Stabileste-ti propria destinatie in Viata! Si porneste intr-acolo!


Ai bifat toată lista pe care ai primit-o drept sarcini de rezolvat și de îndeplinit!? Ai terminat toate școlile și facultățile care ți-au fost sugerate? Ți-ai găsit job-ul care să îți ofere statut social și un venit financiar care să te facă să fii mândru/mândră? Te-ai căsătorit pentru că deja ai o vârstă și trebuie să devii părinte?

Ți-ai cumpărat casa sau apartamentul care trebuie să fie pe numele tău? Ai făcut credite la bancă pentru a-ți cumpăra bunuri pe care nu ți le permiți? Dacă toate acestea au fost bifate sau sunt în curs de a fi bifate, dar parcă nu ești împlinit(ă), fericit(ă), cu siguranță ai avut o listă care nu îți aparține. Și nu a fost lista ta niciodată!

Renunță la listele stabilite din exterior

Exact! S-ar putea să fii primit lista într-un „plic” atunci când erai copil, adolescent, tânăr sau chiar adult. Și ai tot bifat de pe lista respectivă, te-ai străduit din răsputeri (și chiar dincolo de ele) să faci tot, dar absolut tot, pentru a bifa punct cu punct…și pare că ai ajuns nicăieri. Pentru tine este o destinație care nu te împlinește deloc! Pentru ceilalți care ți-au dat lista ai ajuns unde trebuie, ești de succes și ai tot ce îți trebuie. Însă doar pentru ceilalți!

Mulți oameni au tot felul de idei despre cum ar trebui să trăiești și încearcă să te influențeze neținând cont de idealurile tale. Indiferent cât ar fi ei de bine intenționați, nimeni nu-ți cunoaște inima și destinul mai bine decât ți le știi tu însuți.

Alan Cohen

Pentru tine realizezi că ești foarte, dar foarte departe, de unde ți-ai dorit să ajungi. La starea de pace și de liniște, la o împlinire care nu poate fi descoperită și trăită decât în măsura în care acorzi atenție unei alte liste, și anume lista pe care sufletul tău o stabilește. Iar această listă nu are nimic de-a face cu lista societății, a oamenilor care îți vor binele (ai mare grijă să nu ți-l ia!!!) și al oamenilor care au nevoie de tine pentru a servi scopului lor.

Schimbă direcția spre propria Destinație!

Oriunde te-ai afla în acest moment în călătoria vieții tale nu este târziu să schimbi direcția înspre destinația proprie, înspre destinul propriu. Schimbă lista cu obiective și priorități pentru a-ți spune „DA” în totalitate și cu siguranță că vei găsi resursele de care ai nevoie pentru a te îndrepta acolo unde sufletul tău se va simți cu adevărat împlinit.

Fiecare poate numi destinația finală așa cum dorește: fericire, dezvoltare personală, evoluție, iluminare, înțelegere, pace, succes, culme sau pur și simplu final… e același lucru. Cu toții știm că a ajunge acolo cu bine este provocarea noastră. Unii se vor rătăci pe cale și, din acest motiv, vor ajunge mai târziu, dar vor fi și unii care vor găsi o scurtătură și se vor transforma în călăuze pricepute ale celorlalți.

Jorge Bucay

Indiferent dacă simți că îți lipsesc resursele de timp, resursele financiare sau resursele de pregătire ori experiență profesională, indiferent dacă resursele de motivație sunt la zero, atunci când îți asumi decizia de porni înspre destinația proprie, toate forțele din Univers se vor pune în mișcare pentru ca pașii tăi să se îndrepte încet înspre acolo unde visezi să călătorești. Nu neapărat să ajungi. Pentru că orice destinație este la un moment dat doar un alt punct de plecare spre alte destinații pe care le descoperi în măsura în care îți urmezi poteca. Ci pentru a-ți construi călătoria către cel mai bună versiune a ta.

Reclame

Și nu trebuie să mă crezi pe cuvânt când spun că toate forțele Universului se vor pune în mișcare. Încearcă! Pune forțele Universului la încercare. Și vei observa (atâta timp cât vei acorda atenție vieții tale) cum o mulțime de lucruri foarte mărunte și de oportunități se vor ivi înaintea ta pentru a-ți facilita călătoria.

Este foarte adevărat, călătoria aceasta nu este una deloc ușoară. Sunt multe provocări și obstacole. Însă este o călătorie în care vei învăța o mulțime de lucruri noi și vei simți că trăiești cu adevărat. În acest parcurs vei întâlni o mulțime de oameni care îți vor arăta drumul, chiar atunci când nu te aștepți. Acest lucru în contextul în care întotdeauna, dar întotdeauna, Universul conspiră în a te ajuta să ajungi acolo unde simți că este menit să ajungi și acolo unde sufletul tău trebuie să ajungă în această călătorie numită VIAȚĂ.

Urmează îndemnurile tăcute ale inimii tale şi vei fi călăuzit în direcţia adevăratului tău destin.

Robin Sharma
Privește în interior pentru a te regăsi

Dacă te-ai trezit din beția societății și din minciunile pe care societatea ți le-a tot spus, dacă ai ajuns să realizezi cât de inconștient ai trăit în cele mai multe dintre zilele vieții tale, atunci cu siguranță ești undeva pe drumul de redescoperire a sinelui. Din dorința de a deveni ceva sau cineva, uităm cine suntem…ne pierdem pe drumul spre a deveni cineva sau ceva, iar mai târziu, când vom realiza că ne-am „pierdut” ne vom dori să regăsim sinele autentic, să revenim la cine suntem cu adevărat.

Începutul acestui urcuș este foarte greu și obositor, așa cum este orice început, mai ales dacă poteca urcă spre vârful dezvoltării personale. Dar cu fiecare pas pe care îl faci, vei remarca faptul că nu te mai poți întoarce de unde ai plecat.

Atunci când am realizat că trăisem 26 de ani urmând de cele mai multe ori direcții impuse din exterior de către ceilalți, de societate în general, am fost cuprins de o mare furie. Din fericire, Viața mi-a scos înainte oamenii, cărțile, situațiile și filmele care să mă îndrume pas cu pas și să pot astfel merge cu atenție și conștientizare pe drumul regăsirii de sine, la fel ca un copil care învață să meargă pentru prima dată.

Reclame

La început am fost reticent și am crezut sincer că sunt doar niște povești toate aspectele legate de dezvoltarea personală și de regăsirea sinelui. Dar apoi am continuat să trăiesc fiecare moment cu maximă atenție și să realizez importanța și rolul fiecărui mesaj care ajungea la mine într-un fel sau altul. M-am redescoperit acordând atenție intuiției, instinctului și mesajelor din jurul meu.

Dacă vrei să trăiești cu adevărat, nu trebuie să mai crezi că ceva exterior ție îți determină destinul. Forța care ți-l făurește ești chiar tu.

Alan Cohen
Sentimentul de „acasă”

Odată ajuns sau reîntors „acasă” nu vei mai vrea să pleci de acolo. Odată ce te-ai redescoperit sau te-ai descoperit pentru prima dată în interiorul tău, nu te mai poți întoarce la acea persoană care era mereu concentrată spre exterior. Pentru că a fi din nou „acasă” este atât de bine și atât de liniștitor încât vei simți că trăiești la maxim și că trăiești practic o altă viață. Însă de această dată este PROPRIA TA VIAȚĂ. Vei simți că pentru prima dată în viață sau pentru prima dată după foarte mult timp îți aparții!

Chiar dacă uneori vei avea impresia că nu faci progrese, că nimic nu se schimbă, trebuie să știi că este un proces de lungă durată, iar rezultatele se vor vedea în pași foarte mici, zi de zi, dar niciodată în salturi foarte mari. Cu toate acestea, pășește cu multă credință și enorm de multă răbdare pe această potecă a propriei tale călătorii.

Este o potecă pentru că de multe ori trebuie să o creezi singur(ă). Și de multe ori pășești pe aceata potecă fără a fi însoțit(ă) de altcineva. Însă chiar și așa merită. Vei descoperi valoarea solitudinii, iar priveliștea din vârful pe care te va duce poteca descoperirii propriei destinații în Viață va fi una minunată. Îndrăznește să îți întorci privirea înspre propriul sine și renunță la condiționările exterioare, la condiționările impuse de către societate.

Fiecare pas te duce către culme, către propriul Destin

Renunță la scuze și la amânare atunci când vine vorba despre propria destinație în Viață, despre propriul destin! Începe chiar AICI și ACUM. Oriunde te-ai afla și orice ai face, dacă ai ajuns să citești aceste rânduri, nu este doar o întâmplare. Cu siguranță aveai nevoie de un mesaj care se regăsește în rândurile de mai sus.

Reclame

Începe să iei decizii pentru a ajunge la destinația care îți este menită și după care sufletul tău tânjește de ani de zile! Pentru acest lucru este suficient să faci schimbări mici zi de zi, să îți antrenezi curajul în acțiuni mici, iar treptat vei descoperi curajul pentru a face schimbări semnificative.

Întotdeauna acționează Aici și Acum

Pornește chiar AICI și chiar ACUM înspre destinația Vieții tale. Chiar dacă nu știi exact care este aceea, ai încredere că intuiția și instinctul îți vor indica direcția. Mai mult, de foate multe ori direcția o vei găsi chiar în timpul călătoriei. Știu, teama este foarte mare! Teama de a renunța la așa-zisa siguranță, la confort sau la tot ce îți este cunoscut. Dar la fel cum teama a fost învățată ani la rând, tot la fel îți vei putea antrena curajul. Ce ai de pierdut până la urmă!?

Este crucial să nu ne lăsăm copleșiți de teamă în perioada de tranziție, adică în acel interval de timp în care am părăsit contextul familiar, dar încă nu am ajuns la destinație.

Joseph O’Connor, Andrea Lages

Când ai venit în această călătorie numită Viață ai venit fără nimic. De ce ți se pare că acum ai ceva mai mult decât atunci, dacă atunci nu simțeai neîmplinire sau frustare, iar acum simți din plin astfel de lucruri!? Crezi că atunci când vei încheia această călătorie numită Viață vei lua cu tine ceva din acele lucruri pentru care renunți la propria destinație a Vieții tale? Poți avea convingerea că tot ceea ce vei lua va fi împlinirea sau neîmplinirea sufletului tău, împlinirea sau neîmplinirea menirii tale în această Viață.

Călătorește dincolo de limitele impuse din exterior!

Sper că ți-ai făcut (măcar puțin) curaj și începând de ACUM vei acționa conștient(ă) în direcția curajului pentru destinația PROPRIEI VIEȚI! Nu de mâine sau de săptămâna viitoare! ACUM este tot ce ai! Oricând ai nevoie de sprijin în această călătorie, vei găsi îndrumarea de a care ai nevoie. În măsura în care consideri că pot fi un punct de sprijin sau de îndrumarea în călătoria ta, poți îndrăzni să îmi lași un comentariu la această postare sau un mesaj aici. În încheiere permite-mi să îți doresc să te bucuri de o călătorie dincolo de limite, o călătorie plină de însemnătate.

Când ajungi la destinație – și vei ajunge – asigură-te că ți-ai luat și inima cu tine. Dacă fericirea ta depinde de o zi viitoare, ea va veni, dar vei fi pierdut toate zilele de până atunci. De ce să dai multe zile, sau ani, în schimbul uneia? Le poți avea pe toate. Poți obține ceea ce vrei – obiectivul stabilit – și ceea ce vrei cu adevărat – plăcerea aventurii. De ce ai uitat să te bucuri de călătorie?

Alan Cohen

Un comentariu la “Stabileste-ti propria destinatie in Viata! Si porneste intr-acolo!

  1. Pingback: O carte pentru evolutia ta – Zonele tale eronate de Wayne Dyer | Laurentiu Artugyan

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat: