De câte ori nu ai dorit să auzi promisiuni cu privire la viitor, cu privire la cum va fi și cum vei primi ceva? De câte ori nu te-ai liniștit tocmai pentru că cineva ți-a promis ceva!? Și totuși, de câte ori aceste promisiuni nu au fost încălcate (voit sau nu), uitate sau demontate de argumente!? Și ai fost dezamăgit(ă), cu siguranță! Însă din punctul meu de vedere orice promisiune garantează un singur lucru: dezamăgirea. Și în continuare o să mă explic.
Cuprins
De ce ai nevoie de promisiuni?
În momentul în care îți dorești (cu ardoare) să auzi o promisiune care să îți ofere un fel de garanție cu privire la o situație, stare sau context, nu faci altceva decât să cauți ideea de siguranță. Vrei să primești confirmarea faptului că într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat o anumită situație va deveni realitate.
Dacă te întrebi cine are nevoie de promisiuni, trebuie să știi că doar mintea ta caută astfel de garanții. Chiar și atunci când spunem că avem nevoie de siguranța sentimentelor în raport cu persoanele dragi din jur sau când căutăm siguranța emoțională, de fapt promisiunile sunt făcute doar pentru ca mintea să stea liniștită, să se simtă în siguranță.
La nivelul sufletului nu există nevoia promisiunilor. Și asta pentru că sufletul simte tot ceea ce trebuie să simtă, fără ca promisiunile să îi ofere ceva mai mult sau mai puțin decât ceea ce simte la momentul prezent. Teama de a nu pierde ceva ce avem (credem că deținem ceva), teama de a nu suferi vreun eșec (în orice plan al vieții) și dorința de a avea un punct de reper pentru viitorul care este necunoscut, toate acestea fac ca la un moment dat să căutăm să primim promisiuni din partea oamenilor.
Iluzia oferită de fiecare promisiune
La fel ca și ideea de siguranță care nu este altceva decât o iluzie, și promisiunile sunt tot iluzii. De fapt, tocmai prin prisma faptului că promisiunea este căutată și dorită pentru a oferi siguranță la nivel mental, vorbim despre o iluzie pe care ne bazăm pentru diferite situații din viața noastră. Însă atunci când discutăm despre momentul prezent, promisiunea nu poate să își găsească locul. Promisiunea este mereu la viitor.
Ne promitem că vom face, că vom fi, că vom iubi, că vom respecta sau că vom acționa. Le promitem celor din jur toate acestea la momentul de ACUM pentru un viitor care nu știm cum va arăta și nu știm dacă va exista. De aici apare și contradicția pe care eu o găsesc în ideea de promisiune.
Dacă eu astăzi promit ceva, o fac din contextul momentului lui AICI și ACUM. Îmi este ușor să promit ceva pornind de la realitatea momentului prezent. Pentru că dacă în viitor, atunci când acea promisiune ar trebui să devină realitate și să fie manifestată prin comportament, alegeri, acțiuni sau atitudine, întreg „peisajul” va arăta precum la momentul prezent în care am făcut promisiunea, cu siguranță o voi putea ține (dacă nu aleg altfel).
Însă este foarte probabil ca promisiunea făcută în prezent să aibă un context complet diferit de manifestare pentru atunci când a fost făcută. Și în acest context cum aș putea să îmi țin promisiunea!? Indiferent de orice constrângere sau de orice obstacol ar trebui ținută promisiunea? Unii ar spune că da! Și poate că așa este, dacă consideri că promisiunea merită să fie parte din viața ta.
Pe de altă parte, eu consider că promisiunea este doar o iluzie pe care multă lume alege să se bazeze pentru a nu suferi la momentul prezent. Este mai bine o anestezie mentală ACUM și o speranță aprinsă pentru viitor că lucrurile vor arăta așa cum sunt descrise în numeroasele promisiuni făcute.
Atunci când conștientizezi faptul că viața înseamnă schimbare și că viitorul este necunoscut, interesul pentru orice promisiune scade sau chiar dispare. Promisiunea făcută astăzi, acum, va avea un cadru de manifestare complet diferit chiar și peste câteva săptămâni. Cum altfel ar putea să fie peste câțiva ani?
Prin urmare, atunci când începi să realizezi că schimbarea este singura constantă a vieții, înțelegi că promisiunile nu sunt necesare (și nici sănătoase). Odată ce înțelegi acest lucru, nu vei mai face promisiuni și nici nu le vei mai aștepta (solicita) de la cei din jur.
Dovada că promisiunile nu sunt altceva decât o formă de control
Dacă ar fi să privim doar la două exemple de situații în care promisiunile sunt o formă de control, putem aminti aici alegerile politice sau competițiile electorale și promisiunile făcute la momentul căsătoriei. Dau aceste exemple pentru că sunt cele mai numeroase situații care pot fi generalizate.
Dacă ar fi să le luăm pe rând, alegerile electorale se bazează doar pe promisiuni, iar oamenii votează de fiecare dată în speranța că politicienii se vor ține de cuvânt. Chiar dacă alții înainte nu au făcut nici 10% din ce au promis, vin alții din urmă care sunt „curați” și care promit. Oamenii aleg acești noi politicieni, în speranța că de data asta promisiunile vor deveni realitate. Și această formă de control este perpetuată de-a lungul timpului, fără ca la scară largă masele de oameni să fie cu adevărat mulțumite de ceea ce primesc sau trăiesc după alegerile electorale făcute (dacă chiar contează ceea ce votează oamenii).
Modalitatea prin care promisiunile electorale funcționează se bazează tocmai pe memoria scurtă a oamenilor și pe faptul că în timp oamenii se concentrează pe viitor, speranța este mereu în viitor. Astfel, chiar dacă ani la rând nu se schimbă nimic în organizarea administrativă și oamenii nu au niciun beneficiu, faptul că după 4-5 ani când sunt alte alegeri promisiunile revin și votanții se prezintă din nou la urne este dovada că promisiunea funcționează exact asemenea unei speranțe de viitor. Dar în același timp și ca o formă de control, pentru că toți candidații manifestă o formă de manipulare și control asupra electoratului prin promisiunile făcute, generând așteptări și speranțe.
Trecând la căsătorie, promisiunile făcute în momentul în care se oficiază acest eveniment este de cele mai multe ori unul festiv și plin de emoție. Bucuria, euforia și starea de bine din astfel de momente poate fi asemenea unui „drog” care să te convingă să promiți absolut orice partenerului. Dar dacă privim atent în jur, putem observa câte cupluri care și-au promis doar lucruri care chiar merită apreciere s-au despărțit și unele chiar au ajuns ca partenerii să se distrugă unul pe celălalt. Sigur, există multe cupluri care își respectă promisiunile (sau cel puțin așa par), unele o fac din convingere și sentimente, altele din obligație.
Până la urmă este firesc să se ajungă la încălcarea promisiunilor din ziua nunții. Pentru că în acel moment și mai ales în acel context prezentul era ideal, de poveste, era ca într-un basm. Și în basme sau povești, autorul alege cum se va încheia totul.
Doar că în viață orice cuplu implică doi indivizi care au personalități diferite, traume diferite, experiențe diferite și chiar speranțe diferite cu privire la viitor. În consecință, chiar dacă aleg să meargă împreună pe drumul vieții, fiecare poate evolua diferit, până în punctul în care unul dintre ei sau ambii să nu mai fie în postura de a-și ține promisiunile făcute în ziua căsătoriei.
Și tocmai aici intervine controlul dintre parteneri. De aici începe lupta și de multe ori se ajunge la răzbunări și la distrugerea copiilor care au apărut în relația aceasta, doar pentru că acum mulți ani (sau zeci de ani) s-au făcut niște promisiuni, iar unul dintre parteneri se simte trădat și înșelat.
Promisiunile făcute la momentul căsătoriei poate au fost autentice și făcute din tot sufletul. Erau veridice în acel moment prezent, în care totul era perfect între parteneri. Dar după mulți ani, ani în care fiecare dintre parteneri a parcurs un drum, ani în care au fost transformări și schimbări, este mai mult decât probabil ca promisiunile să nu mai fie de actualitate, să nu corespundă cu momentul prezent.
Sentimentele profunde și reale nu consider că trebuie să aibă legătură cu promisiuni care să devină asemenea unor lanțuri pentru a ține pe cineva aproape. Tocmai de aceea și promisiunile în aceste contexte de maximă emoție, euforie sau bucurie sunt nesustenabile pe termen mediu și lung. Doar o opinie, dacă te regăsești într-o situație în care să mă contrazici, mă bucur pentru tine.
5 motive pentru care am renunțat la promisiuni
Crescut în această societate unde promisiunea era foarte apreciată și „a-ți da cuvântul” adăuga greutate în orice discuție, negociere, colaborare, ani la rând îmi plăcea să fac un fel de promisiuni cu privire la diferite situații. Până când treptat am renunțat să mai las loc de promisiuni, de orice natură și în orice context. Doar că uneori în anumite contexte acestea mai sunt solicitate, iar atunci când refuz să fac vreo promisiune sunt percepute ca nedemn de încredere. Sunt câteva motive pentru care am renunțat la a mai face promisiuni.
1. Transformarea care are loc în viața mea în fiecare zi
Un motiv pentru care nu promit și pentru care am renunțat la promisiuni este cel referitor la transformarea care are loc în fiecare zi din viața mea. Procesul acela de regăsire a Sinelui și de a merge pe drumul unde mă simt autentic înseamnă o transformare constantă. Cum aș putea în acest context să fac o promisiune cu privire la viitor, în condițiile în care peste puțin timp voi fi în alt punct al vieții mele, voi avea o altă perspectivă și poate o altă direcție în viață!? Mi-aș lua o obligație pe care ulterior nu aș vrea să o îndeplinesc sau dacă aș alege să fac asta, aș deveni prizonierul propriilor mele vorbe.
2. Libertatea de a-mi asuma deciziile în fiecare moment prezent
Un al doilea motiv pentru care am renunțat la a face promisiuni este dat de faptul că am ales să am libertatea de a-mi asuma fiecare decizie în momentul lui AICI și ACUM. Cu alte cuvinte, decizia pe care o iau cu privire la diferite situații nu este gândită cu mult timp în avans, nu este neapărat pregătită și este mai degrabă spontană, conform cu ceea ce simt la momentul prezent. Prin urmare, o promisiune nu mi-ar permite asta, decât dacă aș încălca orice promisiune făcută. Și atunci care ar mai fi rolul acesteia!?
3. Decizia de a trăi cât mai mult în prezent
Încă din sensul termenului „promisiune” se înțelege că vorbim despre viitor. Când spunem „îți promit” garantăm pentru o acțiune la viitor, chiar dacă spunem acest „îți promit” în prezent. Având în vedere că în ultimii ani am căutat să trăiesc mai mereu în prezent, să trăiesc momentul ACUM la maxim, ideea de a face promisiuni nu se regăsește în acest stil de viață. Când trăiești tot mai mult în prezent și majoritatea energiei este investită în acest moment, a promite ceva pentru viitor nu își mai găsește loc.
4. Intenția de a nu susține iluzia siguranței
Un alt motiv pentru care am renunțat la a face promisiuni este acela că nu îmi doresc să susțin iluzia siguranței pentru nici una dintre persoanele cu care relaționez sau interacționez într-o anumită situație. Orice promisiune pe care aș face-o ar fi doar pentru a asigura persoanele din viața mea cu privire la anumite situații de viitor și a le oferi acestora o iluzie a siguranței. Tot mai mult am ales să evit astfel de încurajări ale iluziei de siguranță și în schimb să încurajez îmbrățișarea necunoscutului.
5. Conștientizarea faptului că promisiunea este cerută doar de minte
Nu în ultimul rând am renunțat la ideea de a promite și datorită (sau din cauza) faptului că am conștientizat faptul că promisiunile sunt „iubite” de către mintea noastră care caută siguranță. Și cum treptat mi-am îndreptat atenția înspre interior, înspre sufletul meu, și am coborât din minte atunci când nu era sarcina ei să rezolve ceea ce simt, emoții și trăiri sau să facă alegeri, când am conștientizat că promisiunile sunt așteptate la nivel mental, am decis că este un alt motiv care să îmi susțină această abordare.
Remarci finale
În concluzie, din perspectivă personală consider că promisiunile sunt doar un fel de anestezie pentru mentalul nostru și o plasă de siguranță în care ne dorim să cădem tocmai pentru a amâna suferința, pentru a ne minți că lucrurile vor arăta așa cum ne dorim sau pentru a ne ascunde teama față de un viitor în care nu vom avea parte de lucrurile, situațiile sau oamenii pe care ni le dorim în viața noastră.
Este o abordare personală și pot fi oricând contrazis, pentru că fiecare cred că are libertatea de a simți modul în care vede promisiunile care parte din viața sa. Ai putea spune că mai degrabă mi-e teamă de a-mi asuma responsabilitatea unei promisiuni? Sigur! Doar că și în acest caz consider că decizia de a trăi în prezent, de a îmbrățișa schimbarea drept constantă a vieții și necunoscutul drept atribut nelipsit al viitorului este cea mai mare formă de responsabilitate.
Pentru că prima responsabilitate este față de tine. Așa că dacă tot vrei să faci promisiuni, începe prin a-ți promite ție că vei urma visul cel mai de preț, că nu vei accepta să îți compromiți menirea și că vei face întotdeauna ceea ce simți că te împlinește.
Dacă faci astfel de promisiuni, cu siguranță riști ca la un moment dat să încalci alte promisiuni făcute altor persoane. Sau ai varianta în care să respecți promisiunile făcute și să te compromiți la nivel profund interior pentru că urmează să calci peste ceea ce simți, să „îți calci pe inimă” (ce metaforă atât de plină de adevăr atunci când facem anumite alegeri). Totul este o alegere, iar eu unul am optat pentru a renunța la promisiuni și la folosirea lui „îți promit” sau „vă promit”.
Consider că este abordarea care se apropie cât mai mult de lecțiile Universului și de intenția de a trăi momentul prezent. Asta nu înseamnă că abordarea mea și perspectiva mea este potrivită pentru toată lumea, dar în aceeași măsură nici nu cred că folosirea promisiunilor ca formă de anestezie, de amânare a suferinței sau de control asupra altor persoane reprezintă o atitudine responsabilă.
Lasă un răspuns