Geomarketing: ce este publicitatea bazată pe locație geografică

Competiția pe orice piață este una acerbă. Fiecare business caută să obțină o vizibilitate cât mai mare pentru a crește vânzările. Din acest motiv, majoritatea companiilor caută să beneficieze de o mare diversitate de modalități pentru publicitate. Odată cu dezvoltarea tot mai pronunțată a marketing-ului digital, modalitățile prin care un business poate să își facă publicitate în mediul online s-au diversificat constant. Printre modalitățile de publicitate la care poate apela orice business regăsim și geomarketing-ul.

Dacă până în acest moment nu ai utilizat instrumentele pe care le propune geomarketing-ul sau publicitatea bazată pe locație geografică, în ceea ce urmează vom înțelege în ce constă acest tip de marketing și care sunt beneficiile oferite.

🗺️ Cuprins

Geomarketing – Concept, instrumente și tehnici utilizate

Conceptul de geomarketing pornește de la implementarea diverselor tehnici și proceduri pentru modelare, analiză și vizualizare a datelor spațiale. Abordările de geomarketing oferă rezultate sub forma diferitelor reprezentări a datelor spațiale. Aceste abordări au drept scop dezvoltarea eficientă a unei afaceri prin adaptarea și orientarea strategiilor de marketing către segmentele de piață cele mai potrivite.

În multe situații, strategiile de marketing pe care un business le dezvoltă au în vedere datele firmei sau analiza informațiilor cu privire la persoanele care interacționează cu produsele sau serviciile firmei. De cealaltă parte, strategiile de marketing care sunt fundamentate pe publicitatea bazată pe locație utilizează și informații sau seturi de date externe. Acestea din urmă reflectă realitățile și caracteristicile geografice, socio-demografice și economice din regiunea unde activează afacerea.

Anunțuri publicitare

Tehnicile și abordările marketing-ului bazat pe locație sunt combinate cu reprezentări cartografice de tip hartă. Reprezentările cartografice sunt obținute prin utilizarea de servicii GIS (Sisteme Informaționale Geografice) și prin tehnici de cartografie digitală, care pot integra toate tipurile de date: spațiale, date statistice, date de mobilitate etc.

Beneficiile oferite de marketingul bazat pe locație

Reprezentarea vizuală a datelor și a distribuției spațiale a acestora oferă beneficiarilor opțiunea de a implementa strategii mai eficiente în atragerea segmentelor de piață care sunt mai predispuse în a deveni clienți. Procesul decizional cu privire la strategia de publicitate și la abordarea pieței în întreg ansamblu va fi mult îmbunătățit. Rezultatul se bazează pe informații primite din analiza spațială a datelor demografice și a datelor spațiale integrate în studiul de marketing bazat pe locație geografică.

Graficele privind interacțiunea clienților cu anunțurile publicitare sau cele legate de rata de conversie oferă informații valoroase cu privire la abordarea de marketing a unui business. De cealaltă parte, reprezentările vizuale cartografice de tip hartă au rolul de a indica aspecte vizibile și ușor de înțeles de către beneficiari cu privire la dezvoltarea afacerii, amplasarea de locații pentru afacere, raportul cu concurența sau tendințele în deplasarea clienților.

Informațiile obținute prin geomarketing

Produsele obținute prin tehnicile de geomarketing sintetizează datele statistice și informațiile reprezentate sub forma graficelor sau a tabelelor. Printre informațiile care pot fi obținute prin intermediul produselor de geomarketing regăsim urmatoarele:

  • Locația ideală pentru amplasamentul unui punct de lucru, depozit sau hub de business;
  • Bazinul de potențiali clienți pentru magazinele fizice dintr-o anumită regiune;
  • Relația în raport cu potențialul afacerii pentru deschiderea unui nou punct de lucru sau punct de vânzare;
  • Relația în raport cu competitorii existenți pe piață în regiunea vizată;
  • Acoperirea eficientă a unei regiuni de către rețeaua de magazine, rețeaua de birouri, echipele de vânzări sau rețeaua de distribuție;
  • Identificarea zonelor prioritare pentru prospectarea pieței;
  • Înțelegerea comportamentelor de consum și achiziție a clienților în raport cu regiunea și punctele de vânzare/punctelor de lucru deja existente;
  • Cunoașterea teritorială a segmentelor de piață;
  • Analizarea sub formă de grilă pentru un teritoriu în raport cu factorii care pot influența vânzările (concurență, accesibilitate, tendințe de mobilitate, bazin de potențiali clienți, putere de cumpărare etc.);
  • Gradul de eficiență al mijloacelor de marketing folosite (campaniile de email marketing, campanii telefonice, afișarea de reclame pe dispozitivele mobile, afișajul publicitar stradal, distribuția de pliante etc.)
  • Cartografierea sectoarelor de vânzări.

Produse cartografice pentru facilitarea procesului decizional. Hărți pentru strategia de publicitate

Atunci când toate informațiile puse la dispoziție de un business sunt combinate cu datele statistice reprezentând aspecte sociale, demografice și economice, produsul de tip hartă pentru a reprezenta spațial toate aceste informații se poate dovedi mai mult decât util. Hărțile care combină toate aceste date pot deveni un sprijin major pentru strategia de publicitate a unei afaceri. De asemenea pot fi utile pentru stabilirea obiectivelor pornind de la înțelegerea informațiile extrase pe baza acestor produse cartografice.

Anunțuri publicitare

Hărțile concepute prin servicii de cartografie și abordări de geomarketing permit realizarea unei analize complete. În același timp facilitează o înțelegere profundă pentru procesul decizional în cadrul unei afaceri. În acest sens, un business care alege să integreze în analiza de piață hărți tematice și hărți privind locația ideală, poate găsi un suport în procesul decizional pentru adaptarea obiectivelor cu realitatea din teren pentru o anumită regiune geografică.

Hartă tematică geomarketing

Obținerea datelor spațiale utile în analizele de piață permite calcularea unor linii cu aceeași valoare, numite izocrone. Acestea pot fi linii care analizează diferite aspecte care influențează vânzările. Printre hărțile care pot fi realizate sunt cele legate de accesibilitate, vârsta clienților, veniturile clienților, zone teoretice pentru atragerea clienților, tendințe de mobilitate etc.

Toate aceste detalii reprezentate spațial pot contribui la identificarea de soluții propuse prin abordarea de geomarketing. În acest mod sunt obținute simulări multicriteriale, analize spațiale aprofundate, scenarii diverse, iar în final se elaborează rapoarte de sinteză.

Geomarketing – un sprijin strategic pentru dezvoltarea afacerii

Prin implementarea abordărilor și a tehnicilor de geomarketing, un business are acces la numeroase informații foarte utile. De la identificarea zonelor cu cel mai mare potențial, la informații privind traficul pietonal. De la modul de deplasare al potențialilor clienți, și până la cunoașterea profilului demografic al consumatorilor. Toate acestea pot fi un real suport în procesul decizional.

Cunoașterea spațiului geografic unde businessul activează din punct de vedere al comportamentului clienților face ca geomarketing-ul să fie un instrument de mare ajutor. Hărțile sau informațiile reprezentate spațial pot să identifice dacă există afaceri care concurează între ele. Un alt rol este și acela de a analiza în ce măsură concurența afectează rezultatele afacerii.

Utilizarea corectă a geomarketing-ului permite facilitarea procesului decizional privind strategia pentru diferite business-uri. Pentru hărți utile în strategia de marketing, este nevoie de expertiza unui specialist în cartografie digitala și servicii GIS.

Întrebări frecvente despre geomarketing

Este geomarketingul potrivit și pentru o afacere aflată la început de drum?

Da. O afacere nouă poate utiliza geomarketingul pentru a evalua oportunitățile dintr-o anumită zonă înainte de a investi în spații comerciale, promovare locală sau extinderea operațiunilor. Amploarea analizei poate fi adaptată bugetului și obiectivelor inițiale.

Cum poate fi evaluată eficiența unei strategii de geomarketing?

Eficiența poate fi evaluată prin compararea rezultatelor obținute cu obiectivele stabilite înainte de implementare. Printre indicatorii relevanți se numără costul de achiziție a unui client, rata de conversie, veniturile generate în zonele vizate și rentabilitatea investiției în campaniile de marketing.

Ce limite trebuie luate în considerare atunci când se utilizează geomarketingul?

Rezultatele pot fi influențate de calitatea și actualitatea datelor, de particularitățile pieței locale și de schimbările în comportamentul consumatorilor. De asemenea, corelațiile geografice nu demonstrează automat relații de cauzalitate, astfel că deciziile trebuie fundamentate și pe alte informații relevante.

Ce aspecte legate de protecția datelor trebuie avute în vedere în geomarketing?

Atunci când analiza implică date despre persoane sau informații privind localizarea acestora, trebuie respectate regulile aplicabile privind protecția datelor personale. În funcție de activitate, pot fi necesare transparența față de utilizatori, un temei legal adecvat pentru prelucrare și măsuri care să limiteze colectarea datelor la ceea ce este necesar.


Comments

Lasă un răspuns