Unul dintre cele mai vizitate locuri din capitala Cambodgiei, Phnom Penh, este Muzeul Genocidului Tuol Sleng. Este mult spus că este un loc pe care merită să îl vizitezi, datorită a ceea ce reprezintă acest loc. Însă, cu siguranță este un loc unde se poate simți la propriu durerea terorii din timpul regimul Khmerilor Roșii, sub conducerea lui Pol Pot.
În timpul petrecut în Phnom Penh am decis că poate fi o experiență care să ne aducă mai multă conștientizare cu privire la unul dintre locurile terorii din lumea întreagă. În ceea ce urmează este relatată experiența de la Muzeul Tuol Sleng din Phnom Penh.
🗺️ Cuprins
De la școală, la un spațiu al terorii
Clădirea în care se află muzeul a fost în trecut un liceu. În 1975, odată cu preluarea puterii Cambodgiei de astăzi de către regimul Khmerilor Roșii, clădirea liceului a fost transformată într-un centru de detenție și tortură. Aici au fost aduși dizidenți, opozanți ai regimului și intelectuali care au fost torturați și executați.
Ceea ce înainte de regimul Khmerilor Roșii era un centru al educației, s-a transformat într-un loc al terorii. Acest muzeu este unul dintre cele mai puternice mărturii cu privire la atrocitățile umane la nivel mondial din istoria recentă a lumii. Între 1975 și 1979 peste 17000 de persoane au fost încarcerate, torturate și executate între zidurile acestei clădiri. Denumirea clădirii în acele vremuri era închisoarea S-21, așa cum mai este cunoscută și astăzi printre localnici.
Obiectivul Khmerilor Roșii era de a epura intelectualii, minoritățile etnice și membrii de partid care erau suspectați de trădare. În închisoarea S-21 aveau loc interogatoriile, iar cei care erau găsiți „vinovați” erau executați în numeroasele câmpuri ale morții („killing fields”) din apropierea capitalei. Întrebările la care trebuiau să răspundă cei întemnițați sunt prezentate în curtea închisorii. Aceste întrebări te ajută să înțelegi paranoia în care trăiau cei care erau la conducerea țării.

Din exterior clădirea nu pare a fi o închisoare. Doar gardurile protejate cu sârmă ghimpată te duc cu gândul la o nepotrivire a clădirilor similare cu alte școli din această parte a lumii. Zidurile au fost păstrate în aceeași nuanță de gri, tocmai pentru a nu denatura aspectul acestui loc al terorii. Însă din momentul în care ai intrat pe poarta acestei…școli, poți simți cu adevărat că este un loc al durerii.
Experiența de la Muzeul Genocidului Tuol Sleng
În prezent Muzeul Genocidului păstrează structura originală a școlii, cu numeroasele clădiri care în trecut erau destinate pentru educația elevilor. Există și o curte unde cândva copii petreceau timp în pauzele dintre orele de curs. Astăzi curtea este singurul loc unde ai senzația că astfel de atrocități nu mai se întâmplă acolo.
Sălile de clasă care au fost transformate în celule și în camere de tortură în perioada în care a funcționat Închisoara S-21 păstrează aspectul pereților. Sunt vizibile urmele notițelor făcute de prizonieri sau elemente care prezintă modul în care erau torturați prizonierii.
Anumite săli de clasă au fost transformate în adevărate celule, de sub 1 mp suprafață prin ridicarea zidurilor cu cărămizi sau cu lemn. Acestea sunt asemenea unor grajduri pentru animale. Toți pereții sunt dovada prezenței oamenilor care au căutat să lase un mesaj, o dovadă că au fost în acele locuri.

Paturile de fier, gratiile, lanțurile cu care erau legați prizonierii, toate te poartă în acele vremuri și îți dau o senzație de disconfort. Cel puțin de disconfort! Astăzi aceste spații sunt adevărat expoziții ale suferinței. Toate elementele care au fost folosite pentru tortură, însoțite de fotografii ale victimelor și ale torționarilor, aproape că te copleșesc.

Întreaga atmosferă este apăsătoare, și te face să te întrebi dacă astfel de comportamente sunt într-adevăr ale unor oameni. Este un loc care deși este mai mereu aglomerat de turiști sau de elevi care vin să cunoască istoria tristă a țării, poate fi perceput ca un loc unde liniștea te apasă. Totul este păstrat într-o notă sobră, pentru a menține imaginea solemnă a locului. Deși se numește muzeu, este mai degrabă un memorial pentru cei care și-au pierdut viața aici.
Arhivele Tuol Sleng despre victimele S-21
Arhivele păstrate la Tuol Sleng reprezintă una dintre cele mai importante surse documentare pentru înțelegerea modului în care a funcționat centrul de detenție S-21. Printre documentele care au supraviețuit se numără mii de dosare. Aceste dosare cuprind mărturisiri forțate, biografii ale prizonierilor și ale personalului, jurnale și caiete ale cadrelor Khmerilor Roșii, rapoarte medicale, liste și alte documente administrative.
Valoarea lor a fost recunoscută și prin includerea Arhivelor Muzeului Genocidului Tuol Sleng în UNESCO Memory of the World Register în 2009. În ultimii ani, muzeul a lucrat la digitizarea documentelor și la dezvoltarea unei baze de date. Acest pas permite cercetarea colecțiilor fără manipularea frecventă a originalelor, multe dintre acestea fiind într-o stare fragilă.
De ce este important Muzeul Tuol Sleng?
Chiar dacă este un loc al durerii, acest memorial este, alături de templele de la Angkor Wat, printre cele mai vizitate locuri din Cambodgia. Turiștii străini sunt deseori afectați de imaginile văzute aici.
Atunci când eram în încăperile muzeului, nu de puține ori vedeam oameni care nu își mai putea stăpâni lacrimile. Într-o lume în care astfel de atrocități par greu de acceptat, Muzeul Genocidului Tuol Sleng este un loc de aducere aminte. Este o lecție vie cu privire la ceea ce se poate întâmpla când un regim totalitar, condus de o ideologie absolut condamnabilă, uită de umanitate. Și asta chiar împotriva propriilor cetățeni!
Ce emoții trezește vizitarea muzeului?
Decizia de a vizita un astfel de loc nu este una ușoară din punct de vedere emoțional. Dincolo de aspectul sobru al clădirilor și al încăperilor, dincolo de existența elementelor de tortură și de fotografiile victimelor, există inclusiv imagini cu privire la metodele de tortură. Există chiar și un altar din cranii umane. Toate acestea transmit un mesaj puternic cu privire la tortura la care unii oameni pot supune alte ființe umane.
Perioada Khmerilor Roșii este una dintre perioadele negre ale istoriei moderne la nivel mondial. Existența acestui Muzeu la Genocidului în Phnom Penh este esențială pentru a înțelege istoria recentă a Cambodgiei.
În timpul petrecut în această țară se simte frecvent o profundă tristețe. Și nu este neapărat legată de sărăcia în care trăiesc unii oameni, foarte mulți. Faptul că peste 70 de ani Cambodgia a trecut doar prin războaie și prin tirania Khmerilor Roșii, face ca și astăzi energia acestor locuri să transmită foarte puternic un nivel de suferință.

Ce rol îndeplinește astăzi Memorial Tuol Sleng?
Scopul acestui muzeu este unul educativ. Este un memorial care prezintă tinerilor de astăzi și vizitatorilor care aleg să treacă pragul acestui spațiu, cândva un liceu plin de viață, la ce se poate ajunge când puterea ajunge complet în mâinile unor tirani. Aici, în aceste spații sunt organizate uneori expoziții cu fotografiile locurilor de tortură descoperite în întreaga țară, dar și evenimente comemorative.
Dacă vrei să pătrunzi puțin mai mult în atmosfera memorialului, dincolo de cuvintele din acest articol, poți viziona vlogul următor:
Sfaturi pentru vizitarea fostei închisori S-21 din Phnom Penh
Pentru cei care ajung în Phnom Penh și doresc să descopere această parte întunecată a trecutului cambodgian din urmă cu mai puțin de 50 de ani, Muzeul Genocidului Tuol Sleng este foarte accesibil.
Cum ajungi la Muzeul Tuol Sleng
Este localizat în centrul capitalei Cambodgiei, în districtul Chamkar Mon. Se poate ajunge foarte ușor cu un tuk-tuk sau cu taxi din orice zonă a orașului. Deși locuiam la peste 10 km distanță, cu un tuk-tuk am ajuns foarte repede în zonă. Șoferii cunosc imediat locul dacă li se spune foarte simplu „S-21”.
Cât durează vizita la Tuol Sleng?
Programul de vizitare este zilnic între 8:00 și 17:00, cu mențiunea că în anumite zile de sărbătoare este închis. Pentru intrare se plătește un bilet în valoare de 5 USD. Dacă vrei să ai și un ghid audio, prețul biletului este de 8 USD. Există și varianta unui ghid local pentru grupuri, ghidul oferind numeroase informații și detalii despre istoria Khmerilor Roșii.
Ce trebuie să știi înainte de vizită?
Datorită faptului că muzeul este un loc comemorativ și de reculegere, este important ca pe durata vizitei să se păstreze liniștea, decența și o ținută vestimentară care denotă respect. Fotografierea este permisă în unele zone, mai ales în curte, dar cu respectarea memoriei victimelor. Vizitarea acestui loc durează adesea între 1 oră și 2 ore. Sunt unele persoane care aleg să părăsească mai repede locul, datorită emoțiilor pe care le stârnește acest spațiu al terorii.
Ce putem învăța la Muzeul Genocidului din Phnom Penh?
Vizita la Muzeul Genocidului Tuol Sleng a fost poate cel mai încărcat de emoție moment din numeroasele locuri pe care le-am descoperit de-a lungul călătoriei în Asia de Sud și Sud-Est. Este un spațiu unde dincolo de faptul că aduci un omagiu celor care și-au pierdut viața, conștientizezi că astfel de tragedii pot avea loc în lume. Din nefericire, sunt încă zone unde situații similare încă se întâmplă, chiar dacă nu exact în acest mod de operare.
Atunci când pășești în astfel de locuri, înveți lecții importante cu privire la pierderea umanității în scopul unor ideologii politice sau pentru controlul populației. Odată ce ai văzut un astfel de loc, înțelegi că responsabilitatea de a nu repeta astfel de evenimente ne revine tuturor. Muzeul Genocidului Tuol Sleng este un loc de aducere aminte. Este un memorial care nu ne lasă să uităm istoria, sau, și mai grav, să o repetăm.

Dacă recomand vizitarea acestui muzeu al terorii? Da și nu. Este un loc care merită să îl pui pe lista locurilor de văzut. Însă asta doar dacă știi că nu va stârni reacții și emoții foarte puternice. Totuși, dacă vrei să conștientizezi faptul că astfel de evenimente rămân o rană care poate fi simțită și peste decenii, recomand vizitarea memorialului.
Durerea se simte în pereții unui astfel de loc, în zidurile clădirilor și în pământul din curtea școlii. Pe de altă parte, dacă emoțiile sunt prea puternice la imaginile văzute și la senzațiile generate de un astfel de loc, recomand să eviți vizitarea muzeului.
Întrebări frecvente despre Muzeului Genocidului
Care este legătura Muzeului Tuol Sleng și Killing Fields?
Muzeul Tuol Sleng și Choeung Ek sunt două locuri strâns legate de sistemul de represiune al Khmerilor Roșii. Tuol Sleng a fost închisoarea și centrul de interogare S-21 din Phnom Penh, în timp ce Choeung Ek a fost unul dintre locurile unde au fost executați prizonieri transferați din S-21. Astăzi, cele două locuri pot fi înțelese împreună pentru a avea o imagine mai clară asupra mecanismului represiv al regimului.
Câți oameni au supraviețuit închisorii S-21?
Potrivit Muzeului Tuol Sleng, 12 persoane au fost găsite în viață atunci când Phnom Penh a fost eliberat în 1979, 4 fiind copii. Muzeul precizează că foarte puțini dintre cei închiși la S-21 au fost eliberați înainte de prăbușirea regimului.
Ce s-a întâmplat cu arhivele închisorii S-21?
O parte importantă a documentelor create la S-21 a supraviețuit. Aceste documente constituie astăzi una dintre cele mai importante colecții documentare referitoare la sistemul represiv al Khmerilor Roșii. Arhivele includ mii de documente, fotografii și înregistrări despre victime și personalul închisorii. În 2009, Arhivele Muzeului Tuol Sleng au fost înscrise în Registrul UNESCO Memory of the World.
De ce sunt importante fotografiile victimelor păstrate la Muzeul Tuol Sleng?
Fotografiile realizate la sosirea prizonierilor la S-21 reprezintă o parte importantă a documentației istorice a închisorii. Ele nu sunt doar imagini de arhivă, ci și documente care pot contribui la identificarea și recuperarea memoriei unor persoane dispărute în timpul regimului Khmerilor Roșii. Muzeul păstrează mii de astfel de fotografii.
De ce a fost transformată o școală în închisoarea S-21?
Complexul care găzduiește astăzi muzeul era inițial o școală, cunoscută ca Tuol Svay Prey High School. După preluarea puterii de către Khmerii Roșii, spațiul a fost abandonat și apoi transformat într-un centru de detenție și interogare. Clădirile existente au fost adaptate pentru celule, camere de interogatoriu și alte funcții ale închisorii.


Lasă un răspuns