Fericire dincolo de calendar

Fericire dincolo de calendar

Acum că au trecut Sărbătorile de iarnă și cei mai mulți se întorc la „ale lor”, la „programul normal”, putem arunca o privire la calendar pentru a observa că în fiecare lună a anului avem câte-o zi sau câteva zile în care „trebuie” să sărbătorim. Sau zile când avem voie să ne bucurăm, să fim fericiți. În rest trebuie să fim „pe bandă”. Nu, nu…nu pe banda de alergare, ci pe banda aceea care zi de zi te duce pe aceleași drumuri, la aceleași uși, în aceleași situații. Deși de foarte multe ori s-ar putea să îți dorești ceva nou…

 

Să începem cu începutul, cu acea perioadă care sărbătorește sfârșitul unui an și începutul unuia nou: Sărbătorile de iarnă. Este perioada în care ne aducem aminte de toate rudele și neamurile, de prieteni, ne aducem aminte să fim mai buni. Apoi vine luna iubirii, în care în 14 februarie ne amintim că suntem îndrăgostiți (sau că am vrea să fim) și poate și în 24, dacă avem timp desigur. În martie ne aducem aminte de femeile din viața noastră și de mamele noastre, dar doar pe 1 și 8 martie. În celelalte zile trebuie să alergăm…

 

Vine și luna aprilie cu Sărbătorile Pascale, când din nou devenim mai buni și mai smeriți. Dar doar 3 zile, că după avem program. Luna mai…este luna în care sărbătorim munca cu o zi de pauză. În iunie ne aducem aminte de copilărie și de cei mici, dar din nou…o singură zi, că programul zilnic nu poate aștepta…cei mici la grădiniță, la școală, iar cei „mari” la treabă…șefii nu au timp de sărbători, iar de fericirea noastră…pffuu, nici gând. Cui îi pasă la job dacă tu ești fericit? Clienții trebuie să fie fericiți sau cel puțin satisfăcuți…

 

În luna iulie nu avem o zi de sărbătorit pentru că deja a început perioada de vacanțe și concedii și atunci fiecare are cca. 10 zile când are voie să facă cam ce vrea și să iasă din program. Dar cam atât…10 zile. Mai mult de 7-10 zile înseamnă să îți dai seama că îți place o viață dincolo de ru(t)ina aia zilnică în care de multe ori nici nu mai știi când ai închis ușa la casă (dacă ai închis-o), nu mai reții exact unde ți-ai lăsat diferite lucruri și nici nu ai realizat că au înflorit florile din fața blocului.

 

August…este la fel o lună în care cei care nu au avut concediu în iulie au și ei voie la câteva zile libere. Ce este nasol în iulie și august…că tot orașul de care fugi în concediu este plecat cu tine, fie că mergi la munte sau la mare, fie că mergi în Grecia, Turcia sau Italia. Dar asta este perioada de concedii pentru cei mai mulți, mai ales dacă ai copii.

Doar cei mici trebuie învățați la program de la vârste fragede, altfel sunt „spirite libere”, „neadaptați sociali” și „rebeli”. Și cum ar arăta societatea cu o populație majoritară de acest fel? Liberă desigur! Dar în acest fel societatea și corporațiile ar falimenta. Deci cui îi folosește o societate cu astfel de „spirite libere”? Celor puțini care îi „conduc” pe cei mulți cu siguranță nu le-ar folosi. Deci, hai la treabă că am ajuns în septembrie și gata cu concediile. Cei mici la școală, iar cei „responsabili” la muncă!

 

„Societatea de consum ne-a făcut să credem că fericirea constă în a avea cât mai mult. Ea nu ne-a învăţat că fericirea constă în a nu avea nimic.” – Elise Boulding

 

În septembrie zile de sărbătorit nu sunt, doar abia ce ai venit din concediu și din vacanță. Cum ai putea să ai nevoie de zile de sărbătoare și de fericire? Ai avut 7 zile, 10 zile…ohooo. Astea îți ajung până la Crăciun. Bine, mai vine și un Sf. Andrei și 1 Decembrie, mai putem sărbători puțin după ce în septembrie, octombrie și noiembrie am fost tot „pe bandă”. Iar de Sf. Nicolae ne amintim că trebuie să începem o altă cursă…cea prin magazine după cadouri. Mai aveți idei pentru cei dragi? Sau pentru cei cărora „trebuie” să le luați cadou? (Cine zice că „trebuie”, dacă nu tu?).

 

De multe ori mă întreb: dacă nu ar „arăta” magazinele că este Sf. Valentin, că vine Iepurașul, Moș Crăciun sau Ziua Femeii, oare ai știi în ce dată ești? Îți spune telefonul, nu-i așa?Asta dacă te uiți atent la telefon, nu ca atunci când te uiți să vezi cât e ceasul și apoi după 5 secunde îți dai seama că nu știi cât este ora, deși cu 5 secunde înainte te-ai uitat fix la asta…dar cu gândul în alte 10 părți…nu-i problemă. Cu toții am pățit-o, așa că să mai stai să te întrebi dacă ești fericit este cu adevărat o utopie…

 

Poate că nu te regăsești pe aici și chiar ești fericit în fiecare zi, sărbătorind fiecare zi. Poate că îți place rutina aia zilnică, săptămânală, lunară, anuală sau aproape de viață. Sau așa spui. Întreabă-te asta când stai doar tu cu tine și fii sincer, nu atunci când te întreabă cei din jur și cărora vrei să le arăți cât de bine îți merge. Când închizi ușa și rămâi singur în cameră, atunci ai nevoie de un răspuns sincer.

 

Cum spunea Robin Sharma, „suntem prea mulți cei care trăim adăpostiți în portul liniștit al lucrurilor cunoscute. De douăzeci de ani, același mic dejun. De douăzeci de ani, același drum cu mașina până la serviciu. De douăzeci de ani, aceleași conversații. De douăzeci de ani, aceeași gândire. E grozav dacă te face fericit. Dar eu nu cunosc pe nimeni care să trăiască în felul acesta și să fie fericit. Dacă vei continua să faci ce ai făcut și până acum, vei obține în continuare ce ai obținut și până acum.”

Dacă ești fericit cu ru(t)ina din viața ta, mă bucur pentru tine. Dar încă o dată…nu contează ce arăți în social media, cum te afișezi la întâlnirea cu prietenii sau în fața cunoscuților. Contează cum te simți atunci când ești doar TU cu TINE. Restul este doar de fațadă, iar ceea ce contează cu adevărat este ce simți în profunzime. Pentru că tu ești non-stop cu tine, pe când ceilalți sunt doar atât cât vrei tu să fie alături de tine…sau atât timp cât aleg ei să fie.

 

Îți doresc să fii fericit în fiecare zi, așa cum știi mai bine. Iar dacă ți se pare că nu poți renunța la ru(t)ina din viața ta din varii motive, încearcă. Un pas azi, doi pași mâine și s-ar putea să descoperi că POȚI, dar trebuie să VREI CU ADEVĂRAT asta, nu doar să spui. Dorința și cuvântul fără ACȚIUNE nu au nicio putere.

Drumul spre fericirea dincolo de calendar este lung, este anevoios uneori, dar este frumos pentru că în fiecare zi este o altă experiență și fiecare zi este diferită de cea de ieri. Cu alte cuvinte, este un calendar foarte colorat și foarte bogat…în experiențe din care cu siguranță vei învăța. Suntem la începutul anului încă și poți să faci din lunile care urmează un an original, care să nu fie o copie a celui care acum 1 lună s-a încheiat. Fă din fiecare zi o călătorie și bucură-te de ea!

Reclame

Un comentariu la “Fericire dincolo de calendar

  1. Pingback: Singuratate versus Solitudine | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: