Trăim într-o lume în care tot ceea ce este în afara unei instituții care să „guverneze” domeniul respectiv este neacceptat. Prea puțin realizăm că de fapt viața nu mai este una pe care o trăim, pe care o simțim. Tot mai mult întreaga noastră viață este una instituționalizată, adică guvernată, administrată și controlată de legi sau instituții. Orice sentiment și orice trăire trebuie cumva să fie regăsite într-o instituție acceptată și validată de societate.
Cuprins
- Viața printre „instituții”
- Sentimentele și emoțiile sunt întotdeauna libere
- Actele au valoare doar în fața unei instituții
- Educația înseamnă mai mult decât un sistem de învățământ
- Nu ne cunoaștem sinele, ne cunoaștem doar CV-ul
- Timpul – cea mai valoroasă resursă
- „Oaia neagră” nu se regăsește într-un sistem instituțional
Viața printre „instituții”
Fie că vorbim despre instituții legale sau despre ”instituțiile morale”, fie că vorbim despre instituții financiare, tot ceea ce ne înconjoară caută să ne impună „lanțurile” instituționalizării vieții. Prea puțin mai știm să ne bucurăm de viața simplă și naturală, prea puțin mai simțim împlinire prin simplul fapt de a fi, de a exista sau de a fi sănătoși…
Aproape întreaga noastră societate – în special guvernul, legile, medicina, economia, religia şi lumea corporatistă – a pus straturi peste straturi de obscuritate pentru a ascunde ceea ce putea să fie spus mai uşor sau să fie făcut printr-o modalitate mai simplă.
Alan Cohen
De cealaltă parte avem mai mereu obiective pe care trebuie să le bifăm pentru a fi împliniți și fericiți conform societății. Copiii sunt învățați despre importanța de a fi cei mai buni, de a fi mereu în top, de a fi cât mai renumiți, cât mai bogați și de a avea un statut.
Sentimentele și emoțiile sunt întotdeauna libere
Uităm că iubirea și fericirea, sentimentele de apartenență și de apropiere socială nu au nevoie de vreo instituție pentru a fi recunoscute, validate sau trăite…nici căsătoria religioasă și nici cea „în fața legii” nu validează iubirea, sentimentele de respect, de apropiere sau cele de sprijin ale partenerilor. Partenerii adevărați avansează pe același drum în aceeași direcție fără ca un act să condiționeze acest fapt.
De la începutul timpului, tot ceea ce și-au dorit ființele umane a fost să iubească și să fie iubite. Și de la începutul timpului, tot ce am făcut a fost să creăm reguli și regulamente, indicații și tradiții, tabuuri tribale, obiceiuri sociale și interdicții religioase care ne spune pe cine, ce, când, unde, de ce și cum avem voie să iubim – și pe cine, când, unde, de ce și cum ne este interzis să iubim.
Neale Donald Walsch
Iubirea ca și sentiment care domină Universul este recunoscut în Natură și în Univers fără aprobarea vreunui organ al statului sau al unei instituții religioase care se dorește a fi intermediarul Divinității în lume. Acolo unde este iubire Divinitatea este însăși prezentă, fără a fi nevoie de vreun spectacol cu flori și mese îmbelșugate. Acolo unde nu există iubire, orice astfel de spectacol nu face altceva decât să instituționalizeze lupta pentru putere, bani, avuție sau temeri legate de singurătate.
Actele au valoare doar în fața unei instituții
Familia adevărată nu are nevoie de acte sau de recunoașterea celor din jur…ea se simte în fiecare membru al acelei familii, ori de câte ori intri în contact cu persoana respectivă și ori de câte ori intri în „lumea” unei familii adevărate.
Prin urmare, ideea de instituționalizare a familiei mi se pare că nu face altceva decât să ne mințim singuri că avem o plasă de siguranță…una în plus care se adaugă la multe alte plase de siguranță pe care le căutăm (sau le construim). Eu nu cred asta…eu asta simt. Și dacă poți să încerci să mă faci să schimb ceea ce cred…nu ai cum să mă faci să mă schimb în ceea ce simt.
Personal nu înțeleg cum lumea nu a obosit să trăiască în această scenă pe care 95% din oameni mimează fericirea și împlinirea…iar atunci când sunt singuri nu pot să facă altceva decât „să evadeze” în socializări fără profunzime…este mereu o fugă de propriul nostru sine și ne mirăm că nu suntem capabili de a construi relații profunde și autentice în raport cu celelalte persoane, însă noi nu ne cunoaștem propriul sine.
Educația înseamnă mai mult decât un sistem de învățământ
În aceeași măsură educația privită doar prin perspectiva sistemului de învățământ este departe de a fi suficient pentru viața unei persoane care se presupune că evoluează permanent și constant trebuie să se adapteze noilor schimbări (inerente) care apar în viața fiecăruia.
Prin faptul că cei mai mulți dintre noi suntem educați în a privi școala și sistemul de învățământ ca un prag pentru a finaliza o etapă pentru ca apoi să obținem beneficii în urma timpului (și interesului) alocat pe durata anilor de școală, mai apoi urmează o etapă în care educația încetează.
Este dovada faptului că la nivel de instituție (sistem) educația este privită doar prin prisma beneficiilor pe care le poți obține în societate, nicidecum ca un mod de a crește, de a te descoperi la nivel interior și de a te cunoaște cu adevărat. Până la urmă este un sistem care investește (bani) în fiecare persoană și ulterior trebuie să își scoată investiția, nu!?
Dacă nu sistemul te privește ca pe o investiție nerentabilă (și caută să te facă să te simți așa) prin faptul că auzi frecvent că tot ceea ce știi și ai învățat a fost prin prisma sistemului de educație. Deci cumva ești dator/datoare să returnezi investiția. Nimic despre cum simți sau ce simți, despre cum ești tu cu adevărat și care simți că este menirea ta.
Nu ne cunoaștem sinele, ne cunoaștem doar CV-ul
Vrem să ne prezentăm înaintea persoanelor cu care ne dorim relații de iubire, de colegialitate sau de prietenie și tot ceea ce prezentăm nu este decât CV-ul nostru. Pentru că doar asta cunoaștem de fapt, ceea ce am ajuns prin ochii și prin ”sfaturile” societății. În schimb dacă nu am vorbi despre funcții, despre educația avută, despre politică și pasiuni sau hobby-uri, oare despre ce am putea vorbi cu adevărat!?
Despre cum suntem noi cu adevărat cred că prea puțin am putea vorbi. Și asta pentru că nu am ajuns să ne cunoaștem…și nici nu prea vrem să ne cunoaștem din vreme ce ori de câte ori se ivește ocazia de a fi doar în compania propriei persoane, alegem să ne refugiem în „rețele sociale”, în conversații telefonice, în urmărirea unor emisiuni TV sau a unor filme.
Timpul – cea mai valoroasă resursă
Mi s-a mai spus uneori că sunt inadecvat din punct de vedere social, deși nu am nicio problemă să petrec timp cu orice persoană sau cu orice grup de persoane. Pentru că știu cum „trebuie” să mă port în societate și știu cum pot să interacționez cu lumea la nivel superficial, cu discuții fade și fără profunzime. Doar că sincer…nu prea mă mai interesează astfel de discuții în care vorbim doar pentru a face gălăgie.
Am început să fiu foarte selectiv în a petrece timp alături de oamenii care nu vor decât să mi-l consume pe a-l meu. Fără a fi arogant din acest punct de vedere, consider că cea mai importantă resursă de care dispun în această viață este timpul, timp pe care îl am de trăit aici, în această dimensiune fizică, timp de care vreau să mă bucur.
Prin urmare, fiind o resursă limitată și care nu poate fi reînnoită în nici un fel, aleg să fiu selectiv în a petrece timpul cu oamenii care simt că îmi aduc energie pozitivă, care mă încurajează în a fi autentic și cu oamenii care simt că într-un fel sau altul contribuie la a deveni cea mai bună versiune a mea.
În aceeași măsură iubesc să simt că prin modul în care am crescut și mi-am transformat viața în ultimii 7-8 ani pot aduce valoare și îndrumare în viața altor persoane care își doresc să crească și care aleg să îmi acorde bucuria de a contribui într-o măsură mai mică sau mai mare la dezvoltarea lor în plan personal.
„Oaia neagră” nu se regăsește într-un sistem instituțional
Instituționalizarea vieții vine să ne impună limite pentru a ne conforma unor reguli pe care am fost învățați să le acceptăm. Însă uităm adesea că societatea și instituțiile acestei societăți nu sunt altceva decât suma fiecărui individ care alege să accepte sistemele de organizare actuale sau la care individul respectiv contribuie cu fiecare zi pe care o alocă în susținerea acelui sistem (oricare ar fi el). Atâta timp cât susținem un sistem, nu ne rămâne decât să suportăm deficiențele sistemului respectiv.
Putem să ne asumăm curajul de a le ţine piept celor care încearcă să ne înlocuiască propriile certitudini despre ceea ce este corect, cu voinţa, politicile sau regulile lor.
Wayne Dyer
De cealaltă parte, atunci când la nivel individual decidem să renunțăm în a susține un anumit sistem, când alegem să renunțăm în a mai fi un pilon al sistemului respectiv, descoperim noi drumuri, dincolo de ceea ce regulile impuse de toate instituțiile societății vin să ne prezinte drept limite în a ne descoperi autenticitatea. Unicitatea și autenticitatea nu sunt încurajate la nivel de societate.
”Oile negre” din turmă sunt privite cu suspiciune și cu ostilitate. Însă pentru a-ți descoperi adevărata valoare, este nevoie să ai curajul de a alege mai mult decât drumurile trasate de la nivelul instituțiilor de la nivel de societate. Mai degrabă merită să alegi drumul pe care îl trasează sufletul tău, pasiunea ta, chemarea ta…chiar dacă poate vei pierde reputația, statutul în societate, sume importante de bani și iluzia de siguranță.
Lasă un răspuns