Georgia este o țară cu foarte multe atracții naturale, dar și cu orașe cu o istorie foarte bogată. În același timp Georgia poartă încă „amprenta” trecutului sovietic și există foarte multe locuri unde se observă acest trecut sovietic, dar mai ales locuri care au decăzut după ruperea Uniunii Sovietice. Un astfel de loc este orașul Tskaltubo, un oraș care astăzi este promovat mai degrabă prin prisma sanatoriilor-fantomă. În acest articol vei găsi experiența pe care am avut-o atunci când am vizitat orașul Tskaltubo în timpul celor 3 săptămâni petrecute la Kutaisi.
Cuprins
Pe scurt despre Tskaltubo
Tskaltubo este un oraș stațiune balneoclimaterică, iar în timpul perioadei sovietice era cel mai atractiv astfel de oraș-stațiune. Este foarte cunoscut prin prisma apelor minerale cu radon-carbon, ape care au o temperatură naturală ce nu mai necesită a fi încălzită pentru tratament. Tratamentele de aici vizează problemele circulatorii, ale sistemului nervos, ale sistemului muscular și osos, dar și probleme ginecologice.
Conform statisticilor, Tskaltubo primea peste 125000 de vizitatori anual în timpul perioadei sovietice. În schimb, în zilele noastre se pare că sub 1000 de vizitatori pe an ajung în acest oraș din regiunea Imereti, acest număr indicând cât de mult a decăzut stațiunea după prăbușirea comunismului și în ultimele decenii.
Chiar dacă în prezent există proiecte de restaurare pentru anumite clădiri, printre care și Izvorul numărul 6 unde găsim baia lui Stalin exact așa cum era în urmă cu multe decenii, Tskaltubo este mai degrabă cunoscut la nivel internațional prin imaginea sanatoriilor-fantomă.
Tskaltubo este la doar 10 km distanță de Kutaisi. Prin urmare, în ziua în care am mers să vizităm Peștera Prometheus, la întoarcerea de la peșteră am rămas în oraș pentru a descoperi care este atmosfera și cum arată acest oraș.
Era și curiozitatea aceea de a vedea o altă țară din zona comunistă și un oraș afectat de trecutul socialist, așa cum și în România există numeroase orașe și stațiuni balneare care sunt în paragină, cum este de exemplu stațiunea Băile Herculane.
Dezvoltarea și decăderea stațiunii balneare Tskaltubo
Apele minerale de la Tskaltubo se spune că sunt cunoscute încă din secolele VII-IX și mai sunt numite „apele vieții eterne”. După ce Georgia a devenit parte a Uniunii Sovietice și orașul a fost denumit stațiune balneară de interes național, arhitecți sovietici au dezvoltat un plan pentru oraș în care numeroase sanatorii pentru tratamente să fie construite sub forma unui cerc în jurul unui parc, împreună cu facilități pentru relaxare și pentru tratamente balneare. Astfel orașul a fost împărțit în zonele de tratamente balneare și zona de locuit.
În total la mijlocul secolului al XIX-lea Tskaltubo avea 19 sanatorii și pensiuni, 9 băi și un parc al stațiunii. Astăzi orașul este în continuare popular pentru calitățile apelor minerale. Însă sanatoriile sunt dovada decăderii unui oraș care a fost construit sub gândirea specifică de grandomanie a comuniștilor. Sanatoriile au fost abandonate și după anul 1993 când a avut loc conflictul din Abhazia, peste 9000 de refugiați au locuit pentru mulți ani în aceste sanatorii, fără a avea însă condiții de trai decente.
Oamenii care locuiesc în sanatoriile abandonate
Chiar și în prezent mai sunt oameni care locuiesc în unele dintre aceste sanatorii. Având în vedere că Abhazia rămâne un teritoriu ocupat de Federația Rusă, foarte mulți nu s-au putut întoarce acasă și nici nu au avut oportunitatea de a se muta în alte orașe din Georgia. Au fost numeroase promisiuni privind mutarea refugiaților în alte imobile, însă acest lucru s-a întâmplat cu foarte mare dificultate.
Din acest motiv și astăzi sunt oameni care locuiesc și trăiesc în aceste sanatorii abandonate, locuri pe care le numesc „casă” și unde sunt vizitați anual de zeci de străini, reporteri și turiști care au văzut povestea și care au transformat aceste sanatorii în obiective turistice.
Este adevărat că față de acum câțiva ani, numărul acelora care continuă să locuiască în unele dintre sanatorii este mult mai mic. Însă numeroase detalii arată că aici au locuit și au trăit pentru aproape 3 decenii peste 9000 de oameni, în cea mai mare parte femei și copii.
Dintre cele 19 sanatorii, cele mai interesante sunt Imereti, Metalurgi, Iveria sau Medea. Chiar dacă toate acestea sunt imaginea modului în care un oraș poate decădea și a modului în care construcțiile grandomane ale epocii comuniste nu pot rezista trecerii timpului, în vizita în orașul Tskaltubo am ajuns să pășim prin câteva dintre acestea, cele care erau cel mai aproape de zona centrală a orașului.
Sentimente atunci când pășești în sanatoriile abandonate
Toate sanatoriile vizitate transmiteau aceleași sentiment…abandon și decădere. Din niște clădiri impozante, multe cu arhitectură deosebită și cu detalii estetice deloc de neglijat, astăzi sunt doar niște clădiri care transmit sentimente de teamă cu privire la cât de ușor se poate ajunge la decăderea unor astfel de locuri.
Dacă în anii 1950 aceste sanatorii erau ridicate pentru a demonstra puterea și forța socialismului, astăzi, la nici un secol, sanatoriile arată cât de rapid se poate prăbuși un sistem și o gândire care nu se bazează pe ceva sustenabil.
Personal sentimentele pe care le-am experimentat au fost de părere de rău pentru oamenii care au trebuit să trăiască drama conflictului din Abhazia, urmată de drama de a trebui să locuiască în astfel de clădiri dezafectate, dar și sentimente care nici nu știu cum le-aș putea descrie…să vezi haine în aceste clădiri, jucării de copii sau diferite obiecte personale în astfel de locuri impersonale.
Sanatoriul Medea și Sanatoriul Metalurgi
După vizita la sanatoriul Imereti și Iveria, am ajuns la Sanatoriul Medea, unul care are o arhitectură aparte. Aici erau tineri absolvenți care făceau fotografii, semn că aceste sanatorii sunt în continuare un loc foarte apreciat pentru fotografii. La Sanatoriul Medea mai locuiesc foarte puțin oameni, cred că doar 3-4 ferestre indicau faptul că acolo locuiește cineva.
Ulterior ne-am îndreptat înspre Sanatoriul Metalurgi. Aici acesta este mai bine păstrat și mai puțin degradat. Din acest motiv este și unul dintre sanatoriile care adăpostesc în continuare mai mulți refugiați.
La intrare o doamnă ne cere o taxă pentru a intra să facem poze și spune că ne conduce dânsa. Taxa este simbolică și ne gândim că cel puțin a avut ideea de a câștiga valoarea a 3 pâini prin faptul că solicită o astfel de taxă.
Mi se pare firesc…este casa oamenilor și vizitatorii vin doar să facă poze…și poate să caute să înțeleagă ceva din ce a fost aici….sau cum s-a ajuns aici. Din păcate dacă nu vorbești limba georgiană sau limba rusă, aproape că nu te poți înțelege cu cei care mai locuiesc aici.
Sanatoriul Metalurgi este fantastic prin modul cum arată în interior, dar și prin faptul că oamenii trăiesc acolo. Am văzut hainele oamenilor, bucătăria unde gătesc, oameni care ieșeau din ceea ce cândva erau camerele sanatoriului și care astăzi sunt casele lor, oameni care mâncau împreună pe o bancă în holul cel mare al sanatoriului…
În spate vezi cum oamenii și-au „amenajat” balcoane și spații unde să locuiască… dar observi și cum distrugerea continuă să fie parte a evoluției acestor locuri și cum natura invadează deja spații care în trecut erau considerate a fi strălucitoare.
Nu am stat foarte mult în Sanatoriul Metalurgi…au fost suficiente câteva zeci de minute pentru ca atmosfera locului să se facă resimțită. Oamenii care ne vedeau (mai erau câțiva vizitatori) zâmbeau și ne salutau în georgiană sau rusă, dar în engleză nu știau să vorbească.
Pe de-o parte ne-ar fi plăcut să povestim cu ei câteva minute… pe de altă parte știam că au repetat povestea vieții lor de sute sau chiar mii de ori la reporteri sau turiști care au vrut să ajungă aici. Poate că de asta nici nu am încercat mai mult… și nici nu am vrut să mai ajungem la celelalte sanatorii din Tskaltubo sau alte hoteluri abandonate.
Aspecte din Tskaltubo în 2023
În drumul cu marshrutka spre Kutaisi am mai trecut pe lângă alte câteva clădiri abandonate și sentimentul era același. Între un oraș-fantomă și un oraș cu foarte mult potențial. Orașul este amplasat într-un cadru natural foarte frumos, cu multă verdeață. Apele minerale sunt unice și pot atrage foarte mulți turiști. Însă drumul până la renașterea orașului pare departe.
În prezent cea mai mare baie termală care este deschisă pentru public și este renovată este Izvorul Nr.6. A fost construită în anul 1950 special pentru Stalin, liderul Uniunii Sovietice la acea vreme.
Chiar lângă această baie se află Baia Nr.8, care este complet abandonată și aproape distrusă. Sub forma unui OZN și având numeroase băi de dimensiuni mici, această clădire denotă gradul de abandon sub care a fost orașul Tskaltubo în deceniile după căderea Uniunii Sovietice.
Câteva concluzii
În încheiere menționez că nu am mers la Tskaltubo ca turist să „vizitez” sanatoriile abandonate. Am fost mai degrabă să simt cum este atmosfera în aceste locuri unde oamenii au trăit decenii bune și unde unii continuă să locuiască. Pentru că am călcat și prin alte locuri din România unde decăderea a fost vizibilă după anul 1989, locuri precum Anina, Valea Jiului sau Băile Herculane.
Diferența era că aici oamenii care au fugit de un conflict armat au trăit și unii continuă să o facă. Iar atunci când pășeam printre ruinele acestor sanatorii sentimentul era unul mult mai intens, când vedeam jucării, păpuși și alte obiecte personale… era un sentiment care nici nu știu cum să-l numesc.
Însă nu regret că am pășit printre aceste ruine ale sanatoriilor care cândva străluceau în perioada Uniunii Sovietice în Tskaltubo. Pentru că reprezintă o altă lecție despre trecutul unei țări sau a unei regiuni, despre cum viața unui oraș se poate schimba radical în scurt timp.
Pe de altă parte, nici nu consider că ar fi trebuit să vizităm toate sanatoriile și hotelurile abandonate. Asta pentru că nici nu îmi lipsește arhitectura comunistă și nici nu simt că astfel de locuri transmit o energie bună, o energie pozitivă.
Lasă un răspuns