Laurentiu Artugyan

Arhive

Refacere marcaj in Muntii Tarcu

Ultimul weekend din luna august a programat acțiunea de refacere a traseului turistic marcat din Munții Țarcu, și anume pe porțiunea dintre Stația meteo Cuntu și Vârful Țarcu (2190 metri). Această acțiune de voluntariat montan a fost în continuarea acțiunii care a avut loc la sfârșitul lunii octombrie 2019 atunci când a fost refăcut marcajul turistic bandă roșie pe porțiunea de traseu Borlova – Muntele Mic – Șaua Jigoriei – Stația meteo Cuntu.

Voluntariat montan

Încă de acum ceva timp mi-am propus să particip la acțiuni de voluntariat montan. Dacă în anii trecuți lipsa timpului sau faptul că eram implicat în alte activități de voluntariat, cu alt specific, au fost motive pentru care nu am trecut la acțiune, în acest an am fost decis să particip la câteva astfel de acțiuni. Dacă până acum nu ai participat la acțiuni de voluntariat montan, iată în ceea ce urmează câteva motive pentru care să participi la astfel de acțiuni în viitor.

Remarcare Borlova-Muntele Mic-Saua Jigoriei-Cuntu

În ultimul weekend din luna octombrie a avut loc o acțiune de voluntariat montan pentru remarcarea traseului care pornește din Borlova spre Complexul turistic Muntele Mic, apoi către Șaua Jigoriei, iar de aici până la stația meteorologică de la Cuntu. Acest traseu marcat cu bandă roșie face parte din traseul care se continuă până la Lacul Gura Apelor, iar o porțiune din traseu este parte a traseului european de lungă distanță E3.

Marcare traseu catre Varful Gugu

Ultimul weekend din luna iulie 2019 a adus un nou traseu montan marcat pe lista traseelor turistice din România, și anume traseul marcat cu cruce roșie care pornește de la Barajul Gura Apelor și ajunge până pe Vârful Gugu (2291 de metri altitudine), cel mai înalt vârf din Muntii Godeanu. Întreaga acțiune de voluntariat montan de marcare a acestui traseu catre Vf. Gugu a fost organizată de către Serviciul de Voluntariat Montan în colaborare cu Serviciul Public Județean Salvamont Hunedoara, Administrația Parcului Național Retezat și Asociația de Turism Retezat.

Tura in Muntii Godeanu

La două săptămâni distanță de la acțiunea de remarcare trasee în Munții Parâng, ne-am îndreptat atenția către Masivul Godeanu. Această tură montană în Godeanu avea scopul de a ne face o imagine mai clară asupra traseului care urmează a fi marcat în acțiunea organizată de Serviciul de Voluntariat Montan în 27-28 iulie. Fiind vorba despre un traseu care până acum nu este marcat decât parțial, o tură de recunoaștere a traseului era absolut necesară pentru ca organizarea acțiunii de marcare să fie eficientă.

Tura remarcare Parang

La aproximativ o lună distanță de la tura de remarcare din Munții Apuseni ne-am strâns din nou alături de cei de la Serviciul de Voluntariat Montan pentru a nouă tură de remarcare. Unde? Ei bine, de data aceasta ne-am „mutat” la altitudine mai mare și anume în Munții Parâng. Această tură de remarcare a adus la un loc montaniarzi, iubitori de munte și de natură din întreaga țară. Și spun asta pentru că la acțiune au fost mai mult de 75 de participanți din 15 județe ale țării.

Peisaj cu flori in Apuseni

În weekend-ul 10-12 Mai 2019 am avut șansa de a participa la o actiune de voluntariat montan ce implica remarcarea unui traseu turistic montan în Munții Apuseni. Acțiunea a fost organizată de către cei de la Serviciul de Voluntariat Montan prin Asociația Turistică Hoinarii Zarandului din Arad. Dacă ești un pasionat de drumeții montane și ți-ar face placere să participi la astfel de acțiuni, trebuie să știi că urmează și alte acțiuni de voluntariat, acțiuni care sunt menționate pe site-ul celor de la Serviciul de Voluntariat Montan.