5 motive pentru care sa facem voluntariat montan

Voluntariat montan

Acțiunile de voluntariat montan au luat un avânt remarcabil în ultimii ani. Tot mai multe asociații și organizații sunt prezente pe numeroase trasee montane din țară pentru întreținerea, refacerea marcajelor sau marcarea unor trasee montane noi.

Pe lângă vopsirea propriu-zisă, în cadrul acestor acțiuni se montează stâlpi și indicatoare pentru orientare turistică. De asemenea, acțiunile de voluntariat montan presupun pe lângă refacerea și marcarea unor trasee turistice și acțiuni de ecologizare a zonelor montane.

Încă de acum ceva timp mi-am propus să particip la acțiuni de voluntariat montan. Dacă în anii trecuți lipsa timpului sau faptul că eram implicat în alte activități de voluntariat, cu alt specific, au fost motive pentru care nu am trecut la acțiune, în acest an am fost decis să particip la câteva astfel de acțiuni. Și pot spune că au fost experiențe extrem de interesante, utile și plăcute, fie că a fost vorba despre remarcarea unor trasee în Munții Parâng sau despre marcarea unui traseu nou pe Vf. Gugu în Munții Godeanu.

Dacă până acum nu ai participat la acțiuni de voluntariat montan, iată mai jos câteva motive pentru care să ai în vedere astfel de acțiuni pentru viitor.

Cunoști oameni care au pasiunea pentru munte

Un prim argument pentru care să participi la astfel de acțiuni de voluntariat montan este acela că în cadrul unor astfel de acțiuni poți să cunoști o mulțime de oameni care sunt pasionați de drumeții, de munte și de timp petrecut pe trasee montane. Prin urmare, vei putea să ieși mai des cu oameni care au aceeași pasiune.

De asemenea, dacă nu prea îți place să mergi singur pe munte, atunci în cadrul acestor acțiuni vei putea găsi oameni din diferite colțuri de țară care împărtășesc această pasiune pentru ture de munte.

Drumetia de duminica

Descoperi locuri noi și înveți lucruri noi

Fie că ești cu o experiență vastă în ture de munte, fie că ai o experiență mai puțin vastă în astfel de ieșiri în natură, fie că ești chiar la început, acțiunile de voluntariat montan pot fi o foarte bună oportunitate de a descoperi trasee noi și chiar zone montane noi. Oricât de mult am bate la picior munții țării și traseele marcate, tot mai rămân locuri de descoperit.

Dacă ești chiar la început cu mersul pe munte, în cadrul unor astfel de acțiuni ai posibilitatea de a învăța câteva lucruri elementare despre mersul pe munte de la persoane cu o mai mare experiență și chiar de la echipele Salvamont, acestea fiind partenere la fiecare acțiune de voluntariat montan.

Contribui la dezvoltarea și promovarea turismului montan

De foarte multe ori am avut dificultăți în a găsi marcajele turistice și de a mă orienta pe trasee cu marcaje foarte vechi sau foarte rare. Atunci când ești pus într-o astfel de situație poți înțelege foarte bine care este utilitatea unei acțiuni de marcare sau de remarcare trasee turistice. Prin urmare, un alt motiv pentru care merită să iei parte la astfel de activități este contribuția pe care o poți aduce la dezvoltarea și promovarea turismului montan.

Acest tip de turism este un mod de a te menține sănătos din punct de vedere fizic și mental, dar și o formă foarte bună de promovare a României peste hotare. Foarte mult zone montane din țară sunt vizitate de turiști pasionați de drumeții montane din lumea întreagă.

Este o formă de educație

Indiferent de vârstă, mersul pe munte și drumețiile montane reprezintă o formă de educație. Acțiunile de voluntariat montan sunt o formă de educație pentru toți cei prezenți. Astfel poți afla care este semnificația marcajelor pe care le poți găsi pe traseele montane, poți afla cum să te orientezi în drumeții și în același timp înveți despre importanța acestor marcaje turistice pentru cei care se află pe trasee.

Pe de altă parte, acțiunile de ecologizare reprezintă o bună oportunitate de a conștientiza riscurile cu care vine aruncarea de gunoaie în natură, fie că vorbim despre pădure, apă sau pe crestele montane.

Petreci timp valoros în natură

Timpul petrecut în natură este foarte important pentru sănătatea generală a organismului. Pe lângă mișcarea pe care o faci atunci când ești pe trasee montane, timpul petrecut în natură este foarte important și pentru refacerea mentală și eliminarea stresului. Mai mult decât atât, dormitul la cort are beneficii numeroase.

Turma de oi - Godeanu

Astfel, acțiunile de voluntariat montan pot fi o alegere foarte bună pentru relaxare, pentru „încărcarea bateriilor”, pentru buna dispoziție și pentru a simți că îți aduci contribuția la întreținerea unui număr important de trasee montane.

Dacă în cazul rețelelor de drumuri nu depinde doar de noi să avem infrastructura pe care cu toții ne-o dorim, în cazul potecilor montane putem să contribuim fiecare dintre cei care suntem pasionați de munte, de drumetii montane și de natură la a avea infrastructura turistică montană cât mai aproape de ceea ce ne dorim prin voluntariat montan.

 

Reclame
Reclame

2 comentarii la “5 motive pentru care sa facem voluntariat montan

  1. Pingback: Tura de remarcare trasee in Muntii Apuseni | Laurentiu Artugyan

  2. Pingback: Harti turistice montane si aplicatii pentru drumetii si trasee montane | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: