5 motive pentru care schimbarile din viata noastra sunt dificile


Vrei să faci schimbări în viața ta și nu știi exact care sunt motivele pentru care nu reușești acest lucru? Ai făcut schimbări și cu toate acestea ai revenit de unde ai pornit? Sau poate ca ai fost pus în fața unor schimbări pe care nu le-ai dorit, schimbări care ți-au dat viața este cap. Indiferent în care dintre aceste situații te regăsești, schimbarea este considerată a fi o adevarată provocare.

Există mai multe motive pentru care schimbarea poate fi percepută ca fiind foarte dificilă. În ceea ce urmează sunt amintite 5 dintre principalele motivele pentru care consider că schimbările sunt văzute ca fiind dificile, dureroase sau nedorite.

1. Schimbările se întâmplă fără voința noastră

Un prim motiv poate fi acela că cele mai multe dintre schimbări se întâmplă fără ca noi să ne dorim să avem parte de acea schimbare. Cel puțin la nivel mental. Dacă ne aflăm într-un context pe care îl considerăm foarte favorabil sau cel puțin ușor confortabil, schimbarea ne poate destabiliza și putem resimți că o astfel de schimbare este total nepotrivită la acel moment.

Suntem învățați să trecem prin filtrul minții situațiile din viața noastră, iar atunci când lucrurile se întâmplă altfel de cum ne așteptăm, de cum ne dorim sau de cum suntem obișnuiți, privim schimbarea ca fiind un obstacol care apare înaintea noastră.

Chiar și atunci când spunem că ne dorim să facem o schimbare, ne-am dori ca această schimbare să o facem atunci când „suntem pregătiți”. Doar că de multe ori ne pregătim atât de mult timp, încât amânăm schimbarea respectivă la infinit. Pe de altă parte, de multe ori schimbarea care vine fără voința noastră conștientizată la nivel mental este de fapt o schimbare de care sufletul nostru are nevoie, după cum afirmă și Neale Donald Walsch  care spune că „orice schimbare este spre bine.

Reclame

Schimbările au loc, pentru că tu vrei să aibă loc. Mintea respinge asemenea noțiuni, însă sufletul le strigă din toți rărunchii. Acest lucru se întâmplă pentru că sufletul știe, ceea ce mintea nu poate înțelege”.

2. Schimbarea survine ca urmare a unui eșec/a unei pierderi

Un alt motiv pentru care cei mai mulți dintre noi văd în schimbare o provocare foarte mare și un obstacol greu de surmontat este dat de faptul ca de multe ori schimbarea se petrece în urma unui eșec sau ca o consecință a unei pierderi.

Eșecul poate fi privit din diferite unghiuri, însă cei mai mulți dintre noi nu suntem învățați să greșim sau să eșuăm. Suntem crescuți și educați că trebuie să fim cei mai buni și trebuie să avem succes. Mai apoi aflăm că drumul spre succes și spre a fi cei mai buni trece printr-o mulțime de greșeli și de eșecuri. Doar astfel învățăm și acumulăm experiență.

Indiferent dacă vorbim despre un eșec în viața personală sau în viața profesională, un eșec major precum pierderea locului de muncă, ratarea unui examen, divorțul sau alte astfel de situații care pot fi privite drept un eșec major reprezintă un punct de schimbare. Obligatoriu! Chiar dacă ulterior vom reveni la vechile obiceiuri și vom experimenta încă o dată un eșec, schimbarea se întâmplă și ne obligă să îi facem față.

Drept consecință privim schimbarea ca pe ceva dificil, căreia trebuie să îi facem față și care vine ca urmare a unui eșec. Cu alte cuvinte ne simțim vinovați de eșec și de faptul că trebuie să suportăm consecințele schimbării. Sau aruncăm vina în stânga și în dreapta, refuzând să ne asumăm greșelile și refuzând astfel să învățăm lecția din spatele experințelor.

Eșecul în sine nu e important. Ceea ce urmează, efectul interior, nesiguranța eului și deznădejdea, aici e cheia. E un nou început și posibilitatea de a-ți afla limitele și de a te folosi de îndoială. Atitudinea mea interioară s-a schimbat în urma deselor mele eșecuri. Nu m-am înmuiat. M-am întărit.

Reinhold Messner

Pierderile sunt alte situații în care trebuie să facem față schimbărilor. Pierderile pot fi sub forma pierderilor materiale, atunci când ne pierdem siguranța financiară sau bunuri precum case, apartamente, mașini ori lucruri de valoare. Există și pierderi care vizează oameni care la un moment dat făceau parte din viața noastră, fie că aceste pierderi rezultă în urma unor despărțiri, divorțuri, ruperea relațiilor personale/profesionale sau ca urmare a unui deces.

Reclame

Oricare dintre aceste pierderi generează schimbări. Vrem sau nu, ne place sau nu, realitatea arată diferit și trebuie să ne adaptăm. La fel ca eșecul, pierderile ne învață o mulțime de lecții, dar spre deosebire de eșec, o pierdere poate să ne facă și mai vulnerabili sau chiar incapabili de a (re)acționa ca urmare a faptului că realizăm cât de puțin control avem asupra anumitor aspecte ale vieții.

3. Vechile obiceiuri/obișnuițe

Dificultatea schimbărilor se datorează într-o foarte mare măsură obiceiurilor și obișnuințelor dobândite de-a lungul anilor. Cu cât obiceiurile și obișnuințele sunt mai vechi, cu atât schimbarea este mai dificil de realizat. Un obicei se referă la multitudinea de lucruri pe care le facem fără efort și pe pilot automat.

Nu solicită prea multă atenție și este o deprindere pe care o avem prin repetarea anumitor activități sau comportamente. De foarte multe ori obiceiurile și obișnuințele devin obstacole majore în schimbarea intenționată, dar și atunci când dintr-un anumit motiv ne vedem în fața schimbărilor pe care trebuie să le facem.

Când oamenii se agaţă de vechi, schimbarea încetează. Schimbarea vine odată cu noul. Cu vechiul nu există schimbare, dar oamenii se agaţă de vechi fiindcă acesta pare sigur, comfortabil, familiar.

Osho

Chiar dacă este bine să avem anumite obiceiuri, este foarte important să ne construim obiceiuri care să ne ajute în ceea ce înseamnă creșterea personală. Prin urmare obiceiurile trebuie să fie conștient alese și antrenate, fără a lăsa ca anumite obiceiuri să devină ziduri de care ne lovim atunci când decidem să facem schimbări majore în viața noastră.

Luarea deciziei de a schimba diferite aspecte înseamnă renunțarea la anumite obiceiuri și adoptarea unor noi obiceiuri. Iar acest lucru presupune un efort uriaș, nu neapărat fizic, cât mai ales un efort de voință și un efort la nivel mental sau la nivel de atitudine.

4. Mediul familiar care ne ține pe loc/ne trage înapoi

Un alt motiv pentru care schimbarea este dificilă se referă la mediul care ne este atât de familiar și în care ne desfășurăm activitatea zi de zi. Mediul în care trăim zilnic și în care ne petrecem cele mai multe ore este foarte important în evoluția noastră.

Reclame

Indiferent dacă am decis că vrem să facem anumite schimbări în viața noastră ori dacă schimbările sunt cumva forțate de evenimente care se întâmplă fără ca noi să avem câtuși de puțin controlul, mediul familiar ne poate ține pe loc în a face schimbările dorite sau cele necesare. Iar acest lucru datorită faptului că mediul familiar are menirea de multe ori de a ne întoarce înapoi de unde am pornit, la vechile obiceiuri și la vechea mentalitate.

Când suntem prizonierii acelorași tipare ale nesiguranței și ale vinei, este greu să credem în schimbare.

Tara Brach

Chiar dacă oamenii pe care îi știm de ani de zile ne vor binele și chiar dacă tot ceea ce ne este familiar ne face să ne simțim în siguranță, de multe ori aceste lucruri reprezintă doar o plasă de siguranță în care cădem. Schimbarea se petrece de cele mai multe ori prin abandonarea mediului familiar și unde ne simțim foarte bine, prin lăsarea în urmă a acelor oameni care insită să ne țină pe loc sau să ne tragă înapoi. Dacă îți dorești schimbarea, atunci va trebui ca treptat să schimbi mediul în care trăiești, oamenii cu care interacționezi și activitățile pe care le faci cel mai adesea.

Dacă schimbarea este impusă de un eșec, de o pierdere sau de ceva care îți este dincolo de orice nivel de control, atunci mediul familiar s-ar putea să nu te ajute prea mult prin faptul că te va ține cu privirea ațintită înspre sentimente de vinovăție, sentimente de regret sau sentimente de incapacitate de a înainta. Tocmai datorită faptului că este foarte dificil să pleci din mediul familiar, schimbarea (intenționată sau mai mult impusă) este o provocare foarte mare pentru mulți dintre noi.

Orice încercare de schimbare personală comportă riscuri, mai ales riscul de a destabiliza poziții de echilibru atinse în aria relațiilor apropiate – conjugale, familiale sau profesionale. Nesiguranța declanșată de o perspectivă nouă, comportamente neobișnuite, un alt mod de a trăi vor trezi, dincolo de primele uimiri, uneori năucitoare, neliniște, neîncredere și confuzie.

Jacques Salome
5. Schimbările generează disconfort și oboseală

Nu în ultimul rând aș aminti în rândul motivelor care fac din schimbare o provocare foarte dificilă disconfortul creat de schimbare și oboseala pe care o resimțim atunci când schimbările se petrec în viața noastră. Schimbarea ne scoate din zona de confort odată ce ieșim din mediul familiar.

Acest lucru înseamnă că trebuie să deprindem activități noi, să cunoaștem oameni noi și să renunțăm la viața pe pilot automat. Este un disconfort foarte mare să faci acest lucru frecvent, indiferent dacă îl faci conștient sub forma propriei alegeri sau dacă te vezi nevoit(ă) să faci un pas înspre schimbare.

Concomitent cu disconfortul poate să apară și oboseala. Chiar dacă atunci când faci anumite schimbări simți o energie pozitivă și adrenalina care te împinge să acționezi, trebuie spus că schimbările generează oboseală. Este vorba despre oboseala de a ieși frecvent din zona de confort. Este ca și cum foarte des înveți lucruri complet diferite, trăiești în locuri complet diferite și interacționezi mai mereu cu alte persoane.

Reclame

Este ca și cum ai face mereu o călătorie, fără să stai mai mult de câteva zile sau săptămâni în același loc și în compania acelorași oameni, ca și cum dacă astăzi ești medic, peste două luni înveți să fii bucătar, iar după alte două luni înveți să pilotezi un avion. Este antrenant, dar cu siguranță se acumulează oboseală. Iar de multe ori atunci când resimțim disconfort și oboseală, ce facem?…Avem tendința să revenim la mediul familiar, la vechile obiceiuri și să renunțăm la schimbare, simțind cât de dificil este un astfel de drum.

Să tragem linie!

Consider că acestea sunt principalele motive pentru care schimbarea este percepută și resimțită ca fiind dificilă, ca fiind o foarte mare provocare. Pe de altă parte, schimbarea este esențială pentru a putea să ne dezvoltăm și să ajungem la cea mai bună versiune a noastră. Schimbarea este singura constantă a vieții, chiar dacă omul caută mereu să se asigure că ceea ce definește azi drept confort și siguranță va rămâne neschimbat cât mai mult timp. Este suficient să privim natura din jur pentru a înțelege că schimbarea este iminentă.

Tocmai de aceea, a știi care sunt aspectele care fac schimbarea din viețile noastre să fie dificilă și greu de acceptat este un pas esențial pentru a știi unde avem de lucrat. Odată ce acceptăm că schimbarea este inevitabilă și că întotdeauna vorbim de fapt despre creștere, vom putea privi cu mult mai multă acceptare și bucurie schimbările cărora trebuie să le facem față.

Odată ce vom conștientiza importanța obiceiurilor noastre și a mediului familiar în ceea ce înseamnă creșterea în plan personal, vom putea găsi soluții pentru a renunța la obiceiurile care ne țin pe loc și vom identifica acele persoane pe care ne putem baza pentru a ne construi un mediu familiar destinat creșterii personale, un mediu care să ne poarte înspre schimbarea vechilor obiceiuri și care să nu ne ducă înapoi de unde am pornit.

Uneori schimbarea are nevoie de sprijin din exterior, nefiind suficientă voința sau conștientizarea. Tocmai de aceea instrumente precum cărțile și cursurile de dezvoltare personală sau un life coach pot fi resurse importante pentru a putea să facem față schimbărilor care ne ies înainte sau pentru a putea să parcurgem cu succes drumul pe care l-am ales pentru a deveni cea mai bună versiune a noastră.

Un comentariu la “5 motive pentru care schimbarile din viata noastra sunt dificile

  1. Pingback: Nostalgia noilor începuturi | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: