Cetatea Carasului – Poiana Prolaz – Iabalcea

Profitând de vremea excelentă de la mijlocul lunii octombrie am dat fuga într-o drumeție scurtă pentru a mă bucura de liniște, de căldura Soarelui de toamnă și de peisaje superbe. Destinația? Zona Cheile Carașului. Pentru că pe traseul clasic ce pornește din Carașova și urmează poteca prin chei până în Poiana Prolaz am mers de foarte multe ori, de această dată am ales ca și traseu cel care pornește de la DN58 spre Cetatea Carașului (sau Cetatea Turcului) până în Poiana Prolaz și apoi spre Iabalcea.
În jurul orei 10:30 am pornit de la drum pe o potecă de căruță schițată ușor prin iarba destul de mare. După aproximativ 15 minute am întâlnit marcajul triunghi roșu pe primul copac de la intrarea în păduricea care trebuie traversată înainte de a ajunge la Cetatea Carașului. După câțiva zeci de metri prin această pădurice se urmează o potecă delimitată de arbuști și în aproximativ 35-40 de minute de la drum am ajuns la cetate. Din cetate au mai rămas doar câteva ziduri, și acestea fiind destul de acoperite de vegetație. Dar dincolo de importanța și de rolul istoric al Cetății Turcului, așa cum mai este denumită cetatea, priveliștea de aici de sus este absolut magnifică: poți vedea Carașova, centrul croat din România, râul Caraș în albia sa la câteva sute de metri în jos, dar și pereții Cheilor Carașului și modul în care râul Caraș și-a săpat de-a lungul timpului drumul în masivul calcaros.
După câteva poze și câteva minute de pauză la Cetatea Carașului, am continuat traseul spre Poiana Prolaz urmând poteca ce se schița în dreapta panoului informativ montat recent de cei de la Administrația Parcului Național Semenic – Cheile Carașului, potecă marcată de asemenea cu triunghiu roșu. Marcajul este destul de rar, nefiind prea multe pietre sau arbori pe care să fie aplicate aceste marcaje turistice. De subliniat faptul că în zona cetății a apărut o măsuță din lemn și două băncuțe din bușteni, semn că totuși se mai face câte ceva și din perspectiva amenajărilor turistice.
Soarele era tot mai puternic și deși eram în ultima parte a lunii octombrie, erau peste 25 de grade la Soare. O adevărată zi de vară la mijloc de octombrie. Urmând poteca schițată prin iarba destul de înaltă, după alte cca. 30 de minute am ajuns la un sălaș pe unde trece poteca turistică, iar de aici traseul urmează o potecă pe sub umeri calcaroși și stânci foarte abrupte pentru încă cca. 20-25 de minute. Odată ce am trecut de porțiunea cu stânci și pereți calcaroși ajungem la o coborâre ce ne conduce spre o pădure care precede intrarea în Poiana Prolaz. Numele acestei poieni înseamnă în limba croată „loc de trecere” și este reprezentativ pentru faptul că prin acest loc se poate trece râul Caraș de pe un mal pe altul, aici fiind singurul loc în sectorul de chei unde pereții stâncoși și malurile abrupte au lăsat loc unei lunci largi. Tot din Poiana Prolaz se poate ajunge și la Peștera Comarnic, unul dintre obiectivele turistice reprezentative pentru Munții Aninei.
Ajuns în Poiana Prolaz am făcut popas de cca. 1 oră și 30 de minute pe o băncuță la unul dintre sălașele existente aici (încă în picioare, deși cred că în curând multe dintre ele se vor prăbuși sub trecerea timpului). Apoi am coborât la nivelul râului pentru a vedea noul podeț peste Caraș, recent refăcut pentru că cel vechi era un adevărat pericol. Noul pod arată mult mai bine, dar chiar și așa este nevoie de atenție, fiind destul de mari spațiile între lemnele folosite pentru pod, iar piciorul poate pătrunde printre aceste spații și pot să apară accidentări neplăcute. Dar din nou, trebuie apreciat faptul că s-a făcut podul respectiv.
Drumul de întoarcere l-am ales tot pe cel pe care am venit, dar de la sălașul pe unde trece marcajul triunghi roșu am urmat un drum de căruță direct către satul Iabalcea, fără a mai urma marcajul. Astfel, în jur de ora 15:00 eram deja la bifurcația cu DN58 și urma să iau o mașină de ocazie spre Reșita.
A fost o zi superbă de toamnă în Cheile Carașului, o tură în natură în care am făcut mișcare și m-am relaxat. Iar Poiana Prolaz este unul din locurile mele preferate pentru a mă relaxa și a asculta liniștea naturii, mai ales într-o zi din mijlocul săptămânii, atunci când Cheile Carașului primesc puțini vizitatori. Vrei sa vizitezi aceste locuri alături de un ghid? Scrie-mi aici și putem sa mergem împreună la o tura în Cheile Carasului.
Pingback: Ansamblul de mori din satul Gârliște, județul Caraș-Severin | Laurentiu Artugyan
Pingback: Trasee turistice in Cheile Carasului | Laurentiu Artugyan
Pingback: Beneficiile timpului petrecut in natura asupra sistemului imunitar | Laurentiu Artugyan
Pingback: Anul 2019 – 52 de saptamani in 52 de imagini | Laurentiu Artugyan
Pingback: 5 motive pentru care sa mergi singur intr-o drumetie | Laurentiu Artugyan