Remarcare Borlova-Muntele Mic-Saua Jigoriei-Cuntu

Remarcare traseu Borlova – Muntele Mic – Saua Jigoriei – Statia meteo Cuntu

În ultimul weekend din luna octombrie a avut loc o acțiune de voluntariat montan pentru remarcarea traseului care pornește din Borlova spre Complexul turistic Muntele Mic, apoi către Șaua Jigoriei, iar de aici până la stația meteorologică de la Cuntu. Acest traseu marcat cu bandă roșie face parte din traseul care se continuă până la Lacul Gura Apelor, iar o porțiune din traseu este parte a traseului european de lungă distanță E3. Dacă pe porțiunea de traseu de la Muntele Mic și până la stația meteorologică Cuntu marcajul era într-o stare relativ bună, pe segmentul cuprins între Borlova și Complexul turistic Muntele Mic marcajul era aproape inexistent, acesta fiind și segmentul de traseu parte din E3.

Prin urmare, sâmbătă dimineața cei 54 de voluntari montani care au luat parte la acțiunea de remarcare a traseului împreună cu 8 salvatori montani din cadrul Salvamont Caraș-Severin au pornit pe traseu pentru refacerea marcajelor. Au fost formate 4 echipe de lucru: 2 echipe urmau să coboare spre Borlova, iar la jumătatea distanței dintre Muntele Mic și Borlova una dintre echipa avea să urce din nou spre Stațiunea Muntele Mic aplicând marcajele turistice, iar cea de-a doua echipă urma să coboare până în Borlova de asemenea marcând traseul; 1 echipă urma să marcheze traseul turistic din Stațiunea Muntele Mic până în Șaua Jigoriei, iar cea de-a patra echipă avea sarcina să marcheze traseul din Șaua Jigoriei până la stația meteo Cuntu. Fiecare echipă de voluntari montani a fost însoțită de către un membru al Salvamont Caraș-Severin.

Pe traseele mai sus amintite s-a pornit în jurul orei 9, iar în jur de ora 17:00 aproape toate echipele erau din nou la Cabana Cerbu din Stațiunea Muntele Mic, acolo unde a fost cazarea. O parte din voluntarii care au marcat până la stația meteo Cuntu au ales să urce până pe Vf. Țarcu, vremea fiind excelentă chiar dacă era la sfârșit de octombrie. La sfârșitul zilei toți cei prezenți la această acțiune de voluntariat montan împărtășeau impresii și erau bucuroși că puțin peste 20 de km dintr-un traseu montan a fost remarcați.

Marcare Borlova-Muntele Mic

Această acțiune de remarcare din Muntele Mic și Munții Țarcu a fost organizată de Serviciul de Voluntariat Montan în colaborare cu Serviciul Public de Salvamont Caraș-Severin și cu sprijinul Consiliului Județean Caraș-Severin. Tot cu ocazia acestei întâlniri s-au discutat și viitoare colaborări, iar pentru anul următor se preconizează încă cel puțin o acțiune de remarcare în Munții Țarcu, și anume a se continua refacerea marcajului de la stația meteo Cuntu până la Barajul Gura Apelor. Fiind vorba de gol alpin, aici urmează a se monta în jur de 50 de stâlpi metalici cu marcaj astfel încât chiar și în condiții de ceață orientarea să fie mult mai facilă. Mai mult decât atât, acești stâlpi vor contribui la orientarea pe timpul iernii, fiind un real ajutor pentru meteorologii care lucrează la stația meteo de pe Vf. Țarcu. Refacerea acestui segment de traseu cuprins între stația meteo Cuntu și Lacul Gura Apelor ar urma să faciliteze foarte mult conectarea traseelor montane din Munții Țarcu și Munții Godeanu, acolo unde anul acesta a avut loc marcarea traseului turistic Lacul Gura Apelor – Vf.Gugu, dar și cu Munții Retezat.

După ziua de sâmbătă în care s-a refăcut marcajul turistic, ziua de duminică a însemnat o zi de relaxare în mijocul naturii, iar o parte din cei care au luat parte la această acțiune de voluntariat montan au urcat până pe Vf. Țarcu, pe când alții au optat să urmeze traseul prin Valea Olteana și apoi spre Vf. Brusturu, dar fără a urca pe vârf și doar pentru a admira peisajul splendid de toamnă în Munții Țarcu.

Vedere spre Muntele Mic

Muntii Tarcu toamna

La coborare

Chiar dacă era sfârșitul lunii octombrie, vremea a fost excelentă, cu un cer perfect senin și temperaturi aproape ca cele la sfârșit de vară. În jurul orei 15:30 și excursia de duminică s-a încheiat și fiecare a pornit spre casă, bucuroși de un weekend cu o vreme perfectă și în care pe lângă faptul că ne-am putut bucura de natură, de peisaje minunate de toamnă, am reușit să refacem un segment important dintr-un traseu montan.


Comments

5 răspunsuri la „Remarcare traseu Borlova – Muntele Mic – Saua Jigoriei – Statia meteo Cuntu”

  1. […] intervale de timp refacerea marcajelor, iar în ultimul timp tot mai multe astfel de acțiuni de remarcare trasee montane sunt întreprinse de numeroase asociații și servicii Salvamont din întreaga […]

  2. […] După turele pe munte din Parcul Național Retezat și dupa tura pe munte din Munții Parâng au urmat trei zile de pauză și apoi am urcat din nou pe munte, de data aceasta în Munții Țarcu. Ultimul weekend din luna august a programat acțiune de refacere a traseului turistic marcat din Munții Țarcu, și anume pe porțiunea dintre Stația meteo Cuntu și Vârful Țarcu (2190 metri). Această acțiune de voluntariat montan a fost în continuarea acțiunii care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2019 atunci când a fost refăcut marcajul turistic bandă roșie pe porțiunea de traseu Borlova – Muntele Mic – Șaua Jigoriei – Stația meteo Cuntu. […]

  3. […] și marcajul a fost refăcut pe porțiunea Șaua Jigoriei – Stația meteorologică Cuntu într-o acțiune de remarcare din octombrie 2019, într-o astfel de ceață foarte deasă conștientizezi importanța marcajului bine făcut și […]

  4. […] Montan. A fost o ocazie pentru ca o parte dintre cei care au participat de-a lungul anului la turele de marcare sau de remarcare trasee montane să se revadă și să se bucure de culorile […]

  5. Felicitari tuturor si multumim pentru frumoasa si eficienta actiune de care vor beneficia multi turisti montani.

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Laurentiu Artugyan

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura