Revenirea la normalitate sau mai bine construim o „noua normalitate”?
În anul care tocmai s-a încheiat am tot auzit faptul că se dorește revenirea la normalitate. Desigur, era vorba de contextul în care pandemia de coronavirus a schimbat întreg peisajul vieților noastre, peisaj pe care îl cunoșteam atât de bine încât deja nici nu îl mai concepeam dintr-o altă perspectivă. Doar că anul 2020 ne-a arătat că viața este definită prin schimbare, iar ceea ce de multe ori definim noi ca fiind normalitate este atât de relativ și de subiectiv, încât această normalitate … nu prea există de fapt.
„E absolut în regulă să-ți fixezi ţeluri, atâta vreme cât nu eşti suficient de nesăbuit să crezi că le vei atinge conform orarului tău propriu şi în modul în care le concepi acum. Realitatea este fluidă şi schimbătoare. Ea nu are un curs fix. Indiferent câte ţeluri îţi fixezi şi cât de mult planifici, nu vei şti încotro te îndrepţi, până când nu vei ajunge acolo.” – Paul Ferrini
Ceea ce este considerat normal în secolul actual era văzut drept anormal în urmă cu câteva decenii sau cu un secol. Deci cumva și normalitatea…s-a schimbat. Dacă pentru o persoană normalitatea arată într-un anume mod, pentru o altă persoană normalitatea înseamnă ceva total opus. În acest context, să afirmăm că ne dorim să revenim la normalitate este ceva foarte ambiguu. Da, știu, lumea se referă la cum era viața până la venirea pandemiei. Însă să fim sinceri, câți dintre noi eram chiar fericiți cu societatea de atunci, cu modul în care decurgea viața pe atunci?! De fapt era doar obișnuința și un confort generat din obișnuința și rutina de a trăi anumite evenimente și de a urma anumite programe. Însă am putea privi această pandemie sub forma unei oportunități pentru a schimba radical lucrurile. În primul rând fiecare dintre noi în dreptul nostru, în viața fiecăruia dintre noi.
„Dacă vei fi mai atent la modul în care se comportă ceilalți, vei constata că o fac ca și cum ar fi sub hipnoză. Viețile lor sunt un coșmar, pe care ei îl consideră realitate. Unul dintre somniferele utilizate pentru a se menține în acest coșmar este presupunerea că ei sunt conștienți, că sunt ființe umane perfect conștiente. În ciuda dezastrelor repetate care au loc în coșmarul lor, ei încă insistă că sunt conștienți. Trec prin viață ca niște somnambuli, lovindu-se dureros de obstacol după obstacol, dar nu lasă niciodată șocul să-i trezească la realitate. Ţine cont că în această situație sunt cei mai mulți oameni, inclusiv cei care conduc guverne, fac afaceri, învață pe alții sau întemeiază familii și cresc copii.” – Marius Mihai Lungu
Presupunând că există ceea ce lumea definește prin „normalitate”, acea normalitate la care tot mai multă lume își dorește să revină…întrebarea este chiar ne dorim să revenim „la normalitate”? Desigur, este foarte important să avem din nou libertatea de a ne deplasa și de a călători sau este foarte important să ne putem bucura din nou să respirăm aerul fără a purta constant masca, chiar și în aer liber. Însă dincolo de aceste aspecte, desigur foarte importante, întrebarea este dacă chiar ne dorim să revenim la normalitatea pe care o aveam în 2019 spre exemplu.
Oare nu ar fi mai important ca fiecare dintre noi să fii învățat anumite lecții din anul 2020, lecții care să ne facă să ne dorim să contribuim la o „nouă normalitate”?! O numesc așa pentru că tot am auzit ideea de „normalitate”, deși pentru mine este un termen care nu prea își are locul în viață și aș prefera termenul de „realitate”. Personal mi-aș dori ca fiecare dintre noi să „construim” o nouă realitate, una în care să renunțăm la câte ceva: la alergarea continuă (după orice), la acumulările infinite de bunuri materiale și de bani, la credințele conform cărora putem să ne bucurăm de fericire individuală într-o lume nefericită, la ideea că am prins rădăcini într-un loc al nefericirii sau neîmplinirii (indiferent dacă vorbim despre un loc de muncă, relație, spațiu de locuit etc.), la ideea de control (tot ceea ce putem controla sunt butoanele de la telefon, programele de pe computer, clima din mașină, temperatura ambientală în casă etc., însă uneori nici chiar acestea).
„Boala colectivă a umanității este aceea că oamenii sunt atât de absorbiți de ceea ce se întâmplă, atât de hipnotizați de lumea formelor fluctuante, atât de captivați de conținutul vieții lor încât au uitat esența, cea care este dincolo de conținut, dincolo de formă, dincolo de gândire. Sunt atât de devorați de timp, încât au uitat eternitatea, care este originea lor, casa lor, destinul lor. Eternitatea este realitatea vie a ceea ce sunteți.” – Eckhart Tolle
În schimb, în urma anului care tocmai s-a încheiat și în urma experiențelor avute în noul context la nivel mondial, tot mai multă lume ar putea să conștientizeze de cât de puțin este nevoie pentru a fi într-o stare de pace, de calm, de liniște și de fericire. Sunt sigur că pentru multă lume normalitatea înseamnă siguranța unui loc de muncă și a unui trai pentru a doua zi, însă după cum am putut remarca anul trecut, siguranța este doar o iluzie și după cum spunea Helen Keller, „siguranța este o superstiție, ea nu există în natură”. Altfel spus, omul vrea să trăiască contra naturii, iar acest lucru este adesea ceea ce generează conflicte interioare intense, dezechilibre emoționale și psihologice, acestea conducând treptat la dezechilibre la nivel fizic și implicit la probleme de sănătate.
Faptul că situația neobișnuită a anului 2020 ne-a scos complet din zona de confort ne-a făcut să conștientizăm care sunt de fapt lucrurile de valoare. Însă de ce să nu folosim această ieșire din zona de confort (forțată pentru unii care evitau cu orice preț orice ieșire din această zonă a confortului lor) pentru a ne redefini valorile, prioritățile? De ce să nu folosim lecțiile anului care tocmai s-a încheiat pentru a conștientiza că de fapt singura bogăție este chiar viața pe care am primit-o cadou și să ne întrebăm dacă merită să irosim atât de mult timp (care este de fapt singura bogăție împreună cu sănătatea) pentru obiecte sau bunuri materiale care au valoare doar pentru noi, oamenii?!
„Nu vă veţi recunoaşte aspectul de geniu dacă aţi fost condiţionaţi să credeţi că trebuie să vă acceptaţi locul în lume, să gândiţi limitat, să încercaţi să vă încadraţi în normal şi să nu ţintiţi prea sus pentru a evita dezamăgirea.” – Wayne Dyer
Din fericire am înțeles acum mulți ani că viața este o schimbare permanentă și că lumea de acum este complet schimbată în următoarea secundă. Și tocmai de aceea îmi doresc ca noua realitate la care să contribui în zilele viitoare, în lunile următoare, în anii următori, să fie o realitate în care să fiu înconjurat de mulți mai mulți oameni împliniți, fericiți și plini să sănătate, de oameni care să pună în prim plan valori precum bunăstarea și fericirea celor din jur și să renunțe la goana neîncetată de a acumula „bogăție”. Pentru că uităm adesea că nu suntem „insule” și că întreaga omenire este asemenea unui ocean, iar atunci când oceanul este poluat într-o anumită parte, poluarea poate să se întindă în întreg oceanul. La fel este și cu fericirea, iubirea, grija, împlinirea și conștientizarea. Deci până la urmă fiecare dintre noi alege cu ce anume contribuie la „oceanul” numit omenire, societate.
„Sistemele noastre de sănătate adâncesc inegalitatea accesului la medicamente și servicii medicale moderne. Sistemele noastre educaționale sporesc, în realitate, lipsa de informare. Sistemele noastre sociale sporesc discrepanțele, dezbinarea și nedreptatea. Și, poate lucrul cel mai trist dintre toate, sistemele noastre spirituale încurajează ipocrizia, intoleranța, furia, ura, violența și războaiele. Dacă a le face viața oamenilor mai bună ar fi fost un experiment de laborator, ar fi fost declarat de mult un eșec lamentabil.” – Neale Donald Walsch
„Mă uitam în jur și vedeam numai minciună și compromis. Vedeam oameni de succes după standardele sociale, vedeam oameni fericiți și împliniți, așa cum i-au învățat alții să fie. Vedeam vulnerabilitate, frică și orgoliu, complexe și frustări ascunse sub măști sociale. Oameni care se mint pe ei și îi mint și pe ceilalți. Oameni care confundă iubirea cu interesul, cu confortul și atașamentul. Oameni care nu se văd pe ei înșiși așa cum sunt în esență. Oameni slabi, atât de slabi încât vor să deformeze realitatea, îngroziți de propria slăbiciune. Iar eu eram unul dintre ei. Oameni, oameni și oameni. Am refuzat să mai contribui la oceanul de neputințe, vise sfărâmate și inimi însângerate de așteptări neîmplinite. Așa că am pus punct și am decis să mă reinventez.” – Simina Cernat
Din acest punct de vedere mi-aș dori ca lumea să realizeze că de fapt pandemia inconștienței este cea care afectează cel mai grav întreaga societate umană – inconștiența în a acumula bogăție financiară prin vânzarea de produse care generează boală, inconștiența de a genera durere și suferințe prin războaie împotriva oamenilor, dar și împotriva naturii, inconștiența de a transmite teamă și frică prin toate mijloacele media, inconștiența de a ne deconecta de la Natură…Toate acestea arată că de fapt lumea este într-o pandemie a inconștienței, și asta nu de azi sau de ieri, ci de multe decenii. Poate că aici ar fi mult de lucru pentru a construi o „nouă normalitate”, sau dacă îmi este permis, i-aș spune o „nouă realitate”.
„Eliberează-te din lanțurile care te-au ținut legat de normalitate. Și părăsește gloata fără să stai pe gânduri. Dacă urmezi gloata, singurul loc în care vei ajunge este ieșirea. Scoate la suprafață tot ce ai mai bun în tine. Ia-ți angajamentul pentru excelență. Devino colosal de ingenios și afișează-ți public pasiunea. Lumea ar putea să-ți spună că ești diferit, ciudat sau de-a dreptul nebun. Dar te rog să nu uiți că, la început, lumea a râs de toți marii lideri. Acum îi venerează.” – Robin Sharma
–––––––-
Sursă foto copertă: Pixabay
Ghid de turism
Laurentiu Artugyan 
Nu există nici vechea normalitate, nici noua normalitate; nu există normalitate. Există doar nişte standarde şi atât.
Ceea ce pentru mine înseamnă normal, pentru tine poate părea o perversiune, sau chiar o boală psihică. Normalitatea este o iluzie impusă şi reglementată printr-un sistem legislativ, specific unei ţări sau chiar a unei regiuni. Normalitatea, această iluzie intrată în rutină – aşa cum o ştiam până în 2020 – nu făcea decât să plafoneze fiinţa umană, să trăiască strict pentru a consuma, pentru a se bucura de plăceri mărunte, care dispăreau precum flacăra unei lumânări la o adiere de vânt, de unde şi zbaterea pentru îndeplinirea a tot mai multe astfel de plăceri mărunte.
Fiinţa umană trebuie să fie una adaptabilă, să poată trăi în orice condiţii, fie ele rele sau bune. Fiecare individ trebuie să-şi impună propria normalitate, însă una care să-l ajute să coopereze cu ceilalţi indivizi, nu să-i disturbe, indiferent de ceea ce am înţelege prin aceasta. Singurul lucru trist în această nouă realitate este acela că a fost nevoie de o pandemie pentru a ne face conştienţi de drumul greşit pe care apucasem. Căci aşa se pare că este construită fiinţa umană: nu înţelege de vorba bună. Până nu-i ajunge cuţitul la os, nu ia niciun fel de măsuri pentru a atenua impactul negativ al acţiunilor sale asupra cadrului natural şi asupra celorlalţi indivizi.
Sper ca această pandemie să ne fi învăţat că singurul lucru important, în această lume, nu reprezintă nicidecum cariera, turismul, sau consumul – ci strict bucuria de a fi alături de cei dragi. Este singura bucurie care contează, mai ales pentru cei care au copii.
Cei care, de acum înainte, nu vor înceta să se plângă, vor căuta motive şi vinovaţi pentru „vechea normalitate furată”, care nu se vor reinventa, care vor ţine cu dinţii de vechile standarde, vor pierde foarte mult şi vor rămâne numai cu suspinele. Cei care vor câştiga vor fi aceia care vor accepta pandemia şi regulile ei, iar viitoarele pandemii îi vor transforma în învingători.
ApreciazăApreciat de 1 persoană