Munții Banatului „găzduiesc” cea mai întinsă și compactă suprafață de roci calcaroase din țara noastră, acele roci în care de-a lungul secolelor s-au format cavități subterane de tipul peșterilor și avenelor (peșteri cu dezvoltare verticală). Datorită acestei suprafețe foarte întinse, în Munții Banatului există și una dintre cele mai mari densități a acestor cavități subterane. Citeşte mai mult

În data de 15 februarie 2021 începe o nouă ediție a evenimentului online anual organizat de către Hay House, cea mai mare și importantă editură în domeniul creșterii și transformării personale, în domeniul self-help și al autorilor motivaționali. La fel ca în fiecare an, la acest eveniment online dedicat transformării personale vor participa nume foarte importante și recunoscute în lumea întreagă pentru programele și cărțile pe care aceștia le-au scris în domeniul dezvoltării personale. Citeşte mai mult

De foarte multe ori oamenii se tem și nu îndrăznesc să pornească în călătorii în diferite colțuri ale lumii. Motivele temerilor sunt foarte numeroase și foarte diverse – de la lipsa resurselor financiare (de multe ori este doar o scuză), la teama de diferite boli, teama de accidente sau la teama de a irosi economiile acumulate în ani de zile de eforturi. Cu alte cuvinte, există mulți oameni care aleg siguranța „porturilor” cunoscute și renunță la curiozitatea și interesul pentru a descoperi noi locuri ale lumii. Citeşte mai mult

În cele mai multe dintre aspectele vieții căutăm siguranța, căutăm acel ceva de care să ne agățăm în eventualitatea în care viața ni se schimbă în direcții pe care nu ni le dorim, în direcții pe care am vrea cu orice preț să le evităm. Deși multă lume nici nu realizează, există foarte multe „surse” pe care le consideră ca oferind SIGURANȚĂ. Doar că de cele mai multe ori, sau aproape întotdeauna (îmi permit să spun), această siguranță (care este doar o iluzie de altfel) reprezintă limitările și barierele pe care noi înșine le stabilim, ni le impunem sau le acceptăm în ceea ce înseamnă atingerea potențialului nostru și îndeplinirea viselor noastre. Citeşte mai mult

Printre cele mai cunoscute și vizitate atracții turistice naturale din Banatul Montan și din întreg Banatul se numără fără doar și poate Cheile Carașului. Acest sector de chei absolut spectaculoase formate de eroziunea masivul calcaros de către râul Caraș de-a lungul timpurilor geologice atrage indiferent de anotimp numeroși turiști și drumeți. Dacă Cheile Carașului sunt printre obiectivele promovate și cunoscute din Banat, trebuie spus că locul de unde izvorăște râul Caraș, cel care formează aceste chei, este de asemenea extrem de spectaculos, dar nu la fel de cunoscut, nu la fel de promovat și cu siguranță nu atât de vizitat de către turiști. Citeşte mai mult

Satul Gârliște este localizat în Munții Aninei, în județul Caraș-Severin, aparținând de comuna Goruia, și este mai degrabă cunoscut în Banatul Montan prin prisma faptului că de aici pornește traseul marcat punct roșu care străbate Cheile Gârliștei, unul dintre cele mai sălbatice sectoare de chei din România, pentru a ajunge în orașul Anina. Acest traseu are o distanță de aproximativ 16 km, dintre care 9 km reprezintă sectorul de chei, și poate fi străbătut și în sens invers de la Anina spre satul Gârliște. Citeşte mai mult

Orice călătorie înseamnă acumularea de amintiri, de bogății sub forma experiențelor avute atunci când ești pe drum și atunci când ajungi la destinație. Călătoria înseamnă întotdeauna bogăție, iar dincolo de călătoriile pe care le facem pentru a descoperi lumea înconjurătoare, lumea exterioară, fiecare dintre noi parcurge și o călătorie interioară, o călătorie de descoperire a propriului sine, o călătorie în care uneori ne mai și rătăcim fără ca acest lucru să fie întotdeauna echivalent cu faptul că ne-am pierdut, iar alteori reușim să facem pași importanți spre a ne descoperi pe noi înșine și a ne bucura de lumea noastră interioară. Citeşte mai mult

De câte ori în viață nu ai căutat „să te refugiezi” – într-un loc, într-o stare, într-o emoție, într-o persoană – și poate de tot atâtea ori ai simțit că este doar un refugiu fals și cumva te reîntorceai la starea de care încercai să evadezi? Câți dintre noi nu am căutat tot felul de refugii atunci când viața arăta altfel decât ne-am fi dorit, atunci când viața noastră se schimba fără ca noi să ne putem opune? În câte locuri, lucruri și persoane nu ai căutat să te refugiezi atunci când ai simțit teamă, singurătate, anxietate, durere, furie, supărare sau sentimentul de a nu aparține unui loc, a unei comunități? Citeşte mai mult

În România ideea de a locui în chirie nu este prea tentantă, cei mai mulți dintre români preferând opțiunea unei locuințe proprii. Pe de altă parte, atunci când locuiesc într-o chirie caută să găsească o locuință de închiriat pe termen cât mai lung, dacă urmează să rămână într-o anumită localitate timp îndelungat sau chiar să se mute cu familia în respectiva localitate. Și argumentele ar fi confortul de a locui în același spațiu, amenajarea spațiului după preferințele personale, obișnuința cu vecinii și cu cartierul sau numeroasele lucruri și obiecte care trebuie mutate. Citeşte mai mult

În anul care tocmai s-a încheiat am tot auzit faptul că se dorește revenirea la normalitate. Desigur, era vorba de contextul în care pandemia de coronavirus a schimbat întreg peisajul vieților noastre, peisaj pe care îl cunoșteam atât de bine încât deja nici nu îl mai concepeam dintr-o altă perspectivă. Doar că anul 2020 ne-a arătat că viața este definită prin schimbare, iar ceea ce de multe ori definim noi ca fiind normalitate este atât de relativ și de subiectiv, încât această normalitate … nu prea există de fapt. Citeşte mai mult