Sri Lanka este un stat insular în Oceanul Indian și din acest punct de vedere una dintre atracțiile acestei țări o reprezintă plajele. Departe totuși de a fi atractivă precum Insulele Maldive, Sri Lanka are anumite zone foarte populare pentru plaje cu nisip fin și zone de litoral potrivite pentru surfing și alte sporturi nautice. Printre cele mai populare astfel de stațiuni este Mirissa.
Cuprins
Cum ajungi la Mirissa din Colombo sau Negombo?
Pentru a ajunge la Mirissa din Colombo sau din Negombo există diverse opțiuni. Cea mai simplă este prin închirierea unui tuk-tuk sau a unei mașini ori prin angajarea unui șofer sau taxi. Însă aceste variante sunt și cele mai scumpe. Celelalte variante sunt cu trenul sau cu autobuzele locale ori cu autocarul. Trenul este o opțiune foarte pitorească datorită faptului că traseul merge chiar pe coasta insulei, oferind un peisaj spectaculos.
Având în vedere popularitatea zonei de sud a insulei, între Negombo sau Colombo și Mirissa există chiar și autocare rapide cu aer condiționat. Pentru că prima oprire a fost Negombo și pentru că prețul între autocarele cu aer condiționat și autobuzele locale care înseamnă multe ore petrecute pe drum nu era foarte mare, am optat pentru autocarul cu aer condiționat din Negombo până în apropiere de Matara, un alt oraș din sudul insulei. De aici am luat un tuk-tuk pentru aproximativ 6 km pentru a ajunge la cazarea aflată la 2 km de centrul stațiunii Mirissa.
Primul contact cu Mirissa
Stațiunea sau localitatea Mirissa nu este foarte mare și este mai degrabă aglomerată prin prisma numeroșilor turiști ajunși aici. Prima impresie a fost că ne așteptam la altceva, la hoteluri mai luxoase, la restaurante moderne și la o imagine mai modernă per ansamblu. În schimb orașul sau stațiunea erau similare cu ceea ce văzusem și în alte părți din Sri Lanka.
Așteptarea acestea venea prin prisma faptului că în multe surse de informare Mirissa era prezentată ca fiind cea mai atractivă și populară stațiune din Sri Lanka. În schimb, la primele ieșiri în zonă am observat același amestec de case foarte sărace și vile foarte cochete, același stil de a merge pe marginea drumului pentru a ajunge la plaje sau la magazine și aceleași magazine locale.

La prima vedere, cea mai populară stațiune nu era cu nimic spectaculoasă. Erau foarte mulți turiști din toată lumea, restaurantele erau pline de străini, iar șoferii de tuk-tuk erau foarte insistenți, pentru prima dată de când eram în Sri Lanka.
Plaja Mirissa, Parrot Rock și Coconut Tree Hill
Dacă prima impresie nu a fost una spectaculoasă, atunci când am ajuns pe principala plajă din stațiune, impresia s-a schimbat puțin. Dacă plaja din Negombo nu a fost foarte atractivă și interesantă, plaja din Mirissa chiar era spectaculoasă și foarte frumoasă. O plajă largă, cu nisip fin, o intrare lină în apă pe o distanță mare și numeroase restaurante și terase chiar pe plajă, toate acestea făceau ca prima părere să se schimbe puțin.
La una dintre extremitățile plajei se află Parrot Rock, o stâncă unde te poți urca pentru a admira întreaga plajă și care atunci când apele oceanului cresc este inaccesibilă datorită faptului că nisipul dintre plajă și rocă este acoperit de ape. De fapt, în anumite momente valurile foarte mari aduceau apa până sub mesele teraselor și restaurantelor de pe plajă.

Atmosfera era una foarte frumoasă pe plajă, atât la primele ore ale dimineții, când era puțină lume și când nu era foarte cald, cât și seara la apus. La apus plaja era foarte animată, era foarte multă lume care admira apusul, dar și multă lume care venea la restaurantele de pe plajă. Pentru că această plajă a fost cea mai frumoasă și curată, aici am petrecut câteva zile în cele 10 zile pe care le-am avut în zona Mirissa.

Nu foarte departe de Plaja Mirissa se poate observa un deal cu plantație de cocotieri, și anume Coconut Tree Hill. Este un loc foarte popular datorită numeroaselor fotografii din social media și aici la apus este absolut imposibil să găsești un loc unde să faci fotografii fără a avea o mulțime în jur. Tocmai de aceea, am ales să mergem aici la primele ore ale dimineții, atunci când era foarte puțină lume și când era mult mai răcoare.

Secret Beach, Polhena Beach și Madiha Beach
În apropiere de Mirissa există și alte plaje care pot fi o opțiune pentru a petrece timp la malul mării (sau oceanului).
Printre cele mai populare este Secret Beach. Aflată într-un mic golf și despărțită de plaja principală din Mirissa de un deal, Secret Beach este o alegere perfectă dacă preferi mai multă intimitate și să fii departe de numeroasele restaurante și terase de pe plaja din Mirissa. Aici există amenajate două porțiuni cu șezlonguri și se poate ajunge inclusiv cu mașina sau cu tuk-tuk-ul.

Plaja Polhena este mai degrabă o plajă frecventată de localnici. Aici când am ajuns pe plajă nu erau decât localnici, spre deosebire de Plaja Mirissa, acolo unde foarte rar vedeai câte un localnic. Această plajă este și mult mai scurtă comparativ cu Secret Beach sau Plaja Mirissa, iar intrarea în apă este mai puțin lină.

O altă plajă populară în zonă este Madiha. Aceasta este cu intrare nu foarte lină în apă și are multe pietre și corali în zona de contact dintre apa oceanului și plajă. În schimb este populară pentru faptul că pot fi văzute țestoase dacă te avânți în larg și știi să înoți, dar și pentru faptul că strada care asigură accesul la plajă este plină de restaurante și cafenele sau hoteluri cochete și care se apropie de standardele occidentale.
Impresii din Mirissa, Sri Lanka
La finalul a 10 zile petrecute în zona Mirissa și pe plajele din această parte a coastei sudice din Sri Lanka, pot spune că există argumente pentru care merită să petreci aici câteva zile dacă ajungi în această parte a Asiei de Sud-Est. Dar la fel de bine poți să îți îndrepți atenția și înspre alte zone din sudul insulei, acolo unde prețurile pot fi considerabil mai mici. Pentru că prețurile aici sunt relativ mari atât pentru cazări, cât și pentru restaurante sau pentru anumite produse care pot fi cumpărate din magazine.
Datorită faptului că este printre cele mai populare stațiuni din Sri Lanka și numărul turiștilor prezenți aici este foarte mare, costurile cu timpul petrecut aici pot crește semnificativ față de alte zone unde poți găsi plaje similare și activități precum cele din zona Mirissa.

În altă ordine de idei, pot spune că Plaja Mirissa și Secret Beach sunt două plaje frumoase, unde merită să petreci câteva zile dacă totuși alegi zona Mirissa. Celalalte nu sunt neapărat foarte atractive, dar asta este o părere subiectivă și poate că alte persoane ar găsi lucruri interesante și pentru plajele respective.
În concluzie, Mirissa a fost o zonă care are lucruri de oferit, dar care în același timp are și anumite minusuri precum aglomerația foarte mare, atmosfera foarte turistică, prețurile mari față de alte zone și atmosfera care nu transmite ideea de stațiune care să ofere relaxare. Dacă în schimb îți place viața de noapte și atmosfera locală vibrantă, atunci Mirissa poate fi o opțiune pe care să o treci pe lista locurilor de văzut în Sri Lanka.


Lasă un răspuns