Laurentiu Artugyan

Arhive

Vârful Gugu (2291 de metri altitudine) este unul dintre cele mai atractive vârfuri montane de peste 2000 de metri din Carpații Românești. În ceea ce urmează vei putea regăsi prezentarea mai în detaliu a traseului care pornește de la Barajul Gura Apelor și urcă la refugiul Gugu (sau refugiul Branu, cum apare pe hărți) pentru ca apoi să urce la Vf. Gugu.

Ultimul weekend din luna iulie 2019 a adus un nou traseu montan marcat pe lista traseelor turistice din România, și anume traseul marcat cu cruce roșie care pornește de la Barajul Gura Apelor și ajunge până pe Vârful Gugu (2291 de metri altitudine), cel mai înalt vârf din Muntii Godeanu. Întreaga acțiune de voluntariat montan de marcare a acestui traseu catre Vf. Gugu a fost organizată de către Serviciul de Voluntariat Montan în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Administrația Parcului Național Retezat și Asociația de Turism Retezat.