Pentru ziua de sâmbătă, 7 noiembrie 2020, se anunța o vreme excelentă pentru începutul lunii noiembrie. Pentru a profita de această vreme însorită și călduță de toamnă am decis că o tură de munte pe Vârful Domogled din masivul cu același nume din Munții Mehedinți este o alegere foarte bună pentru mișcare în natură și pentru a admira peisajul superb de toamnă. Prin urmare în jurul orei 8:30 am început urcarea spre Vf. Domogled (1105 metri) pornind din Băile Herculane, mai exact de la intrarea în traseu aflată pe DN67D. Citeşte mai mult

Toamna este un anotimp superb din punct de vedere al peisajului, iar zona Băile Herculane – Valea Cernei și Masivul Domogled reprezintă cu siguranță locuri minunate pentru a admira culorile și luminile speciale pe care le propune acest anotimp. Citeşte mai mult

Puțini sunt aceia care conștientizează faptul că zi de zi respirăm de peste 44 de mii de ori. Aceste mii de respirații susținute de întregul sistem respirator și mai ales de plămâni înseamnă susținerea funcției vitale. Cu alte cuvinte, fiecare respirație asigură viața, iar fiecare respirație se bazează pe sistemul respirator al organismului. Acest sistem respirator este alcătuit din plămâni, organul care susține oxigenarea corpului și respirația noastră secundă de secunda, trahee, laringe, faringe, bronhii și cavitatea nazală. Citeşte mai mult

Se spune că oricât de multe cărți ai citi și oricât de mult te-ai pregăti pentru momentul când ajungi în postura de părinte, atunci când vine acel moment îți dai seama că lucrurile sunt cu totul altfel. Teoria este departe de a fi ușor de pus în practică. Și foarte probabil așa și este, ca de altfel în multe alte aspecte ale vieții. Însă cu toate acestea vreau să aduc în atenția părinților de azi și a părinților de mâine o carte de citit căreia recent i-am închis ultima pagină, și anume cartea „Copilul și spiritualitatea” având ca și autor pe Lisa Miller. Citeşte mai mult

Indiferent dacă suntem conștienți sau nu, totul în jurul nostru este energie. Tot ceea ce ne înconjoară este încărcat de o anumită energie și de anumite vibrații. Acest lucru este afirmat de unul dintre cei mai mari oameni de știință. Astfel, cel mai mare fizician al lumii, Albert Einstein, afirma următoarele:

„Totul este energie. Acordează-te la frecvențele realității pe care o vrei, iar ea va ajunge inevitabil la tine. Nu poate fi o altă cale. Aceasta nu este filosofie. Aceasta este fizică.” – Albert Einstein

Citeşte mai mult

Pofta de „ceva dulce” … acea poftă cu care cei mai mulți dintre noi se confruntă ocazional sau zilnic. Indiferent dacă vorbim despre prăjitură, ciocolată, gem sau dulceață, pofta de ceva dulce ne împinge să satisfacem această nevoie a organismului. Și variantele de desert pe care le avem sunt nenumărate. Însă de foarte multe ori am auzit spunându-se despre acest „ceva dulce” ca fiind parte din categoria alimentelor nesănătoase! Și asta în primul rând datorită conținutului foarte ridicat de zahăr. Pe de altă parte există și posibilitatea de a ne bucura de ceva dulce sau de desert fără zahăr, de un desert sănătos. Citeşte mai mult

Munții Retezat surprind în zona centrală a acestui masiv montan prin frumusețea peisajului dat de relieful glaciar. În partea sudică a Munților Retezat se află așa-numita zonă Retezatul Mic, reprezentând de fapt Munții Piule-Iorgovanu. Spre deosebire de Munții Retezat, Munții Piule-Iorgovanu sunt formați pe relief calcaros. Acest lucru oferă un peisaj complet diferit de Retezat și un peisaj aproape unic în România unde martori de eroziune calcaroși sunt acompaniați de doline, lapiezuri și chiar cavități subterane reprezentate de numeroase avene foarte adânci și numeroase peșteri de dimensiuni medii și mici. Citeşte mai mult

Talentul, inteligența și creativitatea sunt fără doar și poate abilități cu care ne naștem și cu care suntem înzestrați de către Univers. Însă mediul în care ne naștem și în care trăim este esențial pentru ca acestea să fie puse în valoare. Fiecare copil încă de la cele mai fragede vârste caută siguranța, iubirea și căldura pe care o oferă părinții. Iar părinții devin fără doar și poate modelul, primul model, pe care un copil îl are în viață. Tocmai de aceea pentru ca un copil să ajungă să iubească să citească și implicit să se simtă atras sau chiar fascinat de cărți, este important ca în cadrul familiei cititul să fie o activitate frecventă. Citeşte mai mult

Tratamentul în salină reprezintă una dintre cele mai eficiente metode atunci când vine vorba despre menținerea sănătății sistemului respirator. Un sistem respirator sănătos contribuie implicit la o imunitate puternică, astfel încât specialiștii recomandă acest tip de tratament salin pentru întărirea sistemului imunitar. Tratamentul prin aerosoli salini poate înlocui foarte eficient tratamentul medicamentos în cazul diferitelor afecțiuni respiratorii, reprezentând astfel un remediu natural în cazul acestor tipuri afecțiuni. Citeşte mai mult

Carpații Românești „găzduiesc” o mulțime de lacuri de origine glaciară, lacuri formate în urma acțiunii ghețarilor din perioada glaciară. Chiar dacă fiecare dintre aceste lacuri glaciare din România sunt frumoase și spectaculoase în felul lor, există astfel de lacuri care odată ce ai ajuns pe malul lor sau le-ai privit din crestele munților vei rămâne cu adevărat impresionat(ă). Ce să mai spunem despre sentimentul de a dormi la cort sau de a te trezi la răsărit pe malul unui astfel de lac glaciar aflat la altitudini de peste 2000 de metri?! Citeşte mai mult