Despre mine
Fiecare dintre noi suntem angrenați într-o călătorie, chiar dacă de multe ori nu realizăm acest lucru. Până în urmă cu aproximativ 10 ani această călătorie avea destinații și obiective care erau mai degrabă trasate din exterior. Însă această călătorie a fost cea care a dus într-o fundătură, în cea mai mare fundătură a vieții mele. Acolo unde nu mă mai simțeam bine eu cu mine, acolo unde simțeam că ceva și cineva lipsea din peisaj. Și eram chiar eu cel care lipsea din viața mea.
Chiar dacă acea călătorie a dus în acea fundătură, astăzi sunt foarte recunoscător pentru tot ceea ce am trăit atunci. A fost momentul în care am început călătoria în care mă aflu și astăzi. Un proces în care zi de zi mă descopăr, învăț, mă accept pe mine și oamenii din jur. Sunt un proiect în continuă dezvoltare și evoluție.
Explorator în lumea interioară și exterioară
Astăzi aleg constant să investesc timp, energie și resurse financiare pentru a mă cunoaște mai bine. Sunt mereu interesat în a evolua, pentru a deveni cea mai bună versiune a mea. Am ales să renunț la lucrurile care mă limitau și care nu îmi permiteau să urc mai sus în drumul meu.
Atunci când ajungi pe acest website, în lumea mea, te-ai putea întreba cu ce se ocupă de fapt omul acesta!? Ei bine, întrebarea la acest răspuns este că mă ocup să trăiesc zi de zi la cele înalte cote. Aleg să mă bucur de viață și să prin această atitudine să contribui în a construi lumea pe care mi-o doresc în jurul meu. Îmi place să trăiesc într-o lume pozitivă, fericită, împlinită, încărcată cu multă energie bună.
În acest sens am evoluat permanent atât în plan personal, cât și în plan profesional. Mi-am urmat pasiunea pentru natură prin absolvirea tuturor ciclurilor universitare și post-universitare în domeniul Geografie. Mi-am urmat visul de a preda elevilor și studenților. Mi-am urmat visul de a participa la evenimente în mediul academic, însă până acolo unde am simțit că nu este ceva ce mă împlinește. Când am simțit că este momentul să o iau pe un alt drum, am schimbat direcția.
Acest drum a fost unul anevoios la început. Fără a renunța la visul de a avea mai multă libertate în viața de zi cu zi, am pășit în domeniul freelancing-ului. Este un alt drum unde a trebuit să învăț și să acumulez noi abilități. Astfel, am pășit pe drumul marketing-ului digital, al content writing-ului și copywriting-ului.
Creativitatea prin intermediul scrisului
Acum pot afirma că îmi place să fiu creativ și să îmi pun în valorea imaginația. De multe ori creativitatea se exprimă mult mai bine în scris decât prin voce tare. Îmi place să aduc plus valoare prin imaginație și creativitate pentru toate acele proiecte în care cuvintele mele își regăsesc ecou.
Etapa următoare a însemnat domeniul dezvoltării personale. De fapt, creșterea personală trăită atunci când am ajuns în „fundătură„ m-au făcut să aprofundez tot mai mult acest domeniu. Am citit foarte multe cărți, am parcurs seminarii și webinarii, am căutat permanent să mă conectez cu persoane care susțin transformarea personală.
După mai mulți ani în care am acumulat informații, în care am experimentat pe mine însumi lecțiile învățate și informațiile acumulate, am decis să devin un life coach, un consilier dezvoltare personală certificat, pentru a aduce și altor persoane care își doresc un ghid pentru călătoria vieții lor.
Pentru că mi-am dorit ca dincolo de astfel de servicii să ofer oamenilor experiențe, am ales direcția de a fi ghid de turism pentru călătoriile exterioare și drumul unui life coach pentru a te ghida în călătoriile interioare.
Invitație la colaborare
Atât despre mine. Haide să discutăm acum despre tine! Faptul că ai ajuns pe această pagină poate părea o pură coincidență. Însă coincidența nu este nimic altceva decât modul în care Universul, Divinitatea sau cum vrei să îi spui, intervine în viețile noastre. Intervine pentru a ne pune în locul și în situațiile de care avem nevoie pentru a ne împlini potențialul maxim.
Dacă am ajuns să ne cunoaștem până acest punct, te invit să nu eziți să iei legătura cu mine, dacă există un aspect al vieții tale unde pot aduce plus valoare. Fie că vorbim despre dezvoltarea în plan personal, fie că vorbim despre servicii legate de aspecte profesionale, dă-mi un semn și discutăm mai multe detalii.
Îndrăznește și călătorește dincolo de limite!
