Impresii de călătorie – 3 săptămâni la Fethiye, Turcia

Una dintre cele mai renumite și vizitate zone din Turcia este Fethiye, aceasta fiind situată în sud-vestul Turciei și în vestul regiunii Antalya. Pentru că era o parte a Turciei unde nu am ajuns în prima experiență când am petrecut 3 luni în Turcia, deși am fost aproape în orașul Kaș, am ales să continuăm călătoria înspre Fethiye.

Astfel că după cele 4 săptămâni petrecute în Eskișehir am pornit înspre litoralul Mării Mediterane. Am luat autocarul din Eskișehir până în Burdur, iar de aici un alt autocar până în Fethiye. Sunt și rute directe de autocar, dar ar fi presupus să mergem noaptea și am preferat să ne bucurăm de peisajele de pe această rută.

Primele impresii din Fethiye

După o călătorie de aproape 10 ore am ajuns în autogara din Fethiye și încă din autogară se simțea cât de turistică este această parte a Turciei. Erau foarte mulți turiști, de toate vârstele și din toate colțurile lumii. După ce în Eskișehir nu cred că am văzut mai mult de 2-3 turiști străini cât am locuit în acest oraș, iată că dintr-o dată la Fethiye atmosfera era cu totul diferită.

Orașul la prima vedere părea foarte animat și în zona centrală din apropierea autogării era foarte multă lume. Traficul de asemenea am remarcat că este foarte aglomerat și destul de gălăgios, asta datorită faptului că străzile relativ înguste printre casele din oraș erau foarte populate la orice oră a zilei. Din autogară ne-am îndreptat spre cazare pe jos, cazarea fiind la cca. 10 minute de mers pe jos.

Atmosfera din oraș era una specifică pentru orașele sau stațiunile de la malul mării. Multe localuri și terase, multe magazine care vindeau echipamente și îmbrăcăminte pentru plajă și sporturi acvatice, oameni relaxați care erau în vacanță, dar și foarte mulți expați care am aflat că locuiesc în această parte a Turciei.

Încă din primele 2 zile am remarcat faptul că orașul este foarte întins și sunt multe cartiere care alcătuiesc acest oraș. Astfel că folosirea transportului public era absolut necesară în anumite momente când doream să ajungem dintr-o parte în alta a orașului. Acestea au fost primele impresii din Fethiye și nu ne rămânea decât să descoperim mai mult orașul și împrejurimile.

Principalele atracții din Fethiye și împrejurimi

Fethiye este un oraș cu o istorie îndelungată și datează încă din perioada Regatului Lycia. Din acest motiv traseul de lungă distanță Lycian Way începe în Fethiye și parcurge cei peste 500 de km de-a lungul coastei Mediterane până în Antalya. Acest traseu de lungă distanță l-am întâlnit și în timpul petrecut în Demre.

Prin urmare putem spune că printre atracțiile sau obiectivele turistice din Fethiye regăsim și traseul de lungă distanță Lycian Way. Acesta evident este legat de obiectivele datând din perioada lyciană, și anume de mormintele specific lyciene. Acestea pot fi văzute în Fethiye și sunt săpate în stâncă, poarta înspre cel mai renumit mormânt fiind de-a dreptul impresionantă. Poarta este la mormântul lui Amyntas.

În apropiere de stânca unde sunt săpate mormintele lyciene de la Fethiye se află și castelul, un punct superb de belvedere. Ruinele castelului nu mai sunt foarte bine păstrate și tocmai din acest motiv când am vizitat orașul acest obiectiv turistic era închis pentru restaurare. Practic l-am văzut doar din apropiere și nu am avut acces la zidurile care au mai rămas din castel. Tot la fel în renovare era și vechiul amfiteatru din Fethiye care se află în apropierea portului din oraș.

Un alt punct de atracție este Bazarul Paspatur, o zonă pietonală printre vechi case cu aspect grecesc din zona portului Fethiye. Întreg bazarul este foarte frumos amenajat, casele vechi din piatră și în combinație cu lemn sunt foarte interesante și oferă o atmosferă deosebită. Numeroase terase și restaurante, dar și magazine cu suveniruri, haine și covoare completează peisajul din bazar și îl transformă într-o locație preferată de turiștii care ajung în oraș.

Din bazar se poate merge pe lunga faleză plină de terase, restaurante și cafenele din zona portului. Aici poți găsi de asemenea foarte multe excursii cu barca. Fethiye este situat într-un golf care îl protejează de vânturi puternice, iar în acest golf există câteva insule, dintre care doar una este locuită, Insula Gocek. Din Fethiye se organizează numeroase excursii sau plimbări cu barca. Cea mai solicitată și populară este cea a turului celor 12 insule.

Într-una din zile am experimentat și această excursie și pot spune că a fost o zi foarte frumoasă în care am navigat printre insulele din Golful Fethiye, am admirat apele turcoaz și am coborât pe Flat Island (Insula Plată) care este cu adevărat fantastică văzută din dronă. Aceasta este printre cele mai vizitate locuri din Fethiye de către cei care aleg excursiile cu barca. Excursia durează aproximativ 7-8 ore și include un prânz pe barcă. Există 4-5 opriri, dar în afară de coborârea pe Insula Plată, celelalte sunt opriri doar pentru înot.

Fiind vorba despre un oraș la malul mării, din rândul atracțiilor din oraș nu puteau lipsi plajele. În oraș există o plajă foarte lungă, Plaja Caliș, însă în apropiere sunt foarte multe alte plaje, unele mai mici și altele foarte lungi. Despre plajele din zona Fethiye urmează un alt articol pentru a că sunt suficient de multe și printre acestea se numără și una dintre plajele de top din lume, Plaja Oludeniz.

Un punct de atracție din Fethiye este și piața locală din zona centrală a orașului. Aici se organizează o piață foarte mare în zilele de marți și vineri. Este un loc plin de viață unde poți găsi multe fructe, legume, lactate și produse din carne de la producători locali. Este foarte animată piața atât de localnici, cât și de numeroșii expați care locuiesc în orașul Fethiye și în satele sau orășelele din apropiere. Prezența unei comunități foarte mari de britanici a făcut ca în multe locuri prețurile să fie afișate în lire sterline la diferite magazine sau restaurante ori terase.

Acestea sunt principalele puncte de atracție din Fethiye. Cu siguranță că pentru a te bucura de ele și a avea timp să le descoperi nu este suficient să petreci aici doar 1-2 zile. Tocmai din acest motiv, dar și pentru a avea timp să descoperim inclusiv împrejurimile orașului, am petrecut în Fethiye 3 săptămâni.

Care sunt impresiile după 3 săptămâni în Fethiye, Turcia?

Inițial urma să stăm în Fethiye 12 zile, dar pentru că atmosfera a fost foarte plăcută și ne-am simțit foarte bine, am decis să rămânem aici timp de 3 săptămâni. Dincolo de faptul că am descoperit principalele atracții turistice din oraș, am explorat puțin împrejurimile și plajele din apropierea orașului, am avut șansa de a urmări două zile din Turul Ciclist al Turciei. În același timp am avut parte de câteva zile asemenea unui vacanțe, zile în care am mers la plajă și ne-am bucurat de o temperatură perfectă pentru plajă la sfârșit de octombrie la Marea Mediterană.

Fethiye este un oraș unde aș reveni cu mare plăcere. Dacă inițial am simțit că este un oraș prea aglomerat, cu foarte multe mașini care circulă prin oraș, cu mulți turiști chiar și în extrasezon, după ce am schimbat prima cazare, am găsit cartiere mult mai liniștite unde era foarte plăcut să locuiești. Inițial rezervasem o cazare într-un cartier liniștit, dar destul de departe de zona centrală.

Ulterior am rezervat o altă cazare și am mers mai repede cu 5 zile în Fethiye. Aceasta era mai aproape de autogară, dar era exact la strada principală și era extrem, dar extrem de gălăgie. După aproape 2 săptămâni în Fethiye, când am decis să rămânem pentru alte 7 zile am găsit o cazare mult mai aproape de plajă și aceasta a fost de asemenea într-un cartier foarte linișitit. Astfel că pot spune că există opțiuni suficiente pentru a te bucura de orice tip de cazare preferi în oraș.

Dacă ești în căutarea unei destinații de vacanță la malul mării în Turcia, Fethiye poate fi o variantă foarte inspirată. Atât numeroasele plaje, cât și opțiunile de relaxare și de petrecere a timpului liber sunt foarte diversificate, fapt pentru care merită să iei în considerare această destinație din Turcia. Este important de punctat că prețurile nu sunt neapărat foarte mici la cazare, mai ales în sezon.

Având în vedere faptul că este printre cele mai populare destinații din Turcia, dar și o alegere foarte populară în rândul expaților care aleg această țară, prețurile sunt chiar mari și foarte mari pentru anumite tipuri de cazare. În extrasezon prețurile sunt accesibile, mai ales dacă alegi să te auto-gospodărești și nu mergi la restaurante în fiecare zi pentru fiecare dintre mesele zilei.

Pentru a ajunge în Fethiye există inclusiv varianta cu avionul, aeroportul din Dalaman fiind la câțiva zeci de kilometri distanță. Este un autocar care circulă regulat la aeroport, iar legăturile pentru acest aeroport sunt frecvente mai ales în sezon turistic din Istanbul. Costurile cu Pegasus, compania turcească low-cost sunt de asemenea foarte accesibile, fapt pentru care multă lume alege să viziteze și să petreacă vacanța în această parte a Turciei.

Cuvinte de încheiere

Acestea sunt impresiile după 3 săptămâni în Fethiye, Turcia. Este o destinație care se adăugă la alte locuri care mi-au plăcut foarte mult pe durata călătoriei în Turcia și o destinație pe care o recomand. În încheiere sper că acest articol este util pentru a afla despre o variantă de petrecere a vacanței în Turcia, dar și pentru cei care sunt interesați să descopere Fethiye în următoarele călătorii.


Comments

2 răspunsuri la „Impresii de călătorie – 3 săptămâni la Fethiye, Turcia”

  1. […] atracții și puncte de interes sunt cele care datează din perioada Imperiului Otoman. După cele 3 săptămâni petrecute în Fethiye, am pornit înspre Bursa, oraș unde aveam să stăm 8 […]

  2. […] Fethiye este una dintre cele mai căutate zone din regiunea Antalya în Turcia. Este renumită pentru golful unde se află poziționat orașul, dar și pentru plajele sale. Plaja Oludeniz este cea mai cunoscută de aici, fiind și una dintre cele mai renumite din Turcia. Există și alte plaje care fac din Fethiye o destinație preferată pentru sezonul estival. În continuare vei găsi câteva dintre plajele pe care le-am descoperit în cele 3 săptămâni în care am stat în Fethiye. […]

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Laurentiu Artugyan

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura