O scurtă incursiune în viața beduinilor și în Deșertul Estic – Egipt

Dincolo de atracțiile turistice din perioada Antichității, Egiptul are numeroase alte elemente care merită a fi descoperite atunci când ajungi să petreci timp în această țară. Printre acestea se numără și Deșertul Estic. Pentru un geograf este întotdeauna interesant să viziteze noi teritorii și să ajungă pentru prima dată în diferite zone ale Terrei.
Prin urmare, în timpul celor 2 săptămâni petrecute în Hurghada, la malul Mării Roșii, am avut oportunitatea de a petrece câteva ore în Deșertul Estic, la câțiva kilometri de lanțul muntos la Munților Mării Roșii (sau cum mai este numit acest lanț muntos, Dealurile Mării Roșii).
Deșertul Estic și Munții Mării Roșii
Deșertul Estic face parte din Deșertul Sahara și este situat la est de fluviul Nil, între Nil și Marea Roșie. Munții Mării Roșii sunt stâncoși și sunt formați preponderent din granite roșii și din bazalt negru, originea lor fiind de natură vulcanică. Acești munți sunt „casă” pentru multe familii de beduini. Rocile de tip granit roșu conturează aspectul general al întregului lanț muntos denumit Munții Mării Roșii.

Datorită acestui lanț muntos, aspectul deșertul la baza munților este unul în care alternează nisipul foarte fin cu un pietriș sau chiar cu zone unde predomină pietrele. Chiar dacă aici ploile aproape că lipsesc complet de-a lungul unui an, trebuie spus că eroziunea are loc ca urmare a interacțiunii dintre razele soarelui, vântul care bate frecvent și diferitele minerale regăsite la nivelul rocilor și al solului.

Experiența unui jeep safari în Deșertul Estic
În Hurghada există foarte multe opțiuni pentru petrecerea timpului liber și pentru cei care ajung să viziteze această stațiune la malul Mării Roșii. Într-una dintre plimbările prin portul nou din stațiune, Hurghada Marina, într-o discuție cu reprezentanții agenției de turism Egy Tour, am primit invitația de a participa la un jeep safari pentru a descoperi deșertul din apropierea Hurghadei și un sat de beduini amenajat pentru turiști.

Pentru că era o experiență inedită și pentru că intenționam să simțim mai îndeaproape deșertul, am acceptat această invitație. Am stabilit detaliile privind plecarea și în ziua plecării am fost contactați de către șoferul care urma să ne preia pentru a pleca înspre deșert.
În jurul orei 11:30 ne-am întâlnit cu șoferul în apropiere de Hurghada Marina și după cca. 30 de minute de la plecarea din Hurghada am ajuns într-o locație foarte frumos aranjată în stil beduin, în imediata apropiere a autostrăzii. Aici am făcut cunoștință cu ghidul care urma să ne conducă pe parcursul excursiei și am urcat în jeep-uri pentru a porni înspre un sat de beduini.




După aproximativ 25 de km parcurși prin deșert, într-o cursă deloc lină, dar foarte palpitantă, în care lanțul Munților Mării Roșii erau parcă tot mai aproape, am ajuns la un loc amenajat asemenea unui sat de beduini. Aici ghidul ne-a oferit câteva informații despre dispunerea saturilor de beduini, despre o parte din tradițiile și familiile acestora.


Scurtă incursiune în viața beduinilor
Beduinii au un stil de viață simplu, un stil de viață nomad. În privința familiilor, tinerii se căsătoresc de multe ori între ei cu verișori de gradul 3 sau 4. Este permisă căsătoria cu persoane din afara familiilor de beduini, însă la revenirea în sat, familia de beduini nu va mai privi chiar la fel de bine și cu aceeași ochi buni acel membru al familiei care s-a căsătorit cu o persoană din afara unei familii de beduini.

Viața în stil beduin se bazează foarte mult pe cămile și pe sursele de apă. Datorită faptului că în deșert apa este destul de greu de găsit, locurile în care se găsește apa sunt foarte apreciate și importante pentru beduini. Cămilele au un simț aparte în a găsi apă chiar și la mari adâncimi, dar în același timp sunt foarte rezistente la temperaturile ridicate, neavând nevoie să consume apă sau alimente chiar și pentru 2 săptămâni.
După aceste detalii au urmat pozele cu cămilele și o scurtă plimbare pentru cei care au dorit să se urce pe cămile. Vizita în satul amenajat în stil beduin a continuat la o mică farmacie cu plante și preparate naturiste pe bază de plante ce se regăsesc în deșert. Cu ajutorul acestor preparate beduinii tratează diferite afecțiuni medicale.

În continuare am luat parte la pregătirea unei lipii sau a pâinii specifice beduinilor. Este vorba despre o lipie sau pâine pentru care se folosește doar făină și apă pe o tablă încinsă la foc de către femeile beduine. Este important de punctat faptul că femeile beduine nu își arată decât ochii și mâinile, restul corpului fiind complet acoperit. Tot aici am gustat din lipia pregătită de femeia beduină.



Mai apoi am urcat pe movilele din jurul satului beduin. În jurul satului, pe movile erau ridicate 3 structuri unde se puneau lumini pentru ca cei care traversau deșertul să știe unde există puncte locuite pentru a se orienta în caz că au nevoie de ajutor. Urcarea pe movilele din jur ne-a oferit o perspectivă superbă asupra deșertului, asupra lanțului muntos al Munților Mării Roșii și chiar asupra țărmului Mării Roșii, țărm văzut în depărtare.



Vizita în satul de beduini s-a încheiat cu un ceai în stil beduin, un ceai foarte plăcut la gust pentru cei care sunt obișnuiți cu ceaiurile din plante și fără zahăr sau alți îndulcitori. Având în vedere că de mai bine de 4 ani folosesc zilnic ceai verde și uneori ceai negru, ceaiul specific beduin mi s-a părut chiar interesant și bun la gust.

Experiențe în afara satului beduin
După ce am savurat ceaiul beduin, ne-am urcat în jeep-uri și am pornit înspre locul de unde a început safari-ul. Aici am avut un prânz de tip bufet și am avut posibilitatea de a ne bucura de decorul specific beduinilor, cu măsuțe și locuri unde puteam să stăm, acestea fiind toate aproape de nivelul solului. Tot aici am luat parte la o demonstrație privind arta nisipului, artă ce presupune folosirea nisipului colorat pentru a realiza diferite imagini în diferite sticle.

Astfel, un nisip foarte fin de culoare albă ce provine din Peninsula Sinai din Egipt este colorat cu diferite nuanțe. Ulterior nisipul este introdus în sticlă, alternând culorile și folosind anumite instrumente pentru a reprezenta cămile în deșert, apus de soare în deșert și alte imagini doar pe baza nisipului de diferite culori care alternează în interiorul sticlei.


Pentru ca nisipul să nu cadă din sticla respectivă, se scoate aerul rămas printre firele de nisip cu ajutorul unui instrument ascuțit care este introdus de mai multe ori în nisip. În final se adaugă puțin nisip și puțin lapte de cămilă, această combinație formând un adevărat dop la nivelul sticlei. În consecință, obiectul de artă poate fi transportat și păstrat în acest mod pentru foarte mult timp, fără ca imaginea rezultată în urma alternării straturilor de nisip să fie afectată.

Programul anumitor excursii de tip safari include printre altele și plimbare prin deșert cu ATV-uri sau quad-uri ori cu autovehicule de tip buggy-uri. Un instructor te învață să folosești respectivele autovehicule. Dar pentru că acest gen de activități nu se numără printre activitățile preferate, am ales să ne bucurăm mai degrabă de locația amenajată în stil arab și să povestim cu alte persoane pe care le-am cunoscut în jeep safari-ul în Deșertul Estic din Egipt.


Întreaga experiență s-a încheiat cu câteva minute de dansuri specific orientale și cu o atmosferă relaxantă în deșert, acolo unde după lăsarea serii temperatura scade semnificativ. Întreaga excursie s-a încheiat cu transferul înapoi la locația de unde am fost preluați în dimineața zilei respective, și anume în Hurghada Marina.




Cum a decurs experiența cu Egy Tour?
În momentul în care am acceptat invitația Egy Tour ne întrebam dacă totul se va derula conform programului prezentat inițial. Ei bine, trebuie spus că încă din momentul stabilirii detaliilor privind locația și ora plecării, comunicarea a decurs foarte bine. Mai mult, am primit confirmarea orei de plecare în ziua premergătoare excursiei.
Preluarea de la locul stabilit a fost exact conform orei stabilite, fapt ce este de apreciat prin prisma punctualității. Mai apoi întreg programul a fost organizat așa cum ne-a fost prezentat de către ghidul care ne-a preluat atunci când am ajuns în deșert, iar din cadrul programului nu a lipsit nimic din ceea ce a fost menționat la început.
După întoarcerea din excursie, organizatorii ne-au dat mesaj pentru a ne întreba dacă totul a fost în regulă, cum ne-am simțit și astfel am avut posibilitatea de a le oferi un feedback imediat după ce am încheiat această primă experiență într-un deșert din Africa.

Punctualitatea, organizarea și seriozitatea dovedite de cei de la Egy Tour ne-au convins ca atunci când vom reveni în Hurghada, să apelăm la serviciile lor pentru anumite excursii sau tururi, mai ales pentru acele experiențe care nu pot fi organizate pe cont propriu sau pentru care cei de la agenție ne pot oferi persoane de contact.
Pe lângă experiențele de tip safari în deșert, aceștia oferă și alte activități sau excursii. Printre acestea se numără croazierele pe insulele din apropierea Hurghadei, pescuit, vizita la delfini, scufundări, snorkeling, și excursii în Cairo sau Luxor.
Concluziile unei zile pline de noi experiențe
La capătul zilei petrecute în deșert și experimentând noi lucruri, am rămas cu bucuria de a fi ajuns în deșert pentru prima dată și de a admira de aproape un lanț muntos în inima deșertului. Fiind vorba despre un deșert străbătut de un lanț muntos nu am văzut acele dune de nisip specifice deșerturilor cu nisip foarte fin, dar a fost o experiență inedită să vedem o astfel de întindere de nisip nesfârșită și de munți abrupți, foarte stâncoși, dar fără nici cea mai mică urmă de vegetație.

În același timp, faptul că am putut lua contactul cu viața în stil beduin, chiar și pentru foarte scurt timp, a fost o bucurie și cu siguranță că a stârnit curiozitatea de a ajunge la un moment dat să cunoaștem chiar mai îndeaproape acest stil de viață. Per ansamblu întreaga experiență a fost una care a meritat, în care dincolo de ceea ce am văzut, am avut posibilitatea de a cunoaște puțin mai îndeaproape cultura, tradițiile și obiceiurilor oamenilor care trăiesc preponderent în condiții vitrege în deșert.


Pingback: 10 lucruri care te pot suprinde în Egipt | Laurentiu Artugyan
Pingback: Impresii după 2 săptămâni în Hurghada, Egipt | Laurentiu Artugyan