Sri Lanka era una dintre țările unde îmi doream să ajung de foarte mult timp. Încă dinainte de pandemia de Covid-19 căutam cele mai avantajoase zboruri pentru a ajunge în Sri Lanka. Doar că atunci contextul nu a fost favorabil pentru o călătorie în această țară din Asia de Sud. Fără să fiu nerăbdător, am așteptat momentul oportun și iată că în prima parte a anului 2024 am avut oportunitatea de a descoperi timp de 3 luni Sri Lanka.
În ceea ce urmează voi sublinia care sunt cele mai importante concluzii și impresii după 3 luni în Sri Lanka. Mai mult, voi aminti câteva sfaturi utile pentru cei care poate își doresc să călătoarească în această insulă din Oceanul Indian fără a apela la serviciile unei agenții de turism.
Cuprins
Sentimentul general după 3 luni în Sri Lanka
Dacă ar fi să rezum în câteva cuvinte cu ceea ce am rămas după experiența din Sri Lanka, pot spune că cele mai potrivite cuvinte sunt „comuniunea oamenilor cu natura”. Încă de când am pășit în afara aeroportului din apropierea orașului Negombo, am observat natura. Eram în oraș, dar natura era prezentă așa cum parcă nu o regăsisem în alte locuri unde am călătorit.
Per ansamblu pot spune că Sri Lanka mi-a lăsat un sentiment foarte plăcut. Din toate punctele de vedere. Și când spun sentiment foarte plăcut, mă refer la cum simt acum când scriu despre experiența trăită acolo. Când retrăiesc momentele din această țară insulară, sunt emoții pozitive, gânduri plăcute la aproape toate experiențele din Sri Lanka.

Oamenii sunt foarte calzi și primitori, peisajele naturale sunt senzaționale, atmosfera simplă și nepoluată de dezvoltarea excesivă creează un sentiment de comuniune cu tot ceea ce este în jur, iar simplitatea vieții de zi cu zi îți arată că poți să te bucuri mai mult de ceea ce ai și să trăiești mai intens, în loc să te concentrezi doar pe partea materială.
Impresii și experiențe în călătoria în Sri Lanka
Odată ce aterizezi în această țară în care obiceiurile, cultura și stilul de viață diferă total de ceea ce este familiar pentru europeni, pășești în afara zonei de confort. Din fericire, experiența celor 4 săptămâni în Egipt din toamna anului 2022 a făcut ca primul contact cu Sri Lanka să fie foarte confortabil și deloc suprinzător.
Prima cazare a fost confirmarea faptului că am plecat din zona cunoscută. Cazarea era curată, dar era mult mai simplă decât cazările avute în Turcia și Georgia, de exemplu. Sau de cele cu care suntem obișnuiți în România. Dincolo de asta, faptul că erau o mulțime de șopârle gecko în cazare îți arată că mediul din jur este diferit.
Cu toate că la cazare nu era neapărat sentimentul că ai ajuns într-o țară complet diferită ca și cultură și mediu natural, odată ce pășeam în afara cazării simțeam noua lume: trafic haotic, claxoane interminabile, autobuze foarte colorate și care mergeau cu viteză foare mare, trenuri în care oamenii călătoreau pe scară trenului, mâncare la fiecare tarabă pe stradă, numeroase fructe exotice și oameni care te priveau cu mare curiozitate.

Însă după primele 2-3 zile ne-am integrat în peisaj și am început să călătorim cu mijloacele de transport local, să mergem la piețele din Negombo, orașul unde am stat prima săptămână și să vizităm capitala Colombo pentru extinderea vizei pentru alte 2 luni.
Oamenii din Sri Lanka ne-au dat încă de la început un sentiment că suntem bine primiți și un sentiment de căldură umană. Fără priviri agresive, fără să avem sentimentul că nu suntem bineveniți, oamenii ne-au făcut să ne dorim să rămânem aici 3 luni. Este adevărat că de multe ori erau priviri curioase care te puteau pune într-o situație ușor stânjenitoare, dacă nu erai obișnuit(ă) să ai asupra ta numeroase priviri. Dar nu erau priviri dubioase, ci doar curioase și de multe ori de invitație să intri în discuție cu oamenii care te vedeau pe stradă.

Au fost și unele situații în care oamenii au fost agasanți, dar asta doar în cazul șoferilor de tuk-tuk atunci când ajungeam în locurile foarte turistice. Și unele situații mai puțin plăcute au fost cu autobuzele locale, atunci când cei care vindeau bilete aproape că te împingeau să cobori. Dar astfel de experiențe au fost punctuale și destul de rare. Per ansamblu, sri lankezii ne-au dat senzația unor oameni cu care poți conviețui în armonie și unde poți să ai încredere că vei fi primit(ă) cu mare căldură. Uneori atât de mare, încât poți simți că ai nevoie de ceva mai mult spațiu personal.
Peisajele naturale din Sri Lanka au fost poate motivul principal pentru care aveam de mult pe listă această călătorie. Peisajele exotice, cu palmieri de toate felurile, cu vegetație luxuriantă, cu cascade spectaculoase și cu diferite tipuri de plaje, toate acestea aduc o bogăție mare în cazul acestei țări. Indiferent unde te uiți, poți admira peisaje care să te convingă să vrei să explorezi mai mult. Flori de numeroase nuanțe, diferite plante pe care europenii le avem acasă ca și plantă decorativă în ghiveci, cocotieri și o mulțime de arbori tropicali fac din peisajele naturale o adevărată atracție.

La toate acestea adăugăm prezența păsărilor și a insectelor, care creează un peisaj auditiv aparte. Este minunat să vezi păuni pe balconul cazării sau să vezi păuni care zboară din curtea casei vecine. Să auzi numeroase păsări sau să poți observa maimuțele care caută mâncare în apropierea oamenilor. Toate astea arată faptul că în Sri Lanka oamenii trăiesc în natură, nu au îndepărtat natura la mare distanță de așezările umane.
Peisajele antropice din Sri Lanka sunt de asemenea un punct de atracție. Orașele care par mai degrabă niște sate mai mari, sau orașele precum Kandy și capitala Colombo care sunt foarte aglomerate, toate au un aer aparte. Este mult mai interesant să te plimbi prin aceste orașe unde la fiecare colț ai ceva de observat, decât să te plimbi prin orașe europene dezvoltate, acolo unde de multe ori pare că nu se întâmplă nimic.

Casele cu specific colonial sau orezăriile care se află în orașe sau în apropierea orașelor, plantațiile de cocotieri, casele sărăcioase și simple din sate, toate acestea fac din peisajul antropic un element care dă un farmec aparte fiecărei zile petrecute în Sri Lanka. Să mergi până la magazinul din stradă sau până la piață este o experiență inedită și care merită trăită dacă ajungi în această țară.
Infrastructura este un element care a fost dincolo de așteptări. Faptul că există autostrăzi și căi ferate în mare parte din țară, drumuri bune și foarte bune ca și condiții de rulare, trenuri moderne, dar mai ales autocare cu aer condiționat, toate acestea ne-au depășit așteptările. Este adevărat că majoritatea autobuzelor locale și a trenurilor sunt încă foarte vechi. Este adevărat că încă sunt zone unde drumurile sunt foarte înguste și uneori sunt de pământ. Dar per total, pot spune că dacă aveam o imagine despre ce mă așteptam să găsesc ca și infrastructură în Sri Lanka, pot spune că mi-au fost depășite așteptările.
Spațiile de cazare sunt un alt punct pe care trebuie să îl scot în evidență la aspectele pozitive. Timp de 3 luni în Sri Lanka am avut cazări bune și foarte bune la prețuri foarte convenabile. O singură cazare a fost murdară și asta pentru că am făcut greșeala de a nu verifica atent toate recenziile pentru cazare și de a nu merge să vedem cazarea, fiind deja în localitatea unde urma să extindem șederea.

Dar în proporție de 99%, cazările au fost curate, confortabile și uneori foarte spațioase. Am avut chiar o vilă specific sri lankez pentru aproximativ 60 RON pe noapte pentru 2 săptămâni. Și în medie cazările au fost undeva la 75 RON pe noapte, în condițiile în care în cea mai mare parte a timpului am ales cazări unde să avem bucătărie proprie.
Mâncarea în Sri Lanka a fost pe placul nostru, mai ales pentru că am găsit variante vegetariene. Orezul și tăiețeii sunt variantele predominante, dar sunt foarte gustoase aceste opțiuni. Fried rice și fried noodles, dar și vegetarian curry sunt preparate gustoase și care sunt accesibile ca preț. Pot fi găsite atât în restaurante de familie, cât și în restaurante mai luxoase.
La aceste opțiuni pot fi adăugate preparatele de tip „street food” precum samosa, un fel de pateu cu diferite umpluturi, sau mici gogoșele cu diferite legume. De asemenea, preparatul de linte numit „dahl” este foarte gustos. Important este să știi că majoritatea preparatelor sunt foarte picante. Extrem de picante! De aceea trebuie să ai grijă să testezi înainte și să vezi care sunt limitele pe care le poți suporta.

Pe lângă mâncarea gătită, nu trebuie să uităm de fructele exotice foarte diversificate. Pentru prima dată am mâncat mangustine, fructul pasiunii, rambutan și banane mici. Toate acestea foarte gustoase. Să nu uităm de mango, care era diferit de cel pe care l-am mâncat în Egipt. Nucile de cocos au fost absolut delicioase și senzațional de hidratante. Desigur, dacă vrei să mânânci și non-vegetarian, există opțiuni suficiente.
Costurile pentru 3 luni în Sri Lanka
Acum că am punctat principalele aspecte care ar putea interesa pe oricine vrea să afle mai multe despre Sri Lanka, să punctăm și aspectul legat de costuri. Pentru 3 luni petrecute în Sri Lanka costurile au fost de aproximativ 2800 euro pentru 2 persoane. Aici sunt incluse costurile cu avionul pe ruta Istanbul – Muscat – Colombo, viza pentru 3 luni (110 euro/persoană) și toate costurile cu cazarea, mâncarea, transportul local, vizitarea unor obiective și atracții turistice sau costuri cu viața de zi cu zi. Pentru că cele 3 luni de zile nu au fost din postura de turist, ci din postura de călător care a locuit și trăit în diferite orașe și zone din Sri Lanka.
Prețurile pentru cazare au fost foarte accesibile pentru confortul avut, de cele mai multe ori cu bucătărie proprie și cu aer condiționat. Având în vedere că am locuit în unele dintre cele mai turistice zone, precum Mirissa, Kandy sau Ella, prețurile raportat la condiții au fost foarte bune. Mâncarea a fost foarte ieftină, dar la piețele locale și la restaurantele locale sau stradale. În schimb, la supermarket-uri prețurile erau destul de mari pentru anumite produse, iar la restaurantele mai elegante/luxoase, prețurile se apropiau de cele din Europa.
Transportul a fost foarte ieftin, mai ales pentru autobuzele locale fără aer condiționat. Cele cu aer condiționat erau ceva mai scumpe, dar tot la prețuri foarte accesibile comparativ cu cele din Europa, de exemplu. În privința produselor de igienă și a hainelor, prețurile erau de multe ori mai mici decât în țările considerate dezvoltate. Totuși, pentru produsele de import costurile erau relativ mari.
Ce m-a surprins cu adevărat în Sri Lanka?
Dincolo de oamenii foarte primitori și de condițiile în general foarte bune la cazare și infrastructură, ceea ce m-a surprins cu adevărat în Sri Lanka a fost faptul că erau supermaketuri numeroase și produse farmaceutice la discreție. Spun acest lucru pentru că în 2022 Sri Lanka a trecut prin cea mai grea criză economică din istorie, fiind aproape de faliment. Și pe multe site-uri de călătorie sau bloguri, erau recomandări să incluzi în bagaj în călătoria în Sri Lanka medicamente în caz de urgență.
În schimb, atunci când am intrat în primul supermarket, am remarcat faptul că exact în incintă era o farmacie foarte bine aprovizionată. Am găsit paracetamol și antibiotic la prețuri cu 60-70% mai mici decât în România, dar și numeroase produse naturiste foarte interesante. Plus că erau disponibile produse cunoscute precum Nurofen, Voltaren, Strepsils etc.
Același lucru era valabil și pentru supermarket-uri. Acestea erau foarte multe, iar unele aveau produse inclusiv din Turcia aduse. E adevărat că produsele de import erau foarte scumpe, dar dacă rămâneam la produsele locale, prețurile erau foarte convenabile. Mai puțin lactatele, acestea fiind destul de scumpe.
Faptul că plata cu cardul era disponibilă la toate supermarket-urile și faptul că farmaciile erau numeroase și aprovizionate foarte bine a fost o mare surpriză, având în vedere toate informațiile pe care le citisem când am făcut documentarea pentru această călătorie.
Sfaturi pentru călătoria pe cont propriu în Sri Lanka
Dacă vrei să pornești într-o călătorie pe cont propriu în Sri Lanka, poate că te vor ajuta câteva sfaturi după această experiență pe care am avut-o timp de 3 luni. Sfaturile se bazează pe experiențele trăite aici.
1). Primul sfat este acela de a lua în considerare zborurile cu escală în zona Peninsulei Arabe, acolo unde zborurile pot fi mult mai avantajoase ca și preț. De exemplu, zborul cu Salam Air, companie low-cost din Oman, a fost foarte convenabil ca și preț, dar și din punct de vedere al duratei de zbor. Iar condițiile sau confortul au fost foarte în regulă raport la costuri. Este adevărat că pentru acest lucru trebuie să ajungi la Istanbul, dar dacă la un calcul este mai avantajos așa, poți să ai în vedere această opțiune.
2). Un al doilea sfat este să verifici care sunt condițiile pentru obținerea vizei. Aceste condiții se schimbă destul de frecvent și este important să te asiguri dacă se poate obține viza on-arrival sau doar online.
3). Pentru transportul în Sri Lanka folosește aplicația PickMe, o aplicație de tip Uber sau Grab, dar mult mai ieftină. Este utilă atât pentru autoturisme, cât și pentru tuk-tuk-uri. Și este mult mai avantajoasă decât să negociezi cu șoferii de tuk-tuk, cei care uneori cresc prețurile când vine vorba despre turiști. Vei avea nevoie de un SIM card pentru Sri Lanka pentru acest lucru. În acest sens poți opta pentru SLT Mobitel, acolo unde am găsit un pachet avantajos, dar există și varianta unui eSIM pe care să îl ai activ de îndată ce ai aterizat în Sri Lanka.
4). Un sfat important este cel referitor la bani. Sri Lanka este o țară în care se plătește predominant cash, inclusiv atunci când vine vorba despre cazare. Din acest motiv este util să știi unde poți schimba bani și unde poți scoate bani cash fără comision.
Pentru schimb valutar cele mai multe sunt la bijuterii sau magazine cu diferite obiecte de artă. Există și varianta de a schimba la bancă, dar cursul de schimb cel mai avantajos este la bijuterii. Nu toate schimbă valută, dar de obicei la cele care schimbă este scris „Money Exchange”. Pentru a scoate bani de la bancomat fără comision, recomand să folosești Bank of Ceylon (BOC). De la bancomatele acestei bănci am scos folosind cardul Revolut sau cardul Wise (Transfer Wise) fără să existe vreun comision de retragere.
5). Pentru transportul public cu autobuzele locale sunt două variante. Fie mergi direct în autogară, dacă ești aproape, și întrebi care este autobuzul care pleacă înspre destinația dorită, fie faci cu mâna autobuzului chiar atunci când ieși la drum. De cele mai multe ori autobuzele opresc oriunde. Pentru a coborî din autobuz, dacă nu ești lângă șofer sau lângă cel care vinde bilete, există butoane care semnalează șoferului că vrei să cobori și tot ceea ce trebuie să faci este să apeși pe buton. Acele butoane sunt de regulă amplasate pe tavanul autobuzului și vei observa localnicii cum fac pentru a opri.

Pentru călătoria cu trenul este recomandat să cumperi bilet cu cel puțin câteva zile în avans, pentru a avea siguranța că vei găsi loc. Dacă vrei să stai pe scaun confortabil, trebuie să rezervi și locul. Altfel există oricând riscul să călătorești multe ore în picioare. Ține cont că trenurile au de regulă întârzieri semnificative, și din acest motiv este bine să ai o marjă de timp dacă trebuie să ajungi la o activitate sau la un zbor spre o altă destinație.
6). Acordă respect atunci când urmează să vizitezi un templu budist sau hindus și alege o vestimentație corespunzatoare. De asemenea, ține cont de faptul că în templele budiste este recomandat să nu faci fotografii cu spatele la statuile lui Buddha, dar mai ales să le postezi în social media. Este un semn de respect la adresa localnicilor și îți poate face experiența mai plăcută.

7). Dacă vrei să cumperi fructe și legume la prețuri foarte bune, îți recomand să mergi în piețele locale. Este mai ieftin decât la supermarket și vei putea intra în contact cu oamenii locului, să vezi viața locală și să simți atmosfera din orașele în care ajungi. Ține cont de faptul că pentru suveniruri vei fi invitat să mergi la diferite standuri, dar prețurile sunt adesea de 2-3 ori mai mari decât ar fi în realitate ca și valoare.
8). Ai grijă la maimuțe! Sunt destul de multe locurile unde vei putea să te apropii sau chiar să intri în contact cu maimuțele. Chiar dacă unele sunt obișnuite cu oamenii, trebuie să știi că există riscuri dacă maimuțele te vor zgâria sau mușca. Din acest motiv este indicat să păstrezi distanța și să le observi pe cât posibil de la distanță. Uneori vor veni pentru a primi mâncare, cele care sunt obișnuite cu oamenii în locurile turistice, dar în cele din urmă trebuie să conștientizezi că există riscul de a avea nevoie de vaccin antirabic sau antitetanos în eventualitatea neplăcută a unei mușcături sau zgârieturi de maimuță.

9). Când te deplasezi pe jos pe marginea drumului (pentru că în multe locuri nu sunt trotuare) este nevoie de mare atenție. Șoferii conduc destul de imprudent sau chiar foarte riscant și trebuie să ai grijă la deplasarea pe marginea drumului.
10). Plimbarea printre plantațiile de ceai poate să te ducă la întâlniri cu femeile culegătoare de ceai. Acestea vor spune să faci poze cu ele, dar apoi vor solicita bani, de multe ori. Este recomandat ca atunci când știi că vei merge să te plimbi printre plantații de ceai să ai cu tine ceva dulciuri și să le oferi culegătoarelor. Se vor bucura și vei simți că vei face o bucurie unor persoane care au o viață destul de grea.

Este important de punctat și că în anumite zone ale unor plantații de ceai nu este permis accesul și de aceea trebuie să întrebi dacă poți merge pe anumite poteci. Traseul de lungă distanță Pekoe Trail este poate o opțiune potrivită pentru a te plimba printre plantațiile de ceai și a avea certitudinea că nu vei ajunge în plantații unde accesul nu este permis.
Remarci finale
În concluzie, trebuie să spun că Sri Lanka este o țară unde m-am simțit foarte bine și unde aș reveni cu mare bucurie în perioada următoare. Impresiile anterior punctate, experiențele detaliate în articolele publicate pe blog cu privire la fiecare locație unde am ajuns în Sri Lanka și sentimentele pe care le am când scriu aceste rânduri sunt argumentele care mă fac să mă gândesc la Sri Lanka ca la una dintre țările unde îmi propun să revin cât de curând.

Îmi doresc ca aceste informații să te ajute să cunoști mai bine o țară aflată la mii de kilometri distanță și care în același timp devine tot mai des prezentă în România prin numărul mare de sri lankezi care lucrează în România (și pe care consider că ar trebui să îi respectăm și acceptăm printre noi). Iar dacă urmează să îți planifici o călătorie pe cont propriu în Sri Lanka, sper ca informațiile amintite aici și în articolele precedente să fie de ajutor. Pentru întrebări și alte detalii, nu ezita să lași un comentariu la acest articol și revin cu un răspuns în cel mai scurt timp.
Descoperă Sri Lanka în următoarele articole
Dacă ai ajuns direct la acest articol care este un rezumat al călătoriei de 3 luni în Sri Lanka, îți las mai jos lista cu toate articolele privind locurile unde am ajuns în această călătorie în Asia de Sud:
- Primul contact cu Sri Lanka și atmosfera locală – Negombo
- Obținerea vizei pentru Sri Lanka și extindere viza online Sri Lanka
- Principala stațiune de pe coasta sudică din Sri Lanka – Mirissa
- Matara – un oraș cu două forturi olandeze pe coasta sudică în Sri Lanka
- Fortul din Galle – Un punct de atracție ce nu trebuie ratat în Sri Lanka
- Explorarea naturii și a culturii din Tissamaharama, Sri Lanka
- Safari în Parcul Național Yala: Întâlnirea cu elefanții și alte specii sălbatice
- Ella – Orașul din „pădurea de nori” din munții din Sri Lanka
- Călătoria cu trenul în Sri Lanka: Experiențe, sfaturi și impresii
- Atracții turistice din Hatton, Sri Lanka: Plantații de ceai, cascade spectaculoase și trasee de drumeție
- Kandy, fosta capitală a ultimului regat din Sri Lanka
- Wattegama și Grădina Națională de Mirodenii de la Matale, Sri Lanka
- Un răsărit superb deasupra junglei din Sri Lanka și cu priveliște spre Sigiriya – Pidurangala
- Orașul antic Polonnaruwa (Sri Lanka). Un loc care merită descoperit
- Colombo – un oraș al contrastelor. Surprinzătoarea capitală a statului Sri Lanka


Lasă un răspuns