Conceptul de barter (sau trocul) si avantajele acestuia

A vorbi în societatea modernă despre troc pare a fi ceva dincolo de progresul la care se spune că a ajuns societatea zilelor noastre. Trocul, acel schimb de bunuri între membrii comunităților umane, este considerat a fi cea mai veche formă de activitate economică. Practic bunurile care erau în surplus într-o anumită comunitate erau schimbate pentru alte bunuri care erau în surplus în comunitatea cealaltă. Astăzi trocul este numit în sens mai larg barter (din limba engleză).
Conceptul de barter are la bază în linii mari aceleași principii. Doar că nu mai vorbim neapărat despre bunuri sau produse care sunt în exces pentru o anumită persoană sau pentru o comunitate, ci vorbim și despre servicii care pot fi prestate în schimbul anumitor bunuri sau servicii.
Economia modernă și minusurile sistemului economic
După cum afirmă Neale Donald Walsch, „economia nu a apărut cu scopul de a crea profit. Obiectivul ei inițial era doar acela de a pune la punct un sistem care să permită tranzacțiile între oameni, dându-le posibilitatea să facă schimb de bunuri și să-și pună la dispoziție abilitățile, astfel încât întreaga comunitate să supraviețuiască”. Cu toate acestea, astăzi vedem în jurul nostru că atunci când se vorbește despre partea economică obiectivul principal îl reprezintă profiul. Și nu ar fi asta o problemă!
Însă atâta timp cât în viața de zi cu zi cel mai mare procent al populației globului se străduiește să se bucure de un trai decent, un procent semnificativ trăiește sub pragul sărăciei, în vreme ce un procent foarte redus al populației adună resurse financiare, ne putem întreba când a devenit economia un mod de control și într-o formă sau alta un mod de a ține „în lanțuri” cea mai mare parte a populației!? Chiar dacă sclavia cum era cunoscută acum multe decenii și veacuri nu mai există, modul în care arată economia societății moderne nu face altceva decât să ne prezinte o formă de înrobire modernă, una în care ne este vândută ideea de libertate și de confort, în schimbul susținerii unui sistem care colectează profitul.

Cu siguranță că sunt păreri și opinii care ar putea contrazice aceste idei. Mai mult ca sigur că nu toată lumea privește lucrurile din această perspectivă. Însă faptul că și un autor precum Neale Donald Walsch, cel care afirmă că „economia servește și îmbogățește un număr infim de oameni, dar majoritatea oamenilor sunt înrobiți și subjugați de ea”, privește lucrurile cam în aceeași direcție, mă face să cred că sunt destul de mulți aceia care au conștientizat că modul în care suntem educați cu privire la sistemul economic în care trăim este departe de un sistem menit a ne oferi o viață liniștită și cu adevărat confortabilă din perspectiva libertății și a propriilor decizii/alegeri.
Economia ne-a învățat competiția și faptul că pentru a avea cele necesare trebuie să concurăm cu ceilalți, în caz contrar existând riscul să simțim lipsuri. Oare chiar așa să fie!? Faptul că adunăm bunuri și obiecte, sume de bani în conturi și investiții în diferite active financiare ne face mai împăcați, mai liniștiți și ne motivează să ne oprim din a alerga după „mai mult”? Sau mai degrabă ne face să fim îngrijorați cu privire la riscul de a pierde ceea ce am adunat sau să ne temem că am putea fi furați și deposedați de ceea ce avem? Pentru că de fapt avem nevoie de destul de puține lucruri pentru a ne bucura de o viață în tihnă și o viață confortabilă. Iar multe dintre aceste puține lucruri le putem obține folosindu-ne inclusiv de conceptul de barter sau de troc.
În acest context în care regulile și constrângerile care vizează partea economică sunt tot mai numeroase și mai restrictive din anumite puncte de vedere, văd în conceptul de barter (sau troc) o oportunitate foarte avantajoasă pentru un număr important de persoane. Cu siguranță că în mediul rural sau în comunitățile mai puțin „dezvoltate economic” (am pus între ghilimele pentru că sunt de părere că foarte multe din comunitățile din vechime erau mai echilibrate și mai „sănătoase” comparativ cu ceea ce numim astăzi comunități foarte evoluate și dezvoltate) trocul într-o formă sau alta încă se practică.
Dar cum ar fi dacă am vedea și în viețile noastre astfel de abordări, în care să facem „schimb” de servicii și produse!? Este adevărat, moneda fiduciară sau banii sunt un mijloc internațional și global pentru achiziția de bunuri și servicii. Este mai simplu să primești bani pentru produsele sau serviciile tale, pentru ca apoi să poți folosi acest mijloc de schimb pentru a cumpăra produsele sau serviciile dorite ori cele de care ai nevoie. Doar că mai simplu nu este neapărat mai avantajos.
Principalele avantaje ale barter-ului (trocului)
Dacă până acum nu te-ai gândit la posibilitatea de a apela la conceptul de barter sau la troc, în ceea ce urmează aș putea aminti câteva avantaje pe care consider că le oferă barterul sau trocul, chiar și în societatea secolului 21.
1. Combaterea inflației și a scumpirilor
Un prim avantaj este cel referitor la combaterea inflației și a scumpirilor de preț pentru produse și servicii. Chiar în această perioadă resimțim inflația și consecințele ei, dar și creșterea prețurilor pentru toate serviciile și produsele. În contextul în care barter-ul nu folosește o monedă de schimb, serviciile și produsele implicate în schimbul dintre două părți care apelează la barter își vor păstra valoarea. Indiferent cât costă din punct de vedere al banilor un anumit produs sau serviciu, dacă ai nevoie de el va trebui să îl plătești. Pe de altă parte, apelând la troc, vei putea oferi un alt produs sau serviciu pentru ceea ce ai nevoie. Astfel nu vei simți că trebuie să plătești mai mult față de acum ceva timp.
2. Evitarea sau diminuarea anumitor taxe și impozite
Un al doilea avantaj constă în faptul că prin sistemul de barter vor putea fi reduse sau evitate anumite taxe și impozite. Trebuie să fim conștienți de faptul că în orice lanț economic o mare parte din costuri sunt de fapt taxe, accize sau impozite. Mai mult, fiecare „actor” implicat într-un lanț economic înseamnă un procent adăugat la prețul final. De cealaltă parte, trocul sau barter-ul vor putea elimina taxele și impozitele, făcând astfel mai puțin costisitor un anumit produs sau serviciu. În loc să plătești cu bani un serviciu pentru care este emisă o factură sau o chitanță, vei plăti cu un alt serviciu la schimb sau cu anumite produse, pentru care de asemenea s-ar emite o factură sau chitanță. De fapt ar fi tot un schimb, dar pentru bani, iar pentru acele sume de bani se vor achita taxe și impozite, acestea regăsindu-se, desigur, în costul final al produselor sau al serviciilor.

3. Mai puțină birocrație
Faptul că suntem înconjurați de documente și de contracte este evident pentru toată lumea. Aproape că nu există un demers pentru care să nu fie nevoie de multe pagini completate. Ei bine, barterul sau trocul poate aduce și acest avantaj de a reduce birocrația în anumite schimburi economice. Astfel vom simplifica anumite schimburi de produse din perspectiva hârtiilor și a documentelor emise. Pe de altă parte, trebuie spus că există reglementări cu privire la contractul de barter, dacă persoanele implicate într-un astfel de schimb de produse sau servicii doresc să aibă mai multe „garanții” și mențiuni cu privire la condițiile în care este realizat respectivul schimb de produse sau servicii.
4. Posibilitatea de a beneficia de bunuri/servicii fără costuri financiare
Un alt avantaj este faptul că vei putea să folosești anumite servicii sau să beneficiezi de anumite produse fără a avea nevoie de bani. Oferind la schimb servicii sau produse proprii, vei putea să te bucuri de produse ori de servicii pentru care nu deții sumele de bani pentru a le achita. În acest mod sentimentul de lipsă sau de sărăcie nu va exista, iar un număr mare de oameni vor putea să se simtă ca făcând parte dintr-o societate mai prietenoasă, unde concurența nu mai este atât de acerbă.
5. Creșterea sentimentului de cooperare
Cu toate că suntem învățați de la vârste fragede despre cât este de important să fim primii, să fim cei mai buni și să ne luptăm pentru a avea cât mai mult, cu siguranță că mulți dintre noi nu ne-am dori să fim mereu în concurență cu ceilalți. Dacă ne uităm cu atenție la natură, vom vedea că aceasta prosperă și evoluează prin cooperare, chiar dacă în anumite contexte există competiție. Ei bine, sistemul de barter sau trocul ar putea duce la consolidarea ideii de cooperare între oameni și între comunitățile umane.

De aici s-ar putea reduce numeroase conflicte și dispute care pornesc de cele mai multe ori de la dorința de a deține mai multe resurse de orice fel de la „concurență”. În același timp, odată ce tot mai mulți oameni vor descoperi beneficiile cooperării, aceștia vor realiza că de fapt concurența promovată de sistemul economic contemporan este mai degrabă o idee susținută cu scopul de a deține o anumită formă de control asupra populației.
6. Reducerea numărului de persoane inactive pe piața muncii
Un alt beneficiu poate fi diminuarea numărului sau a procentului persoanelor care nu au un loc de muncă. Dacă pentru a fi considerat activ din punct de vedere economic trebuie să fii salariat sau într-o categorie care îți aduce un venit lunar, barterul poate să ofere un „job” oricărei persoane care prestează anumite servicii sau poate oferi anumite produse la schimb pentru alte servicii ori produse. Acest lucru ar reduce inechitatea economică în rândul societății, iar mulți oameni care din varii motive nu au acces la un loc de muncă vor putea să își crească nivelul de trai și confortul zilnic.
7. Economisirea lichidităților
Cu siguranță că este foarte dificil în societatea zilelor noastre să putem discuta doar de troc sau de sistemul de barter. Însă un avantaj al acestui concept de schimb de bunuri și servicii poate fi tocmai acela de a economisi lichiditățile de tipul banilor pentru a le folosi în acele situații în care nu există posibilitatea de a apela la conceptul de barter.
8. Stabilitatea socio-economică
Nu în ultimul rând conceptul de barter poate aduce un alt avantaj major, și anume o stabilitate socio-economică. Dacă revenim la afirmația lui Neale Donald Walsch cu privire la obiectivul inițial al economiei, și anume „de a pune la punct un sistem care să permită tranzacțiile între oameni, dându-le posibilitatea să facă schimb de bunuri și să-și pună la dispoziție abilitățile, astfel încât întreaga comunitate să supraviețuiască”, putem observa faptul ca barterul ar putea asigura un plus de stabilitate atât din punct de vedere economic, cât și din punct de vedere social.
Discrepanțele economice fiind diminuate, vor contribui la reducerea discrepanțelor sociale. Acest lucru va conduce la o mai bună cooperare în rândul societății pentru ca membrii comunităților umane să se bucure de un nivel de trai cât mai ridicat. Mai mult, în fața eventualelor crize economice și financiare, sistemul de barter poate fi o abordare foarte eficientă. Atunci când banii își pierd valoarea sau când banii nu mai ajung la anumite comunități umane, barter-ul poate menține un nivel de trai ridicat prin schimbul de bunuri și servicii între membrii comunităților umane.
Să tragem linie!
Fără doar și poate că pot fi aduse contraargumente care să spună că barter-ul sau trocul ar putea duce la diminuarea bugetului pentru diferite servicii precum cele medicale, de învățământ public sau alte astfel de servicii asigurate din bugetul de stat, buget alcătuit din taxe și impozite. Însă chiar și astfel de servicii medicale sau de educație pot beneficia de sistemul de barter într-o anumită măsură. Atâta timp cât un astfel de concept ne-ar putea face viața mai ușoară, mai confortabilă, mai liniștită și cu mai puțin control din partea sistemului economic (cu tot ce include acest sistem economic), cred că am putea să redescoperim care sunt beneficiile unui sistem de schimb folosit acum multe veacuri în avantajul membrilor unei comunități.
Chiar dacă până nu demult nu aveam în gând ideea de a utiliza acest concept de schimb de bunuri/servicii, trebuie să spun că în ultimul timp sunt tot mai tentat să folosesc acest sistem atunci când este posibil. Prin urmare, dacă ai vreo idee cu privire la cum am putea să ne folosim de avantajele conceptului de barter, nu ezita să îmi lași un comentariu sau să îmi scrii pe pagina de contact. Poate că aceste avantaje anterior amintite te vor convinge să apelezi la acest tip de schimb economic pentru a diminua efectele negative a ceea ce înseamnă economia în societatea modernă, pentru a diminua consecințele crizelor economice, dar și pentru a aduce mai multe beneficii în rândul acelor comunități în care trăiești zi de zi și unde îți desfășori activitatea.