Cu toate că trăim într-o lume în care tot ce este în afara unei instituții care să „guverneze” domeniul respectiv este greu acceptat și considerat ca fiind următorul obiectiv pentru a-l pune sub control, prea puțin realizăm că o astfel de viață nu mai este una pe care o trăim, pe care o simțim. Trăim într-o societate care depune eforturi considerabile pentru ca întreaga noastră viață să fie una „instituționalizată”, să fie sub controlul unor instituții.

Orice sentiment și orice trăire trebuie cumva să fie regăsite într-o instituție acceptată și validată de societate. Fie că vorbim despre instituții legale sau morale, fie că vorbim despre instituții financiare, tot ceea ce ne înconjoară caută să ne pună „lanțurile instituționalizării vieții”. Prea puțin mai știm să ne bucurăm de viața simplă și naturală, prea puțin mai simțim împlinire prin simplul fapt de a fi, de a exista sau de a fi sănătoși…fără reguli, fără contracte, fără o hârtie care să ne spună drepturile și obligațiile…

Aproape întreaga noastră societate – în special guvernul, legile, medicina, economia, religia şi lumea corporatistă – a pus straturi peste straturi de obscuritate pentru a ascunde ceea ce putea să fie spus mai uşor sau să fie făcut printr-o modalitate mai simplă.

Alan Cohen

De cealaltă parte avem mai mereu obiective pe care trebuie să le bifăm pentru a fi împliniți și fericiți conform societății. Copiii sunt învățați despre importanța de a fi cei mai buni, de a fi mereu în top, de a fi cât mai renumiți, cât mai bogați și de a avea un statut. Și generație cu generație se „instituționalizează” de la vârste fragede prin urmarea programelor instituțiilor de educație.

Uităm că iubirea și fericirea, sentimentele de apartenență și de apropiere socială nu au nevoie de vreo instituție pentru a fi recunoscute, validate sau trăite…nici căsătoria religioasă și nici cea „în fața legii” nu validează iubirea, sentimentele de respect, de apropiere sau cele de sprijin ale unor parteneri.

Iubirea ca și sentiment care domină Universul este recunoscut în Natură și în Univers fără aprobarea vreunui organ al statului sau al unei instituții religioase care se dorește a fi intermediarul Divinității în lume. Acolo unde este iubire Divinitatea este însăși prezentă, fără a fi nevoie de vreun spectacol cu flori și mese îmbelșugate. Eu nu cred asta…eu asta simt. Și dacă poți să încerci să mă faci să schimb ceea ce cred…nu ai cum să mă faci să schimb ceea ce simt.

De la începutul timpului, tot ceea ce și-au dorit ființele umane a fost să iubească și să fie iubite. Și de la începutul timpului, tot ce am făcut a fost să creăm reguli și regulamente, indicații și tradiții, tabuuri tribale, obiceiuri sociale și interdicții religioase care ne spune pe cine, ce, când, unde, de ce și cum avem voie să iubim – și pe cine, când, unde, de ce și cum ne este interzis să iubim.

Neale Donald Walsch

Iar acolo unde nu există iubire, orice astfel de spectacol nu face altceva decât să instituționalizeze lupta pentru putere, bani, avere sau temeri legate de singurătate. Familia adevărată nu are nevoie de acte sau de recunoașterea celor din jur…ea se simte în fiecare membru al acelei familii, ori de câte ori intri în contact cu persoana respectivă și ori de câte ori intri în „lumea” unei familii adevărate. Prin urmare să instituționalizăm familia mi se pare că nu facem altceva decât să ne mințim singuri că avem o plasă de siguranță…una în plus pe lângă multe alte plase de siguranță pe care le căutăm.

Eu nu știu cum de lumea nu a obosit să trăiască în această scenă în care 95% din oameni mimează fericirea și împlinirea…iar atunci când sunt singuri nu pot să facă altceva decât „să evadeze” în socializări fără profunzime…este mereu o fugă de propriul nostru sine și ne mirăm că nu putem avea relații profunde și autentice în raport cu celelalte persoane, însă noi nu ne cunoaștem propriul sine.

Vrem să ne prezentăm înaintea persoanelor cu care ne dorim relații de iubire, de colegialitate sau de prietenie…și tot ceea ce prezentăm nu este altceva decât CV-ul nostru. Pentru că doar asta cunoaștem de fapt…ceea ce am ajuns prin ochii și prin sfaturile societății. În schimb dacă nu am vorbi despre funcții, despre educația avută, despre politică și pasiuni sau hobby-uri, oare despre ce am putea vorbi cu adevărat!?

Pentru că despre cum suntem noi cu adevărat cred că prea puțin am putea vorbi. Și asta pentru că nu am ajuns să ne cunoaștem…și nici nu prea vrem să ne cunoaștem din vreme ce ori de câte ori se ivește ocazia de a fi doar în compania propriei persoane, alegem să ne refugiem în „rețele sociale”, în conversații telefonice, în urmărirea unor emisiuni TV sau a unor filme.

Mi s-a mai spus uneori că sunt inadecvat din punct de vedere social…deși nu am nicio problemă să petrec timp cu orice persoană sau cu orice grup de persoane. Pentru că știu cum pot să mă port în societate și știu cum pot să interacționez cu lumea la nivel superficial, cu discuții fade și fără profunzime. Doar că sincer…nu prea mă mai interesează astfel de discuții în care vorbim doar pentru a face gălăgie.

Putem să ne asumăm curajul de a le ţine piept celor care încearcă să ne înlocuiască propriile certitudini despre ceea ce este corect, cu voinţa, politicile sau regulile lor.

Wayne Dyer

Am început să fiu foarte selectiv în a petrece timp alături de oamenii care nu vor decât să mi-l consume pe a-l meu. Fără a fi arogant din acest punct de vedere, consider că cea mai importantă resursă de care dispun în această viață este timpul…timpul pe care îl am de trăit aici și de care vreau să mă bucur.

Prin urmare, fiind o resursă limitată și care nu poate fi reînnoită în nici un fel, aleg să fiu selectiv în a petrece timpul cu oamenii care simt că îmi aduc energie pozitivă, care mă încurajează în a fi autentic și cu oamenii care simt că într-un fel sau altul contribuie la a deveni cea mai bună versiune a mea.

În loc de încheiere, permite-mi să te încurajez să trăiești dincolo de granițele, limitările și restricțiile impuse de toate instituțiile care încearcă să îți controleze toate aspecte vieții tale. Chiar dacă de multe ori această „instituționalizare” a vieții este prezentată sub forma unei vieți confortabile, a unei siguranțe și a unei securități, nu este altceva decât o formă de control și de multe ori chiar o formă de manipulare foarte subtilă.

Ceea ce simți, emoțiile pe care le trăiești și trăirile autentice sunt tot ceea ce ai nevoie pentru a știi încotro să te îndrepți, fără a avea neaparătă nevoie de aprobarea instituțiilor care caută să ne guverneze (tot mai îndreapoape) viața de zi cu zi.