De 25 de ani tot promovăm potențialul turistic din România. Oare și facem turism?

România este o țară cu un potențial turistic foarte mare la nivel european și chiar internațional. Dacă privim la patrimoniul turistic românesc, ne dăm imediat seama de acest lucru, iar dacă ascultăm diferite păreri din domeniu, se insistă serios pe acest potențial. Încă din anii de liceu, unul cu profil tehnologic pe domeniul turism, identificam un potențial foarte mare pentru promovarea turistică a României.

În acei ani am fost pentru prima dată la Târgul de Turism de la București și am observat faptul că turismul începe să fie tot mai bine prezentat. Erau pliante, erau mape, erau primele video-uri de prezentare. Cumva părea că România începe să devină vizibilă la un standard mai ridicat. Aici descriu atmosfera de prin anii 2005-2006.

Promovarea turismului românesc pare singurul obiectiv

Auzisem despre promovarea turismului și nevoia de a face vizibile atracțiile României încă de prin anul 2000, când la televizor (pe atunci internetul nu era la îndemână) se promovau diferite zone din țară. Acum, la mai bine de 20-25 de ani de atunci, tot aud că România are nevoie de promovare.

Există încă foarte multe voci care spun că turismul românesc nu este suficient promovat. Aud atât specialiști, cât și oameni care lucrează în turism, dar și oameni care sunt din afara domeniului, să zic așa, care spun că România nu este cunoscută și trebuie promovată.

Ei bine, chiar dacă de peste 25 de ani se tot promovează, turismul românesc este încă departe de ceea ce ar putea aduce la nivel de venituri, atât populației locale din diferite zone, cât și la nivel de PIB al țării. Și problema nu este lipsa promovării, lipsa de marketing turistic. Nicidecum!

Problema pe care o găsesc în această zonă a turismului este modul în care o mare parte dintre „actorii” implicați înțeleg turismul. Sau modul în care sunt conectați la tendințele în turismul mondial.

Turistul satisfăcut, cea mai bună promovare

Cea mai eficientă metodă de promovare a unei destinații turistice o reprezintă călătorii, vizitatorii sau turiștii satisfăcuți și care s-au simțit excelent. Din toate punctele de vedere. Acest lucru nu înseamnă neapărat condiții de cazare de lux, mâncare din belșug sau activități la fiecare oră a zilei.

Satisfacția vizitatorilor și a turiștilor o reprezintă modul în care se simt atunci când pleacă din locația respectivă. Sentimentul că doresc să se întoarcă îi va face să revină cât de curând, dar mai ales să recomande și altor prieteni sau cunoscuți destinația sau locația respectivă.

Este cea mai eficientă metodă de marketing turistic și cea mai ieftină. Un vizitator, călător sau turist care simte să revină sau să recomande o destinație (nu neapărat o cazare sau un restaurant, ci o destinație turistică în ansamblul ei) înseamnă un venit pentru agenții economici din zona respectivă, dar și un vector de a atrage noi clienți pentru perioada următoare.

Principalele minusuri ale turismului în România

Problema pe care o mare parte dintre agenții economici din turism și HoReCa o au este lipsa de educație turistică, lipsa de viziune și lipsa de răbdare. Dorința de a obține venituri într-un timp cât mai scurt, decizia de a angaja persoane fără pregătire sau experiență și percepția că e bine să câștige cât mai mult de pe urma unor vizitatori pentru că poate aceștia nu vor mai reveni se transformă într-o atitudine pe care de multe ori turistul o simte și o observă ca fiind o ospitalitate sub un zâmbet de complezență, un zâmbet fals.

Turismul în multe dintre zonele din România nu are un specific local și foarte multă lume caută să implementeze idei luate din alte zone ale țării sau chiar din alte țări. Denumiri precum Mont Blanc în alte zone decât cele montane, BlueWaves în zonele montane sau amenajarea unei cazări care să se apropie de stilul tropical în România sunt doar câteva exemple. Faptul că o cazare atrage turiști constant și are succes nu înseamnă că se datorează doar modului în care este amenajată.

O altă problemă pe care personal o identific în turismul românesc o reprezintă targetarea turiștilor cu bani. Majoritatea cazărilor și-ar dori turiști care să plătească 450-500 lei/noapte/cameră, chiar dacă stau doar 2-3 nopți. Turiștii din categoria backpackerilor sau turiștii care călătoresc pe termen lung nu sunt neapărat o țintă, pentru că există preconcepția că aceștia nu aduc venituri la fel de mari. Însă acești tip de călători și turiști sunt cei care ar putea elimina problema pe care multe zone turistice din România o au, și anume sezonalitatea.

Digitalii nomazi și călătorii full-time, în afara grupurilor țintă pentru turismul românesc

Turiștii care călătoresc pe termen lung și care au posibilitatea de a călători în extrasezon, călătorii din categoria nomazilor digitali sau cei cu rucsacul în spate ar putea să fie exact grupurile de turiști care să vină să acopere acele perioade în care cazările sunt goale pentru că nu este sezon estival sau nu este sezon de ski.

Desigur, pentru asta ar fi nevoie de deschidere din partea proprietarilor de unități de cazare să înțeleagă faptul că este mai avantajos (din toate punctele de vedere) să ai o unitate de cazare ocupată în extrasezon la un preț chiar cu 40% mai mic pentru șederi pe termen mediu și lung, decât să o păstrezi goală pentru că nu se obține un profit de 200-300%.

Turiștii care nu sunt interesați de condiții de lux și care doresc doar să călătorească în cât mai multe locuri din lume se pot transforma foarte ușor într-o formă de promovare. Prietenii și cunoștințele vor fi primii care vor deveni vizitatorii acelor destinații descoperite de către aceștia, iar multe dintre cazările respective vor putea să își fidelizeze clientela în acest mod. Deși la prima vedere pare mai puțin avantajos să cazezi pe termen mediu și lung, este mai eficient decât să schimbi și să cureți camerele după fiecare 1-2 nopți de cazare.

Tendința în multe țări ale lumii este de a trece de la targetarea turiștilor clasici, care vizitează o destinație pentru relaxare, plajă, ski, drumeții, vizitarea obiectivelor istorice sau a diferitelor monumente de cultură și artă, la călători sau vizitatori care își doresc să experimenteze viața locală prin posibilitatea de a lucra de la distanță. În România, acest tip de turiști sunt vizați într-o foarte mică măsură și cei care ajung totuși aici, sunt cei din țările cu venituri mult peste media salariului din țara noastră.

Ca și opinie personală, în România turismul a rămas undeva la nivelul anilor 2010 în multe țări ale lumii. Atunci când turismul era pentru concedii, vacanțe școlare, weekend-uri și sărbători. Astăzi, în multe țări la nivel mondial există încasări din turism în fiecare perioadă a anului, indiferent de sezonalitate. Fie că vorbim despre stațiunile de ski din Georgia (Caucaz), fie că vorbim despre destinațiile turistice din Asia de Sud-Est, unde sezonul ploios poate impacta perioada turistică, intrările de turiști sunt în continuă creștere.

Acest lucru datorită faptului că cei de acolo au înțeles că pe termen lung nu contează atât de mult încasările rapide de la un număr mic de turiști, cât turiștii și vizitatorii care devin vectori de imagine pentru a atrage ulterior turiști și călători cu toate tipurile de venituri. Odată cu accesul la rețele sociale și la diferite platforme, informația circulă rapid și poate ajunge atât la persoane din categoria turiștilor cu pretenții de servicii de top, cât și la turiștii din categoria low- sau mid-budget.

Importanța educației în turism

Spuneam mai sus de educația în turism. Aceasta nu vizează neapărat studiile sau cursurile de specializare, deși sunt utile și acestea. Dar am văzut numeroase persoane care sunt considerate specialiști în turism sau manageri de unități de cazare fără viziune și care rămân în paradigma turismului de acum 15-20 de ani, fără a înțelege că lumea se schimbă, motivația pentru care oamenii călătoresc este alta și modalitatea de a petrece timp în diferite destinații turistice se modifică.

Multe persoane care oferă servicii de cazare sau alimentație publică au o atitudine în care scopul este de a lua cât mai mulți bani de la turist, fără a ținti satisfacția turistului. Atmosfera din multe zone turistice se concentrează pe muzică, petreceri, grătare și locuri de tip terase-baruri, uitând că dacă turistul vine într-o zonă de munte sau la marginea pădurii, poate caută exact ceea ce nu are la o terasă din mijlocul marilor orașe, și anume liniștea.

Este adevărat, liniștea în sine nu aduce vânzări, așa cum poate o face muzica de petrecere însoțită de băuturi, grătare și alte tipuri de preparate culinare. Însă un vizitator care se bucură de liniștea respectivă poate să aleagă să petreacă multe nopți de cazare doar pentru a se deconecta de la viața din orașele aglomerate și să relaxeze câteva zile în locația respectivă, în loc să meargă în alte zone naturale din Europa, de exemplu.

Lipsa de implicare a decidenților din politică și administrație

Nu doar actorii privați nu reușesc să ducă turismul românesc la un nivel următor. Guvernul și toate autoritățile din domeniu sunt de asemenea foarte departe de o dezvoltare unitară și care să pună turismul drept un pilon pentru încasările de valută în țară, poate cea mai simplă metodă de a atrage valută fără a fi necesar să produci anumite produse pentru export.

Fără a intra în detalii despre legi și alte aspecte normative, aș vrea să iau un singur exemplu despre lipsa de viziune, implicare și interes: calea ferată Anina-Oravița. Foarte multă lume a auzit de această cale ferată, prima cale ferată montană din România. Dincolo de importanța istorică și modalitatea de construire a căii ferate, peisajele deosebite recomandă o călătorie pe această rută unică în țară.

De foarte mulți ani, aproape în fiecare an, apare discuția de închidere a căii ferate pentru lipsa de rentabilitate economică. Asta deși prețul biletului a crescut de foarte multe ori în anii din urmă. Când am călătorit prima dată pe această rută nici nu era o rută turistică, erau doar călători din satele din zona străbătută de tren, foste sate care se ocupau cu mineritul. Biletul era la un preț  modic, prin anii 2007-2009. Pe vremea respectivă erau aproximativ 3-4 trenuri pe ruta Anina-Oravița și retur.

Ulterior prețul biletului a fost 10 lei prin anii 2017-2018 și atunci mai erau doar 2 trenuri pe fiecare rută, iar în prezent mai este un singur tren pe sens și biletul costă 33 lei. Ce s-a schimbat între timp? Numărul tot mai mare de turiști și cam atât. Gara din Anina spre exemplu arată într-o stare care nu face cinste unui asemenea obiectiv turistic, atât de intens promovat și cu o importanță majoră în această parte a țării.

Exemple că pot fi promovate și amenajate căi ferate turistice

Pentru comparație o să amintesc două rute feroviare din Sri Lanka, respectiv din Vietnam. În Sri Lanka foarte mulți turiști din toate colțurile lumii, zeci de mii sau chiar sute de mii de turiști, vin pentru ruta feroviară dintre Ella și Kandy sau Ella și Nuwara Elia.

Trenurile pe această rută sunt mai mereu pline și locurile care pot fi rezervate sunt rezervate cu multe săptămâni în avans. Agențiile de turism din Sri Lanka cumpără locurile respective înainte chiar de a avea turiști pentru aceste bilete, având siguranța că le vor revinde ulterior.

Peisajul pe această rută feroviară din Sri Lanka este spectaculos, dar calea ferată este mult mai recent construită comparativ cu cea de pe ruta Anina-Oravița. Cu toate acestea este printre cele mai populare din lume. Ce a făcut guvernul? A renovat gara din Ella, a oferit informații pentru toate categoriile de turiști și a introdus cât mai multe trenuri, unele chiar moderne și achiziționate din China după anul 2015.

Există chiar un viaduct, un pod atât de turistic, încât oamenii se aglomerează pe pod, fac fotografii, iar pe versanții din jurul podului s-au construit zeci de spații de cazare în ultimii ani. Spre comparație, viaductul Jitin de pe ruta Anina-Oravița, poate cel mai spectaculos viaduct de pe această rută, nu se bucură de un atât de mare succes.

În Vietnam, la Dalat, este prima gară de pe teritoriul Vietnamului. Deși calea ferată care pornește de aici nu mai este folosită în rețeaua națională de căi ferate, pentru că legătura cu alte orașe a fost afectată în timpul războiului, pe o distanță de câțiva kilometri circulă un tren amenajat precum trenul de epocă.

Această gară este unul dintre principalele puncte de atracție din stațiunea turistică Dalat din sudul Vietnamului și aproape zilnic zeci de turiști se urcă în trenul care parcurge această rută turistică de câteva ori. În gară sunt amenajate frumos câteva cafenele, artiștii locali își vând suveniruri și în gară există un video care prezintă istoria acestei căi ferate.

Dacă asta se întâmplă în Dalat, Vietnam, la Anina de exemplu gara pare părăsită în afara orelor la care vine și pleacă trenul. Un centru de informare turistică amenajat (dacă putem spune așa) este deschis doar la venirea trenului, altfel gara pare că nu este funcțională. Turiștii care ajung în Anina altfel decât cu trenul și care nu sunt în gară la ora venirii sau plecării trenului pot avea fără probleme senzația că gara este părăsită. Și nici gara din Oravița, prima gară cu lift din România, nu este mai plină de viață.

Acesta este doar un exemplu despre cum un punct de interes turistic, promovat și iarăși promovat pe toate canalele și prin toate modurile, nu reușește să se ridice la standardele la care ar trebui din punct de vedere al importanței turistice avute.

Mereu sunt găsite scuze, mereu sunt găsiți vinovați, iar rezultatele se văd. Un turism la cârpeală, care aduce venituri sezoniere în Anina și în zona Banatului, dar care nicidecum nu poate fi numit turism la standardele secolului în care trăim și la standardele pe care chiar și țări considerate mult mai slab dezvoltate decât România reușesc să le ridice când vine vorba despre unele dintre cele mai importante atracții turistice.

Câteva cifre pentru imaginea turismului românesc

Inclusiv cifrele vorbesc despre cum se poziționează România în domeniul turismului, deși personal nu sunt un mare fan al cifrelor și statisticilor. Pentru că mai degrabă se simte nivelul la care se află turismul atunci când călătorești și faci turism în diferite regiuni sau destinații turistice.

Dar revenind la cifre, o să amintesc aici foarte pe scurt o comparație între procentul din PIB care provine din turism pentru Vietnam, o țară care acum câțiva ani era mult în urma României ca și dezvoltare, respectiv Georgia (Caucaz), un stat care se află de ani buni într-o situație politică și economică dificilă, mai ales după conflictul cu Fed. Rusă din 2008.

Cu toate acestea, cele două țări depășesc România la procentul din PIB care are drept sursă turismul. Astfel, Vietnam a avut un procent 6,6% din PIB din industria turismului în 2024, iar în primele 4 luni ale lui 2025 a înregistrat o creștere de 18,35% față de anul precedent. Recent statisticile indică faptul că Vietnamul depășește numărul de primiri de turiști țări precum Thailanda sau Singapore, indicând astfel dezvoltarea și interesul pentru turism (Sursa: ASEAN Briefing).

Georgia a avut pentru anul 2023 un procent 7,2% din PIB provenit din turism, cu o creștere de la 6,7% raportat în anul anterior (Sursa: World Bank). Spre deosebire de aceste două țări, pentru anul 2024 România nu a atins nici măcar 5% din PIB din sectorul turismului (Sursa: Statista.com).

Această comparație este cu două state pentru care dezvoltarea și ieșirea din sărăcie a multor zone a fost obiectivul principal. Însă aceste state au înțeles că turismul nu mai este doar despre vacanțe și că trebuie să țintească spre alte grupuri de vizitatori și călători.

Remarci finale

Doresc să închei aici acest articol, pentru că deja m-am lungit cam mult. În speranța că în curând România va începe să și facă turism, nu doar să (se) promoveze, te invit să împărtășești în comentarii părerea ta pe acest subiect. Să împărtășești experiențe din România și din alte destinații pe care le-ai vizitat, dar și care crezi că sunt cauzele pentru care turismul românesc încă nu performează la potențialul de care beneficiază.