Personal îmi place să privesc trecerea dintr-un an în noul an doar ca o continuare a călătoriei. Fără să consider că există o încheiere și un nou început, fără să stau cu liste cu reușite sau cu eșecuri, fără să evaluez ultimele 12 luni și fără să îmi definesc obiective pentru următoarele 12 luni. Conștientizarea faptului că este o perioadă în care energia întregii lumi este diferită de energia în celelalte luni ale anului, în ultimii 3-4 ani enunțam intenții pentru noul an.
Privind în urmă, sunt bucuros de faptul că am reușit să trăiesc aceste intenții și că am integrat în viața de zi cu zi intențiile enunțate la începutul utimilor 3-4 ani. Intenția de a trăi autentic enunțată la începutul anului 2023, intenția de a trăi detașarea față de așteptări și dorințe sau intenția de a contribui la sprijinul celor cu care urma să mă intersectez pe parcursului anului care tocmai s-a încheiat, intenții pentru anul 2024, toate acestea au devenit parte din experiența personală în ultimii 2 ani.
Acum, când conform calendarului urmează să schimbăm 2024 cu 2025, simt că intențiile pe care le-am considerat importante pentru a-mi continua călătoria numită Viață și pe care le-am învățat în această „sală de clasă” sunt parte din alegerile mele, parte din deciziile mele și din modul în care aleg să acționez în direcția visurilor mele.
Tocmai din acest motiv, această continuare a călătoriei care înseamnă trecerea în anul 2025 este definită prin recunoștință, sentimentul cu care pășesc în anul 2025 și pe care intenționez să îl manifest în fiecare zi a acestei călătorii.
Dacă ar fi să privesc în urmă cu 10-11 ani, trebuie să admit faptul că recunoștința îmi era complet străină. Deși aș fi avut atât de multe motive pentru care să fiu recunoscător… atât de multe… Cu toate astea, trăiam într-o lume a competiției, într-o lume în care alergam după lucruri pe care, deși nu le consideram în sinea mea foarte valoroase, credeam că sunt necesare pentru o viață confortabilă din punct de vedere material.
Recunoștința nu era parte din viața mea și din acest motiv pot spune că simțeam cum eram într-o luptă, atât una interioară (sau mai ales interioară), cât și exterioară. Eram la mare distanță de viață, ca și cum viața se întâmpla în afara mea sau împotriva mea. Cu alte cuvinte, opuneam rezistență pentru aproape orice lucru care nu era cum mă așteptam, cum îmi doream sau pentru orice situație care mă scotea din zona de confort.
Era un stil de viață dominat de așteptări, dorințe și ego, o viață care nu avea nicidecum liniște interioară, pace și bucurie. Iar despre sentimentul de împlinire și însemnătate în această viață, nici atât nu putea fi vorba. Dacă atunci m-ai fi întrebat cum credeam că va arăta viața mea peste doar aproximativ 10 ani, ți-aș fi spus că probabil cu mult efort pentru a-mi atinge visurile (care nu erau neapărat foarte diferite de cele de azi), cu efort pentru a trăi o viață liniștită (ce contradicție!) și cu multe sarcini de îndeplinit pentru a satisface așteptările celor din jurul meu.
Ce s-a schimbat de atunci? Totul! Doar visurile au rămas aceleași în linii mari, la care am mai adăugat altele pe baza experiențelor trăite în acest interval de timp. De cealaltă parte, dacă astăzi m-aș întâlni cu cel care eram atunci cu siguranță că ar trebui să fac cunoștință și să povestim multe, pentru că pare că ar fi dintr-o altă viață. Și era o altă viață, una dominată de ego și de așteptările celorlalți.
Cumva am fost doar plecat de „acasă” și acum m-am reîntors, am revenit cu privirea spre interior și am descoperit cum este să mă iubesc fără să fie nevoie să primesc acceptare și aprobare din exterior, cum să îmi găsesc liniștea fără să am nevoia de siguranță și cum să iubesc necunoscutul fără a-mi dori zona de confort. Și cel mai important, am conștientizat faptul că tot, dar absolut tot, ceea ce se întâmpla în Viața mea era perfect așezat pentru a mă descoperi și pentru a-mi regăsi scânteia Vieții. Nicidecum pentru a mă îndepărta de cine Eu Sunt!
În acel moment a fost pentru prima dată când am făcut cunoștință cu Recunoștința. Mi-a fost atât de străin sentimentul de recunoștință, că adesea îl asociam cu mulțumirea, cu sentimentul de a fi mulțumit cu ceea ce trăiesc sau mulțumit cu ceea ce primesc de la Viață. Și eram foarte bucuros că începusem treptat să nu mai manifest nemulțumire și rezistență la fiecare aspect ale vieții mele. Apăruse și acceptarea, care însoțită cu mulțumirea păreau să fie un tot care se completează perfect.
Însă ulterior am înțeles că Recunoștința este mai mult decât atât, este liniștea și chiar bucuria de a primi inclusiv experiențe care să îți zguduie puternic lumea interioară și exterioară. Recunoștința înseamnă să spui „Mulțumesc” din suflet, chiar și atunci când ai spune că nu există niciun motiv pentru care să fii recunoscător, poate chiar și atunci când din această dimensiune fizică a lumii au plecat persoane dragi.
Cum ai putea să fii recunoscător într-un astfel de moment, fără să conștientizezi că Universul este într-un echilibru perfect și fără să înțelegi că tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani dinaintea acestui moment, te-au pregătit într-un fel sau altul pentru un astfel de moment!? Desigur, pentru a conștientiza acest lucru este nevoie de o viață trăită în atenție și conștientizare. Atenția nu înseamnă să fii mereu în alertă, ci să nu trăiești precum un somnabul în fiecare zi, ci să observi și să asimilezi viața.
Atunci când în astfel de momente care aveau darul să zguduie puternic lumea interioară și exterioară am găsit naturalețea să zâmbesc și să fiu recunoscător pentru lecțiile anterior învățate și pentru ceea că trăiam exact în acele momente, atunci am înțeles cu adevărat ce înseamnă recunoștința.
A fost un sentiment revelator să fac diferența dintre mulțumirea cu o situație și recunoștința profundă pentru ceea ce trăiam, indiferent cât de multă încărcătură emoțională era în respectiva situație. Mai degrabă cred că de fapt tocmai această stare emoțională foarte încărcată a fost mediul propice pentru a face cunoștință cu recunoștința autentică, într-o stare în care latura materială a vieții a fost abandonată aproape complet.
De atunci au trecut mai bine de 3 ani și Recunoștința a devenit tot mai mult parte din viața pe care o trăiesc și în fiecare aspect al vieții. Pentru fiecare om pe care l-am întâlnit cândva de-a lungul călătoriei mele, pentru fiecare situație trăită, pentru fiecare persoană care a venit și pentru fiecare persoană care a plecat din viața mea, pentru fiecare DA și pentru fiecare NU, pentru fiecare cuvânt de încurajare și pentru fiecare cuvânt de descurajare, pentru fiecare ușă închisă și pentru fiecare ușă deschisă, pentru fiecare atitudine sinceră și pentru fiecare atitudine înșelătoare, pentru toate acestea sunt sincer Recunoscător Universului.
Datorită faptului că Recunoștința mi-a adus cea mai profundă stare de liniște interioară, o stare de calm care la început mă speria pentru că îmi dădea un sentiment complet nefamiliar care însemna absența reacției la vorbe, situații sau acțiuni din exterior, sunt convins de faptul că începând cu anul 2025 fiecare zi a vieții mele va fi plină de Recunoștință.
Anul 2024 a fost anul în care am trăit o parte dintre visurile de a călători în lume și de a ajunge în locuri îndepărtate, care acum câțiva ani păreau visuri la fel de îndepărtate. Iar toate experiențele trăite în această călătorie și toate momentele avute inclusiv în călătoria din Georgia și Turcia m-au făcut să fiu și mai recunoscător pentru faptul că acum mai bine de 10 ani nu cunoșteam Recunoștința.
Pentru că deși aș fi avut mai mult timp să mă bucur de ceea ce trăiesc astăzi, de mai mulți ani în care să am liniștea și pacea din momentul prezent, sunt recunoscător pentru faptul că la acel moment am conștientizat, voit sau mai puțin voit, că direcția înspre care mergeam însemna autodistrugere. Chiar dacă drumul pe care am pășit atunci a fost anevoios și plin de efort, a meritat fiecare pas, pentru că doar așa am ajuns să simt Recunoștință pentru fiecare pas pe care îl făceam pe acest drum și pentru fiecare om din Viața mea.
Recunoștința este sentimentul cu care pășesc la trecerea din anul 2024 în Noul An 2025 și sunt convins că acest sentiment îmi va însoți fiecare etapă în călătoria numită Viață. Dacă Recunoștința încă nu este parte din viața ta, te invită să o descoperi și să te apropii de ceea ce Viața are să îți ofere, chiar și atunci când pare că te lovește și nu este deloc blândă.
Mintea are mereu darul să critice, să judece și să eticheteze, însă dacă privim adânc în suflet, vom descoperi liniștea pe care o regăsim în adâncul mărilor și al oceanelor, chiar și atunci când valurile la suprafață sunt foarte mari.
În încheiere, îți doresc ca anul 2025 să vină cu experiențe pline de însemnătate și să te conducă înspre direcția care îți este menită, să (re)găsești scânteia care ți-a fost încredințată atunci când ai venit în această dimensiune fizică a lumii și să oferi celor din jur exact această lumină!
Lasă un răspuns