Ganduri pentru o calatorie dincolo de limite (19)

În orice călătorie sunt momente în care ajungem într-o intersecție și pare că nu știm exact încotro să ne îndreptăm. O hartă sau un indicator ne sunt de mare ajutor, dar chiar și așa uneori ne întrebăm dacă nu cumva greșim alegând o anumită direcție în defavoarea celorlalte opțiuni. Tot la fel în călătoria numită Viață mesajele uneori autori pot fi adevărate „indicatoare” cu privire la alegerile pe care să le facem într-un anumit moment.

Curajul înseamnă a spune ceea ce gândim, chiar dacă asta ne sperie. Uneori ne va tremura vocea, ni se vor înmuia genunchii, iar inima ne va bate cu putere; dar dacă suntem gata să vorbim din inimă, adevărul rostit ne poate elibera și în același timp ne poate conecta, cu adevărat, cu ceilalţi.
Mike Robbins

Îmi aminteam încă din copilărie această transformare pe care mi-o provoca muntele, bucuria de a avea un corp, sentimentul de armonie pe care îl regăsea mișcându-se în elementul său, libertatea de a alerga și de a sări și de a te căţăra ca și cum mâinile și picioarele s-ar fi mișcat singure și ar fi fost absolut imposibil să te rănești.
Paolo Cognetti

De îndată ce vei avea încredere în tine, vei știi cum să trăiești.
Goethe

Viaţa ta va funcţiona mult mai bine dacă începi să o asculţi. Las-o să te conducă, în loc să încerci să i te opui și să ai încredere că direcţia spre care te poartă viaţa este exact cea în care îţi este destinat să fii. Încetează să i te opui și acceptă tot ce se întâmplă. Acest mod de a acţiona constituie una dintre căile prin care te vei asigura că mergi pe calea destinului tău, pe calea ta autentică.
Robin Sharma

O concluzie este locul în care ai obosit deja să mai gândești.
Stephen Wright

Apartenenţa adevărată este practica spirituală de a crede în tine și a-ţi aparţine atât de profund, încât te poţi arăta lumii pe deplin autentic, găsind sacrul și atunci când faci parte din ceva, dar și când ești singur în sălbăticie. Apartenenţa adevărată nu presupune să te schimbi; presupune să fii cine ești.
Brené Brown

Sălbăticia e locul în care au trăit dintotdeauna creatorii, profeţii, curajoșii și opozanţii sistemului – și e spectaculos de vibrantă. Drumul până acolo e greu, dar autenticitatea la care ajungi e viaţa adevărată.
Jen Hatmaker

Ceea ce dăruiești, vei primi înapoi de o mie de ori.
Autor necunoscut

Societatea de consum ne-a făcut să credem că fericirea constă în a avea cât mai mult. Ea nu ne-a învăţat că fericirea constă în a nu avea nimic.
Elise Boulding

Când ne confirmăm libertatea unul altuia în cadrul relaţiei, înclinăm mai puţin să o căutăm altundeva.
Esther Perel

Dacă cineva înaintează cu încredere în direcția vieții sale și se străduiește să trăiască viața pe care și-a imaginat-o, va fi întâmpinat de un succes neașteptat.
Henry David Thoreau

Pe măsură ce vom acorda mai multă atenţie îndemnurilor lăuntrice, viaţa noastră se va schimba și vom afla armonizarea cu tot ceea ce ne înconjoară. Astfel, direcţia vieţii noastre va fi contra tendinţei generale a a societăţii moderne.
Jenifer Kavanagh

Mi-am dat seama că ceea ce căutasem tot timpul nu putea fi găsit în vârful unui munte, ci era dintotdeauna acolo, pretutindeni. Când vei găsi răgazul să fii recunoscător pentru aerul pe care îl respiri, vei fi fericit. Lasă la o parte așteptările și totul va deveni o surpriză plăcută.
Levison Wood

Mi-a luat mult timp să-mi dau seama că singura salvare de care aveam nevoie era din ghearele propriilor gânduri toxice şi ale propriului eu. În clipa în care am conştientizat acest adevăr, am fost, în sfârşit, în stare să deschid ochii şi să văd lucrurile clar pentru prima dată în viaţa mea.
Luminiţa D. Saviuc

Nu fii îngrijorat că drumul tău nu este la fel cu al celorlalţi. E nevoie de curaj ca să fii tu însuţi şi să nu trăieşti reacţionând la ceea ce le place sau le displace altora. Fii curajos şi urmează-ţi inima. Tu trebuie să-ţi urmezi propria ta cale unică, pentru a te onora pe tine însuţi şi pentru a-ţi îndeplini ţelul spiritual.
Paul Ferrini
Ai găsit inspirație și îndrumare în aceste gânduri care să îți poarte pașii dincolo de limitele pe care le consideri de netrecut în viața ta? Dă mai departe aceste mesaje și distribuie prietenilor tăi gândurile unora dintre cei mai importanți autori în domeniul motivațional și al creșterii personale.