Ganduri pentru o calatorie dincolo de limite (14)


În acest demers de a posta la începutul fiecărei săptămâni câteva citate și gânduri care să fie inspirație pentru săptămâna care ne stă înainte, am conștientizat încă o dată cât de repede trec săptămânile și zilele, iar odată cu ele trec și anii… Îmi doresc ca gândurile pentru prima săptămâna a lunii aprilie a anului 2022 să îți ofere îndrumare și să aducă acele mesaje de care ai nevoie pentru a găsi curajul de a nu mai întârzia nici măcar o singură zi în privința transformării  visului tău în realitate. Zile pline de însemnătate îți doresc mai departe!

Unii oameni dobândesc virusul călătoriei. Alții se nasc cu el.

Eric Weiner

Nicio persoană nu poate fi sursa fericirii tale. Dar, pentru că nu știe unde să găsească adevărata sursă, omul o caută mereu la alții, în speranța că-și va găsi alesul.

Gabrielle Bernstein

Am un vis, ca oamenii de peste tot să aibă curajul să trăiască o viață onestă față de ei înșiși, în locul vieții pe care o așteaptă alții de la ei.

Greg McKeown

Spiritul alege cei mai potriviți tovarăși de călătorie pentru tine. Știu că nu pare tot timpul așa – în special atunci când crezi că unul dintre colegii tăi te va scoate din minți sau ești convins că vecinul tău e sărit de pe fix și vrea să îți facă viața un calvar – dar este adevărat. Disconfortul creat de altă persoană este menit să te facă să cercetezi mai îndeaproape motivele pentru care acel individ este în viața ta.

Colette Baron-Reid

Trebuie să părăsești orașul confortului tău și să intri în sălbăticia intuiției tale… ceea ce vei descoperi va fi minunat. Ceea ce vei descoperi ești tu însuți.

Alan Alda

S-ar putea întâmpla fel de fel de miracole. Dar trebuie să te înveţe cineva cum să le priveşti, ca să ştii că sunt miracole. Altminteri, nici măcar nu le vezi. Treci pe lângă ele şi nu ştii că sunt miracole. Nu le vezi…

Mircea Eliade

Așa cum tu ai o dorință instinctivă de a fi fericit și de a depăși suferința, la fel au toate ființele conștiente; așa cum tu ai dreptul de a-ți îndeplini această aspirație, așa au toate ființele conștiente. Așadar, pe ce bază discriminezi?

Dalai Lama

Ce colaborare extraordinară există între om și regnul vegetal! Noi trăim într-o simbioză perfectă: oxigenul, produsul rezidual rezultat din respirația plantelor, întreține viața omului, iar produsul rezidual rezultat din respirația noastră, dioxidul de carbon întreține viața plantelor. Plantele transformă lumina soarelui în alimente pline de nutrienți pe care noi le putem consuma ca să ne hrănim și să ne vindecăm.

Alberto Villoldo

Nu acceptați să spuneți despre nicio parte a corpului că ar avea defecte. Dumnezeu nu oferă materiale cu defecte.

Wayne Dyer

Căderile din viața noastră ne dau energia necesară pentru a ne propulsa la un nivel mai înalt.

text din Cabala (text mistic iudaic)

Când te naști, munca ta îți este sădită în inimă.

Kahlil Gibran

Crede că vei eșua și vei eșua. Crede că vei reuși și vei reuși. Crede că vei fi bine și vei fi. Crede că vei fi bolnav și vei fi bolnav. Crede că ești neiubit și așa ești. Crede că ești urât și așa ești.

Uell S. Andersen

Nu ai cum să câștigi dacă nu ieși din zona ta de siguranță și dacă nu-ți asumi unele riscuri calculate. Zero riscuri, zero câștiguri. Și cu cât îți asumi mai multe riscuri atunci când îți urmărești visurile, cu atât va crește numărul eșecurilor.

Robin Sharma

Suntem cu toții perpetuu călători. În această viață, pe acest pământ, în propria noastră piele. Avem cu toții o valiză cu vise gata făcută, oricând pregătiți să zburăm pe prima fereastră deschisă. Unii o fac la propriu, alții imaginar. Unii parcurg drumul cu piciorul, alții cu mintea. Şi probabil că nu trebuie să pleci neapărat, e de ajuns să știi că poți pleca. Restul e drum.

Carmen Firan

Copilul spune: “Când voi fi mare.” Dar ce înseamnă asta? Băiatul spune: “Când mă voi căsători.” Dar ce înseamnă să fii căsătorit, la urma urmei? Gândul se schimbă apoi în: “Când voi putea să ies la pensie.” Iar la vremea pensiei, privește îndărăt, la peisajul traversat; pare bătut de un vânt rece; nu știe cum, dar a pierdut totul. Viața – învățăm prea târziu – stă în a trăi, în țeserea fiecărei ore și a fiecărei zile.

Stephen Leacock
Articole similare

Un comentariu la “Ganduri pentru o calatorie dincolo de limite (14)

  1. Pingback: Ganduri pentru o calatorie dincolo de limite (24) | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: