Impresii după 4 săptămâni în Demre – Antalya, Turcia

După două săptămâni în Denizli și după ce am vizitat o mare parte dintre împrejurimile acestui oraș, am pornit înspre sudul Turciei, mai exact înspre regiunea Antalya. Vorbim despre o regiune foarte cunoscută printre români prin prisma numeroaselor resorturi turistice și sejururi care se organizează în Antalya. Foarte multă lume din România a vizitat Antalya, însă pentru a nu ajunge în cea mai turistică parte a Antalyiei, am optat să petrecem o lună în Demre, în sudul extrem al Turciei.
Cum ajungi în Demre?
Demre este un mic oraș pe coasta Mării Mediterane. A fost numit Kale până la începutul anilor 2000, înainte fiind un oraș important din regiunea Lycia, perioadă în care se numea Myra. De fapt Myra a fost capitală pentru o anumită perioadă a regatului Lycia. Pentru a ajunge în Demre nu există decât opțiunea autocarelor dacă vorbim despre transportul în comun. În Antalya nu există conexiune de căi ferate, prin urmare trebuie să apelezi la autocare pentru a ajunge în Demre.
Din Denizli am luat un autobuz până în Finike, un alt oraș aflat pe coasta sudică a Mării Mediterane. Mai departe am luat un autobuz care mergea înspre Kas, autobuz care ne-a lăsat în autogara din Demre. Este important de subliniat faptul că în autogara din Demre nu ajung autocarele firmelor mari care fac transport în Turcia, precum este de exemplu Kamil Koc (Flixbus) sau Metro Turizm. Tocmai din acest motiv nu vei găsi pe internet multe informații despre cum ajungi cu autobuzul în Demre, Antalya.
Autobuzele circulă la un interval de 45-60 de minute începând de dimineață, în jurul orei 8:00. În sezon este posibil să fie mai frecvente aceste autobuze și să circule până la ore mai târzii, având în vedere că nu autobuzele nu circulau mai târziu de ora 19:00 în luna martie și aprilie. Autobuzele sunt foarte curate, au loc pentru bagaje și șoferii sunt foarte de treabă, oferind informațiile de care ai nevoie pentru a ajunge unde trebuie.
Unde te cazezi în Demre?
Demre este un orășel turistic, dar nu precum cele din Antalya, Side, Belek sau Alanya unde găsim resorturi foarte mari. În Demre există câteva hoteluri mai mici și numeroase apartamente care pot fi închiriate pe termen scurt sau pe termen mai lung.
Cele 4 săptămâni în Demre le-am petrecut la Asya Apart, o casă particulară cu câteva apartamente de închiriat. Deși nu era chiar în centrul orașului, a fost o cazare foarte confortabilă și curată. Am avut la dispoziție mult spațiu în cele 3 camere și bucătăria proprie. Există și numeroase cazări de timp bungalow sau căsuțe unde poți să petreci zilele în Demre, dacă alegi să ajungi în această regiune a Turciei.
5 motive pentru care am ales Demre – Antalya
Poate că multă lume s-ar întreba ce poți să faci în Demre timp de 4 săptămâni. Ei bine, există mai multe motive pentru care am optat pentru Demre, iar cele mai importante motive care pot să te convingă să petreci mai multe zile aici sunt prezentate în ceea ce urmează.
Un oraș mai puțin turistic
Regiunea Antalya propune foarte multe orașe și stațiuni foarte căutate de turiștii din lumea întreagă. Însă atunci când călătorești ca stil de viață și nu ești turist, nu îți dorești neapărat să mergi în locurile cele mai turistice. Tocmai faptul că Demre nu se afla pe lista celor mai căutate locuri turistice din Antalya se numără printre motivele pentru care am ales să petrecem o lună de zile aici. Mai mult, faptul că nu eram în sezonul turistic completează acest argument, având în vedere că orice călătorie sau vacanță este mai plăcută în extrasezon.

Numeroase atracții în oraș și în apropiere
Un al doilea motiv pentru care am optat pentru Demre se referă la numărul mare de atracții și de oportunități de petrecere a timpului liber atât în oraș, cât și în proximitate. Vestigiile antice, plajele, numeroasele stațiuni sau orașe din apropierea orașului Demre, câteva rezervații naturale, traseul de lungă distanță Lycian Way, toate accestea fac din Demre o destinație atractivă dacă vrei să simți că locuiești pe coasta mediteraneană a Turciei pentru un anumit interval de timp.

Dorința de a experimenta viața locală și mai puțin stațiunile foarte turistice
Un al treilea motiv pentru care Demre a fost alegerea pentru a petrece 4 săptămâni în regiunea Antalya este dat de dorința de a intra în contact cu viața locală, mai degrabă decât să petrecem atâta timp în stațiunile foarte turistice. Este adevărat că și la Demre erau turiști, dar majoritatea erau veniți doar pentru a vizita atracțiile istorice din Demre și foarte puțini erau aceia care erau în oraș.

Chiar și cei care erau în oraș, stăteau aici doar pentru câteva zile, din ce mai povesteam cu unii pe care îi întâlneam prin oraș sau pe plajă. Locuind în Demre am avut oportunitatea de a vedea piața locală, de a face cumpărăturile în magazinele locale, de a apela la oportunitățile de relaxare din oraș și de a simți mai îndeaproape viața locală. Mai mult, am prins chiar și 2 săptămâni din Ramadan în Demre, fapt ce ne-a permis să vedem puțin și modul de viață în această perioadă de mare importanță în religia musulmană.
Costurile mai mici decât în cele mai căutate destinații turistice
Motivele anterior amintite pot fi completate cu argumentul referitor la costuri. Este mult mai avantajos să trăiești într-o locație care nu este la fel de căutată precum anumite stațiuni sau orașe turistice. Atunci când am căutat cazare pentru Demre și am comparat cu alte orașe sau stațiuni din Antalya, Demre era printre cele mai avantajoase din perspectiva costurilor pentru cazarea timp de o lună, raportat și la condițiile oferite. La costurile mai mici de cazare putem adăuga și costurile mai mici cu mâncarea la restaurante sau cu taxiurile, atunci când a trebuit să ajungem la autogara din Demre.
Locația și clima
Nu în ultimul rând merită amintite în rândul motivelor locația și clima orașului Demre. Pe coasta Mării Mediterane, cu o climă foarte blândă în lunile de iarnă sau de început de primăvară, Demre a fost alegerea oportună pentru a ne bucura de 4 săptămâni cu temperaturi de peste 18-20 de grade și de multe zile însorite.

Astfel am putut să descoperim la pas orașul și împrejurimile, am avut oportunitatea de a merge pe plaje aproape pustii și de a ne bucura de valurile mării înainte ca plajele să fie luate cu asalt de turiștii veniți în vacanță pe coastele Turciei. Este adevărat că au fost câteva zile cu ploi torențiale, dar am profitat și de zilele respective pentru a continua cu proiectele online pe care le avem în derulare.
Ce poți face în Demre?
Acum că am abordat și argumentele care te-ar putea convinge să petreci mai mult timp în Demre, este momentul să discutăm despre principalele locuri pe care le poți descoperi și principalele activități de care te poți bucura.
Demre găzduiește câteva situri istorice foarte importante. Vechea cetate Myra este emblematică pentru Demre, aici regăsindu-se câteva morminte din perioada Lyciană, morminte săpate în piatră la diferite înălțimi pe stâncă. Teatrul sub formă de semicerc și numeroasele sculpturi completează elementele de atractivitate ale sitului Myra.



Tot în Demre regăsim biserica Sf. Nicolae, locul unde a fost adus trupul și rămășițele Sfântului Nicolae. Aici se pare că a început povestea lui Moș Crăciun, având în vedere că Sf. Nicolae a ajutat cu cadouri persoanele nevoiașe. Este adevărat, în tradiția românească avem atât povestea lui Moș Nicolae (sau Sf. Nicolae) care își face simțită prezența pe data de 6 decembrie, dar și povestea lui Moș Crăciun.


În schimb, în cultura vestică nu există decât povestea lui Moș Crăciun. Foarte multe lucruri, decorațiuni, denumiri și chiar sigla orașului din Demre te duc cu gândul la Moș Crăciun. Astăzi biserica Sf. Nicolae este un muzeu, dar și un loc de pelerinaj pentru creștinii ortodocși, cu precădere pentru cei din estul Europei. Statuia Sf. Nicolae ajutând copiii nevoiași este prezentă în curtea bisericii sau a muzeului.
Andrianke este un alt sit istoric din Demre, acesta fiind practic vechiul port al orașului Myra. Aici se pot admira câteva ruine ale vechiului port, dar și un muzeu cu elemente specific Lyciene.

Există inclusiv un fost fort sau o fostă cetate ale cărei ziduri se mai văd deasupra Myriei, dar aici mai sunt doar câteva ziduri și nimic altceva. Perspectiva oferită de la altitudinea fortăreței este una atractivă și merită să urci până sus, mai ales că traseul este parte din Lycian Way.

Lycian Way sau Drumul Lycian este un alt punct de atracție pentru Demre. Foarte mulți iubitori de natură și de trekking ajung în Demre datorită faptului că traseul ajunge în acest oraș. Lycian Way este un traseu de lungă distanță, similar cu El Camino Santiago de Compostela din Spania sau cu Via Transilvanica din România. Lycian Way pornește din orașul Antalya și se termină după mai mult de 500 de kilometri la Fethyie. Este un traseu cu teren accidentat, care merge de-a lungul coastei mediteraneene și care ajunge pe la cele mai importante atracții și vestigii din perioada regatului Lycia.


Având în vedere că suntem la malul Mării Mediterane, nu puteau lipsi dintre obiectivele și atracțiile turistice plajele. Există trei plaje pe care poți petrece zilele la soare în Demre. Cea mai la îndemână este Plaja Tabisi care este chiar în oraș. Este o plajă cu pietre, foarte lungă și destul de largă.

Plaja Suluku este în imediata apropiere a Plajei Tabisi. Aceasta este o plajă cu nisip foarte lungă și largă, dar având și câteva zone mai stâncoase. Cea de-a treia plajă este Cayagzi, aici fiind și locul unde poți vedea țestoase Carretta. Plaja Cayazi este poate cea mai spectaculoasă, fiind foarte largă, destul de lungă și cu un pârâu limpede care se varsă în apele mării.


Ce poți face în împrejurimile orașului Demre?
În funcție de timpul avut la dispoziție, dacă stai în Demre vei avea oportunitatea de a te bucura de alte atracții în apropiere. În primul rând trebuie amintită Kekova, insula situată în imediata apropiere de Demre. Aici se organizează numeroase plimbări cu barca și excursii, fiind un vechi sit Lycian și zidurile unei fortificații. Imaginea asupra coastei mediteraneene văzută de sus din fortificație este foarte spectaculoasă.
Având în vedere că am fost în extrasezon, nu erau foarte multe bărci care mergeau înspre Kekova sau care erau aveau prețuri destul de mari pentru a vedea un nou sit istoric. Pentru că deja vizitasem Hierapolis și Laodicea, am decis că nu are sens să alocăm o zi pentru a merge la Kekova.
Laguna Beymelek este un alt punct de atracție din Demre. Beymelek este un oraș inclus în muncipialitatea Demre și chiar la intrarea în Beymelek dinspre Finike se observă o lagună superbă. Aici există numeroase specii de pești, crabi și alte vietăți marine, fiind o rezervație și prin prisma țestoaselor Carretta. O altă rezervație este Rezervația de Păsări Demre. Aceasta se află practic în situl Andrianke și oferă posibilitatea de a admira câteva specii de păsări, printre care și flamingo albi.


Alte atracții în apropiere de Demre sunt orașele Finike și Kas, orașe în care am fost pentru a le vizita timp de 1 zi, dar și Plaja Patara și orașul antic Patara. Despre aceste atracții care sunt accesibile din Demre, voi reveni într-un articol viitor.
Remarci finale
Timpul petrecut în Demre a fost unul foarte plăcut. Am combinat partea de relaxare cu diferite proiecte la care lucram și am simțit că eram parte din comunitate. Vecinii ne salutau, la piață deja aveam aceeași oameni de la care cumpăram, frizerul deja mă cunoștea, iar locurile păreau a fi deja foarte familiare după doar câteva zile în Demre.
Ne-am bucurat de atmosfera liniștită a orașului, de o cazare foarte bună și am avut timp pentru a ne bucura și de câteva zile la plajă. Am profitat de traseul Lycian Way pentru câteva scurte drumeții în zilele însorite, având în vedere că temperatura optimă pentru parcurgerea acestui traseu este cuprinsă între lunile martie-iunie și septembrie-decembrie. În același timp am avut posibilitatea de a vedea și alte orașe de pe coasta Mării Mediterane și de admira peisajele mediteraneene înainte de începerea sezonului turistic.
Demre este un loc unde vom reveni cu siguranță dacă vom avea oportunitatea sau dacă vom dori să ne bucurăm de locația și atmosfera acestui mic orășel de pe coasta mediteraneană a Turciei. În concluzie, dacă dorești să te bucuri de litoralul Mării Mediterane de pe coasta sudică a Turciei și în același timp să descoperi o parte dintre atracțiile istorice ale Lyciei, Demre poate fi o alegere foarte inspirată.
Pingback: Trei zile în Side și Manavgat – Antalya, Turcia | Laurentiu Artugyan
Pingback: Descoperind coasta sudică a Turciei – Kaş, Finike și Patara | Laurentiu Artugyan