Maroc, Egipt eu am zis ca ar fi interesant de studiat potențialul speoturistic al României. Si tot citind, căutând sa ma documentez am dat de asociațiile speologice din Timișoara, la care am început să activez încă din primul an de facultate, devenind membru al clubului Speotimis după parcurgerea unui curs de inițiere în speologie. Citeşte mai mult