Calatoria si dezvoltarea personala. Rolul calatoriei in cresterea personala

Calatoria si dezvoltarea personala

Una dintre caracteristicile secolului 21 este mobilitatea. Astăzi este foarte ușor să ajungem dintr-un colț al țării în altul și chiar dintr-un colț al planetei în altul. Și este evident faptul că oamenii călătoresc mult mai mult, indiferent de motivul pentru care fac acest lucru. Fie că vorbim despre o călătorie pentru job, fie că vorbim despre o călătorie pentru a ajunge la destinația de vacanță, atunci când plecăm din mediul familiar, cunoscut, apare într-un fel sau altul o anume nesiguranță și o anume părăsire a confortului mental, fizic și chiar spiritual.

Există ceva, exact acolo în faţa ta, uitându-se insistent la tine, oferindu-ţi posibilitatea de a alege: profiţi de o ocazie cu încredere şi te angajezi într-o călătorie către o nouă destinaţie sau o ignori şi o atribui unei simple întâmplări.

Wayne W. Dyer

Atunci când avem rutina noastră zilnică în comunitatea în care trăim și în casa în care locuim avem un sentiment al siguranței și al confortului. Sau cel puțin ne străduim să construim un spațiu care să ne ofere aceste sentimente.

Pe de altă parte acest confort înseamnă de multe ori și un anumit nivel de a ne complace într-o anume situație. La fel ca și gradul ridicat de mobilitate care caracterizează acest început de mileniu III, un alt domeniu care este tot mai prezent în peisajul cotidian este subiectul legat de dezvoltarea personală sau creșterea personală.

Conceptul de dezvoltare personală

Chiar dacă multe lume încă este reticentă la auzirea acestor două cuvinte alăturate, „dezvoltare personală”, trebuie spus că aici sunt incluse acele activități și situații care pot contribui la un grad mai înalt de conștientizare a experiențelor pe care fiecare dintre noi le trăiește zi de zi, dar mai ales acele experiențe și activități care pot contribui la descoperirea și dezvoltarea abilităților personale, a talentelor fiecăruia în vederea atingerii aspirațiilor personale pe fiecare dintre noi le are.

Reclame

Până la urmă cred că fiecare dintre noi și-ar dori să își transforme visele în realitate, indiferent care ar fi acele vise. Și ce este cel mai relevant în acest concept de creștere personală sau transformare personală este că te ajută să conștientizezi care este de faptul visul tău, care sunt aspirațiile tale reale. Pentru că dacă te vei uita atent în jurul tău vei realiza că foarte mulți dintre cei așa-ziși oameni care au reușit nu sunt deloc împliniți sau fericiți. Și asta pentru că visele lor sau aspirațiile lor sunt împrumutate din exterior.

În acest context în care dezvoltarea personală este abordată tot mai mult în lumea întreagă ne putem întreba dacă călătoriile își găsesc un loc important în acest concept de creștere personală sau de transformare personală.

Și ne putem întreba acest lucru pornind și de la ideea că foarte mulți dintre noi avem în familie sau cunoaștem persoane care au trăit toată viața lor în aceeași comunitate, poate chiar fără a pleca de acolo mai departe de cel mai apropiat oraș. Însă atunci când îi ascultăm pe aceștia s-ar putea să auzim printre rânduri care ar fi fost visele lor, aspirațiile lor și cum acestea au rămas doar vise și aspirații, doar neîmpliniri.

Contribuția călătoriilor pentru creșterea personală

Personal consider că fiecare călătorie contribuie la transformarea personală și acest lucru este cu atât mai vizibil în momentul în care vorbim despre acele călătorii pentru timp mai îndelungat sau care ne scot total din confortul vieții cotidiene. Cum contribuie călătoriile la dezvoltarea noastră personală? Ei bine, există mai multe aspecte pe care călătoria le vizează în domeniul creșterii personale. În ceea ce urmează sunt amintite principalele beneficii pe care călătoriile la aduc în zona dezvoltării personale.

1. Întâlnim oameni noi, culturi noi și atitudini noi

Primul lucru pe care o călătorie îl aduce este noutatea. Noutatea poate îmbrăca diferite forme, în funcție de călătoria pe care o facem. Însă este cert că vom întâlni diferite persoane, diferite culturi, diferite atitudini și diferite comportamente. Fiecare dintre noi are anumite abordări și reacții în fața vieții de zi cu zi, iar atunci când luăm contact cu oameni și culturi noi s-ar putea să conștientizăm diferența de atitudine în fața acelorași situații.

Reclame

S-ar putea să auzim perspective diferite, pe care nu le-am mai auzit și să conștientizăm că de fapt modelul nostru de a privi viața este unul care ne ține pe loc sau care chiar ne obstrucționează drumul în atingerea viselor noastre. De asemenea, călătoriile ne arată cât de important este mediul în care am crescut și mediul în care trăim zi de zi în atingerea țelului nostru.

Fără să ne dăm seama suntem asemenea unui burete. Dacă în jurul nostru am avut doar oameni negativi, oameni temători sau persoane care nu au reușit să își atingă aspirațiile, atunci mai mult ca sigur și noi suntem foarte asemănători. Pentru că altfel am fi plecat de acolo, din acel mediu care este una dintre cauzele pentru care nu reușim să facem un pas mai sus.

Este suficient să discuți cu un om într-o călătorie care să îți spună două vorbe…și deja cursul vieții tale se poate schimba. Nu îți dai seama pe moment de acest lucru, dar peste ani vei realiza cât de important a fost acel om și care a fost importanța acelor două vorbe în traiectoria creșterii tale.

Influența asupra conștientului a acelor două vorbe este cu totul alta atunci când ești departe de „confortul” și „siguranța” rutinei zilnice (nu poate fi vorba deloc despre confort și siguranță în rutină!). Și acest lucru se datorează faptului că atunci când plecăm departe de cunoscut, departe de mediul în care (fals) ne simțim confortabil și bine nu mai suntem pe pilot automat.

Mintea noastră începe să se relaxeze și suntem ca un burete care absoarbe lucruri noi prin prisma peisajului diferit dinaintea ochilor, prin prisma culturii diferite și prin prisma faptului că nu mai suntem înconjurați de aceeași oameni ca „acasă”. Tocmai de aceea atunci când călătorim un mesaj auzit de la o persoană este mult mai puternic și poate să ne schimbe radical direcția în viață.

Reclame
2. Facem față neprevăzutului

Cei mai mulți dintre noi atunci când pornesc într-o călătorie, indiferent de scopul acesteia, își organizează până în cele mai mici detalii fiecare moment. Atunci când pleci la drum și lași în urmă cunoscutul și confortul oricât ți-ai planifica și organiza călătoria ceva s-ar putea să meargă total altfel decât ți-ai planificat.

Ei bine, chiar dacă de multe ori organizarea și planificarea „se întâmplă” întocmai, trebuie spus că de cele mai multe ori neprevăzutul „vine” și el cu tine la drum sau chiar ajunge până la destinație. Și știi cum arată neprevăzutul? Ca un haos în organizarea pe care ai făcut-o acasă.

De cele mai multe ori prima reacție este să te enervezi, să te superi sau să fii dezamăgit(ă) de cea mai așa-zisă urâtă călătorie. Însă dacă privești mai atent vei vedea că așa este de fapt toată viața. Plină de neprevăzut și plină de necunoscut. Chiar dacă îți faci planuri (de oricare) și îți organizezi totul, aproape în fiecare zi ceva neprevăzut se întâmplă, doar că acasă pare firesc și este mai puțin important.

Însă atunci când trebuie să călătorești și să ajungi la timp la destinație sau să te bucuri de câteva zile de concediu, parcă acest neprevăzut nu mai este atât de ușor de asimilat. Prin urmare, călătoriile contribuie la dezvoltarea personală și prin prezența neprevăzutului și prin faptul că învățăm cum să acceptăm aceste situații și deprindem anumite lecții din fiecare astfel de moment.

3. Punem distanță față de cunoscut

Un alt argument ce susține ideea că orice călătorie poate avea un aport important în creșterea personală este dat de distanța pe care o punem față de tot ceea ce ne este cunoscut. Să pornești în călătorie înseamnă să dormim într-un loc diferit, să interacționăm cu un mediu necunoscut și să ieșim din bula noastră pe care ne-am construit-o cu atât efort și cu atâta migală.

Reclame

Poate că tocmai aici este dificultatea multora în a porni pe acest drum al transformării personale, faptul că au depus prea mult efort pentru a avea siguranța (iluzorie), confort (mai degrabă vorbim despre a te complace) și o stare de mulțumire (este total diferită de cea de împlinire). Însă atunci când ne distanțăm de toate acestea suntem într-un fel sau altul de dreptul „treziți” de o realitate care pare dintr-o altă lume.

Cumva ne face plăcere, dar ne provoacă și teamă la gândul că am putea să fim nevoiți să renunțăm la munca de ani de zile depusă pentru a construi „cunoscutul”. Însă altfel nu se poate să evoluezi dacă nu ai curajul de a dărâma cunoscutul și de a porni în necunoscut, așa cum facem adesea atunci când ne punem la drum într-o călătorie. Iar prin distanța pe care o punem față de cunoscut atunci când plecăm într-o călătorie se prea poate să realizăm că de fapt este chiar antrenant să facem pași în necunoscut.

4. Renunțăm la „plasa de siguranță

O călătorie poate fi privită și prin prisma renunțării, măcar parțiale, la ceea ce putem numi „plasă de siguranță”. În mediul nostru cunoscut avem o mulțime de rude, prieteni, cunoștințe sau persoane care într-un fel sau altul ne pot scoate din anumite situații pe care le privim ca fiind neplăcute. Ei bine, într-o călătorie lucrurile stau altfel…această plasă de siguranță care acasă pare că ne susține (uneori este doar o impresie care se spulberă când apelezi la ea) nu mai există.

Desigur, putem apela la asigurări de călătorie și la anumite persoane de la destinația noastră, dar sentimentul este cu totul altul. Este diferit să știi exact pe ce buton să apeși pentru a comanda „siguranța” sau „soluția” și să nu existe niciun buton pe care să scrie „apasă aici” pentru rezolvarea unei situații noi cu care ne confruntăm undeva departe de ceea ce ne este cunoscut. Și cu toate astea vom reuși să găsim o soluție la orice situație de cele mai multe ori.

Reclame

Ba chiar s-ar putea să considerăm că am avut parte de o aventură care merită a fi povestită. Și așa mai învățăm o lecție de creștere personală, și anume că viața ne pune mereu în situații noi, dar de cele mai multe ori avem soluția la îndemână atunci când nu suntem pe pilot automat și când acceptăm că am fost înzestrați de natură cu tot ceea ce avem nevoie pentru a ieși din foarte, foarte multe situații care poate inițial par fără ieșire sau par a fi foarte complicate.

5. Ne punem în mișcare

Viața este o curgere continuă, zi de zi, fără oprire, asemenea unui râu. Chiar dacă cei mai mulți oameni o repetă zi de zi, an de an, dacă discuți cu aceștia câteva minute vei observa cum neîmplinirile, frustrările sau tristețea reies la suprafață. Și de multe ori neputința de a schimba viața pentru a se bucura de una împlinită (neputință despre care li s-a spus până li s-a întipărit în minte). Ei bine, atunci când călătorim ne punem în mișcare și cumva simțim că trăim.

Suntem făcuți pentru a ne mișca (nu doar la propriu, ci și pentru a ne mișca în plan al creșterii personale, al atingerii viselor noastre profund ascunse în interiorul nostru) și tocmai de aceea călătoriile trezesc în noi anumite resorturi care ne fac să ne punem în mișcare în perspectiva transformării vieții noastre astfel încât să ne atingem aspirațiile și visele.

De multe ori înainte de a porni într-o călătorie există teama de necunoscut, teama de neprevăzut, teama de nesiguranță și teama de ce ar putea să meargă rău (adică altfel de cum ne-am planificat și mulți consideră asta a fi ceva „rău”).

Ne opunem călătoriei către locurile necunoscute spre care viaţa ne poartă uneori. Simplul gând de a face asta ne sperie. În spatele împotrivirii faţă de nou se află frica.

Robin Sharma

De cele mai multe ori toate aceste temeri sunt nefondate, sunt doar la nivel mental, iar la întoarcere putem învăța o lecție: că atunci când ne punem în mișcare în direcția viselor noastre, indiferent cât de îndrăznețe ar părea acestea sau chiar dacă par imposibil de atins, este foarte probabil ca totul să meargă bine sau chiar foarte bine.

Reclame

Învățăm că a te pune în mișcare în direcția viselor tale presupune doar renunțarea la teama de eșec și la renunțarea la confortul pe care crezi că îl ai atunci când rămâi ancorat(ă) în cunoscut, în rutină și în acel mediu pe care ți-a fost frică să îl lași în urmă.

Fă pasul și călătorește dincolo de limite!

Călătoria poate fi o alegere foarte oportună pentru a face primii pași în creșterea personală. Iar acest lucru datorită faptului că dacă pentru o oră sau două citești o carte, participi la un curs de dezvoltare personală, ești la o ședință de consiliere sau urmărești un seminar online, în momentul în care te întorci la „rutina” imediat poți intra pe pilot automat și vechile tipare revin mai ușor și mai rapid.

În călătorie există perfecţiune ce nu devine evidentă decât la capătul drumului. Bucură-te de călătorie şi lasă-ţi greşelile să-ţi devină prieteni.

Alan Cohen

Desigur, și aceste activități sau alegeri în direcția creșterii personale au menirea de a schimba încetul cu încetul perspectiva asupra vieții, dar tocmai de aceea consider că în călătorii impactul experiențelor de dezvoltare personală este unul mult mai mare, mult mai profund și pe termen mai lung.

Dacă petrecem o săptămână, sau o lună într-un mediu diferit și întâlnim oameni noi, atunci cu siguranță când ne vom întoarce acasă, la mediul nostru cunoscut, vom conștientiza că ceea ce consideram a fi confort și siguranță acum este monoton și departe de a ne reprezenta. O să fie momentul în care o să facem schimbări și o să ne dorim să evoluăm în continuare.

Călătoria poate fi oriunde, chiar și în pădurea din jurul localității sau chiar și în orașele din vecinătate. Important este ca atunci când pornești într-o călătorie să înveți să te bucuri de tot ceea ce îți oferă și să fii pregătit(ă) pentru a asimila toate lecțiile pe care le vei învăța. Uneori s-ar putea să nu îți facă plăcere să înveți din întârzierile survenite, din lipsa confortului la destinație, din întâlnirile cu diferite categorii de persoane care „te enervează” (de fapt tu lași să fii enervat) ori din vremea nefavorabilă.

Reclame

Însă dacă vei privi cu atenție și conștientizare fiecare experiență, lecțiile odată învățate îți vor oferi călătorii viitoare perfecte…fără a fi organizate sau programate, vei vedea cum totul decurge fără întârzieri, cu vreme perfectă și cu oameni care te vor face să te simți într-o lume perfectă.

Alege să te dezvolți în urma fiecărei călătorii și alege să faci din călătorie un adevărat stil de viață. Atât natura, cât și comunitățile umane în care călătorești îți pot fi profesori fantastici, atâta timp cât ești dispus(ă) să asculți și să îți iei notițe pe care ulterior să le aplici în viața ta. Călătorește dincolo de limite și ține minte că „atunci când elevul este pregătit, profesorul apare”, după cum spunea Wayne Dyer.

Oriunde te-ai afla în drumul tău, sper ca şi tu să întâmpini provocări. Este o binecuvântare să le poţi face faţă, să fii în stare să-ţi continui călătoria – să urci muntele vieţii, ştiind că vârful se află încă înainte. Şi fiecare experienţă este un profesor valoros.

Oprah Winfrey

6 comentarii la “Calatoria si dezvoltarea personala. Rolul calatoriei in cresterea personala

  1. Pingback: Primul contact cu Egiptul – doar în cuvinte, fără fotografii | Laurentiu Artugyan

  2. Pingback: Ganduri pentru o calatorie dincolo de limite (19) | Laurentiu Artugyan

  3. Pingback: 7 motive pentru care să pornești pe Via Transilvanica | Laurentiu Artugyan

  4. Pingback: Carti de citit care sa te impulsioneze in a descoperi lumea prin intermediul calatoriilor | Laurentiu Artugyan

  5. Pingback: Daca te-ai ratacit nu inseamna ca esti pierdut! | Laurentiu Artugyan

  6. Pingback: Turism online – intre turism si cultura generala | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: