România este fără doar și poate o țară cu un potențial turistic foarte mare. De multe ori și în auzim despre faptul că am putea crește economia țării printr-o dezvoltare și promovare turistică eficientă. Însă pentru a vorbi despre turism trebuie să avem posibilitatea de a ajunge la obiectivele turistice. Cu alte cuvinte, nu este suficient să avem atracții și obiective turistice. Accesibilitatea la obiectivele turistice este un element esențial pentru dezvoltarea turismului.

Dincolo de starea căilor rutiere, feroviare și a rutelor aeriene, accesibilitatea presupune inclusiv folosirea transportului în comun. Este imposibil să vorbim despre o dezvoltare eficientă și sustenabilă a unei zone turistice fără a putea vorbi despre transportul public de persoane sau despre transportul în comun. Ei bine, pentru multe zone turistice transportul public sau transportul în comun este inexistent sau prea puțin prezent. Și cum aș putea argumenta mai bine o astfel de afirmație altfel decât prin a da câteva exemple pe baza propriilor experiențe.

Exemple de obiective turistice unde transportul public este deficitar

Parcul Național Retezat

Primul parc național din România și unul dintre cele mai cunoscute atracții turistice naturale inclusiv pe plan internațional este una dintre atracțiile turistice unde transportul public sau transportul în comun lasă de dorit și este aproape inexistent. Dacă în urmă cu mulți ani era un microbuz care făcea curse zilnice de la Ohaba de sub Piatră până la Cârnic, în ultimii 5-6 ani există un astfel de transport doar la cerere. Acest lucru chiar dacă în autogara din Hațeg cursa era menționată ca fiind o cursă regulată și aprobată de către Consililul Județean Hunedoara.

Iar atunci când încerci să discuți cu șoferul și patronul „firmei” de transport, dacă ai nevoie de un transport pentru 2 sau 4 persoane, argumentul este că „microbuzul nu merge degeaba”. Fie plătești o sumă ca și cum ai merge cu limuzina, fie alegi o altă variantă…adică pe jos din Nucșoara, varianta cu mașini de ocazie sau varianta unui taxi din Hațeg. Argumentul că lumea preferă să urce cu mașini personale nu stă în picioare. Și acest lucru pentru că de fiecare dată când am urcat în Retezat (și am mers cel puțin o singură dată pe an în ultimii 9 ani de zile) pe drumul spre Cârnic erau foarte mulți turiști. Dintre care mulți turiști străini, aceștia găsind cu greu cum să ajungă la Cârnic. În vara anului 2021 am ales pentru prima dată varianta unui taxi pentru a nu mai pierde timp și pentru a ajunge pe zi la zona de camping de la Pietrele având în vedere că urmau mai multe zile cu trasee în Retezat.

Deși era ora 17:00, erau multe taxiuri care coborau de la Cârnic, dar și alte câteva care urcau. Deci argumentul că nu există cerere pentru transport este un absolut nerealist. Tot la fel precum în cazul drumului spre Cârnic, unde drumul este asfaltat până înainte de 3-4 km de Cârnic, iar drumul de piatră este în condiții foarte bune, regăsim și cazul „stațiunii” Râușor. Nici un mijloc de transport public. Singura „poartă” înspre Retezat unde există un mijloc de transport public care ajunge până în apropierea intrării în parcul național este prin Cheile Buții, acolo unde există un microbuz din Lupeni până la Cheile Buții.

Muntele Semenic – zona Văliug – Crivaia – Gărâna – Brebu Nou

Ajungem în zona Banatului Montan, mai exact în zona Masivului Semenic. Aici se află Parcul Național Semenic – Cheile Carașului, Lacul Văliug și stațiunea Crivaia, Muntele Semenic, dar și două localități foarte atractive din punct de vedere turistic, și anume Gărâna și Brebu Nou.

Singurul mijloc de transport în comun care asigură legătura între Reșița, reședința județului Caraș-Severin, și comuna Văliug sau stațiunea Crivaia o reprezintă un microbuz. Acesta face două curse zilnice (la momentul postării articolului), și anume dimineața și după-amiaza pe ruta Reșița-Văliug (Crivaia), iar dimineața și la prânz dinspre Crivaia (Văliug) spre Reșița. Însă acestea sunt doar în timpul săptămânii. Cu alte cuvinte în weekend, atunci când ar putea fi mai mulți turiști, transportul public este…absent. Motivul? Nu există cerere. Deși sunt convins că dacă ar fi curse regulate dimineața și seara, ar exista foarte mulți călători/turiști care și-ar dori să nu mai aibă grija parcărilor sau a drumurilor care nu sunt neapărat în cea mai bună stare.

Dovada faptului că de mai bine de un deceniu lucrurile privind transportul în comun în această zonă nu s-au îmbunătățit este un articol de presă referitor la festivalul de jazz de la Gărâna, un eveniment care atrage an de an numeroși iubitori de muzică jazz, și la modalitatea de ajunge la acest festival. În acest articol se recomandă încă din anul 2011 ca varianta pentru a ajunge la Gărâna…autostopul. Sau organizarea pe grupuri pentru a convinge șoferul care face transport pe ruta Reșița – Văliug să parcurgă ruta până la Gărâna.

Munții Aninei

zona Munților Aninei este un alt exemplu despre cum starea transportului în comun poate fi privită drept o barieră și o limitare în dezvoltarea turismului. Spre Anina există un singur microbuz dinspre Reșița, iar din Timișoara există un autobuz care merge prin Reșița și unul prin Oravița. Desigur, doar în timpul săptămânii, nu în weekend. Este evident faptul că aceste mijloace de transport în comun se adresează oamenilor care merg la locul de muncă, elevilor și studenților sau persoanelor care au de rezolvat diferite lucruri în Reșița, respectiv Timișoara. Nicidecum nu au în vedere potențialii turiști care ar putea călători pe aceste rute.

Chiar dacă există puncte de interes majore precum trenul Anina – Oravița care ar necesita un transport rutier pentru a face ulterior transportul către Timișoara spre exemplu, principalul pol urban din regiune, sau atracții turistice precum Cheile Carașului, Cascada Bigăr, Cheile Minișului, Lacul Buhui, transportul în comun este foarte puțin prezent, iar în weekend este aproape inexistent. Obiectivele turistice majore din această regiune turistică au un potențial foarte mare pentru dezvoltarea regiunii. Însă chiar și așa accesibilitatea din prisma transportului public înspre acestea este un impediment serios pentru a le vizita.

Sarmizegetuza Regia

un obiectiv turistic emblematic pentru România este fosta capitală a Daciei, și anume situl arheologic Sarmizegetuza Regia din Munții Orăștiei. Chiar dacă recent accesul rutier a fost îmbunătățit printr-un drum asfaltat, transportul în comun lipsește cu desăvârșire. Cel mult poți ajunge până în Orăștie sau Costești, iar de aici…trebuie găsită o variantă. Cu siguranță că poți ajunge cu un taxi sau cu mașinile localnicilor. Însă aici vorbim despre turism de aventură, nu despre turism organizat.

Personal nu am o problemă să ajung la o destinație sau la un obiectiv turistic mergând mulți kilometri pe jos sau cu mașini de ocazie. Doar că atunci când ne dorim să vorbim despre turism și despre dezvoltarea turistică pentru a crește încasările din această industrie, nu putem să ne bazăm pe astfel de opțiuni.

Este ca și cum am spune că atunci când vrem să vizităm Machu Picchu în Peru, Piramidele din Egipt sau Angkor Wat în Cambodgia, pentru a aminti doar câteva dintre siturile arheologice emblematice ale lumii, trebuie să găsim diferite oportunități locale și să ne organizăm la fața locului. Da, o putem face, dar oricând avem varianta transportului public. Este adevărat, acesta costă și nu întotdeauna se potrivește cu timpul scurt avut la dispoziție pentru a vizita astfel de obiective turistice. Dar există aceste variante și le putem folosi.

Problema autogărilor – o altă problemă a transportului în comun

Exemplele anterior amintite se referă doar la câteva atracții turistice importante din România unde transportul în comun lasă mult de dorit. Sau se lasă așteptat… Cu siguranță că mai există astfel de exemple.

Dincolo de aceste câteva exemple unde transportul public este inexistent sau foarte slab reprezentat, autogările sunt o altă problemă majoră în multe orașe. Reșița, reședința județului Caraș-Severin are autogara închisă, fapt ce a făcut că anumite curse interjudețene să fie anulate. Unde mai punem că dacă ar veni turiștii străini ar fi complet bulversați atunci când ar trebui să găsească locul de unde pornesc diferite autocare sau microbuze înspre diferitele destinații.

În cazul Timișoarei există foarte multe autogări, fiecare în diferite zone ale orașului. Odată ajuns ca turist în Timișoara te poți trezi într-o adevărată provocare să știi de la care autogară va pleca autocarul sau microbuzul pe care trebuie să îl iei înspre o anumită destinație. Pe de altă parte, atunci când am vizitat Budapesta în perioada Sărbătorilor Pascale, exista o autogară foarte mare cu plecări internaționale sau locale, fapt ce făcea mult mai simplă organizarea oricărei deplasări. Tot la fel, în urmă cu mulți ani când am avut oportunitatea unei burse de studiu la Zagreb, autogara era una singură, iar de aici erau plecările interne înspre toate destinațiile.

Chiar și atunci când am vizitat Muntenegru, o țară care are un procent important din PIB asigurat de încasările din turism (25% conform unui articol din anul 2019, comparativ cu 5% din PIB pentru turism în România), am avut oportunitatea de a remarca faptul că transportul în comun este foarte prezent. Și acest lucru într-o țară care nu face parte neapărat din cele mai dezvoltate din Europa. Însă frecvența curselor, informațiile disponibile atât în mediul online, cât și în autogările din majoritatea orașelor și din cele mai importante puncte turistice ale țării fac ca turiștii să fie foarte numeroși în această țară.

Atunci când am plecat din Zabljak spre Kotor autogara din stațiunea montană Zabljak era plină de turiști din întreaga Europă, turiști de toate vârstele, care așteptau să urce în autocare sau în microbuze. Iată deci că există cerere atâta vreme cât există și oferta de astfel de servicii. Și repet, nu vorbim despre Elveția, Germania sau alte țări considerate foarte dezvoltate.

Starea transportului feroviar

Lăsând la o parte transportul public rutier care de cele mai multe ori este deficitar sau inexistent pentru multe zone turistice, nici transportul feroviar nu este o opțiune foarte bună atunci când vorbim despre deplasările în scop turistic. Să faci cu trenul 14-16 ore pe o distanță de 600-700 de kilometri nu pare prea ofertant pentru cineva care vine să viziteze România timp de 1 săptămână, să zicem. Întârzierile sunt ceva absolut firesc pentru programul trenurilor din România și cumva trebuie luate în calcul atunci când urmează să schimbi o legătură feroviară pentru a ajunge la destinație.

Nici la companiile private de căi ferate lucrurile nu stau mai bine. Compania Regio Călători propune niște trenuri care erau folosite în anii 70’ în Franța. Condițiile sunt de multe ori de-a dreptul mizere, cel puțin pe ruta Timișoara Nord – Reșița Nord sau Brașov – Zărnești, rute pe care am folosit trenurile acestei companii feroviare. Să mai vorbim despre aer condiționat nu are rost pentru trenurile acestei companii.

Cuvinte de încheiere

Personal sunt de părere că înainte de a vorbi despre dezvoltarea turismului în România trebuie să găsim strategii eficiente pentru a oferi opțiuni în privința accesibilității către principalele zone turistice și către principalele atracții turistice. Este greu să vorbim despre turism doar pe baza  deplasărilor cu mașinile personale. În acest caz nu vorbim despre turism de masă sau despre un turism dezvoltat la standardele secolului 21.

Cu o astfel de opțiuni privind transportul public nu avem decât să căutăm soluții personale precum achiziționarea de mașini. Sau să folosim aplicații de tip car sharing precum BlaBlaCar sau mașini de ocazie. Doar că aceste soluții personale nu rezolva problema transportului public, transport de care cu toții am avea nevoie să fie la standarde mai dezvoltate. Iar turismul și turiștii cu siguranță că ar avea nevoie foarte mare de un transport public de o mai bună calitate, cu o mai bună organizare și cu o frecvență mai mare, în special în zonele turistice foarte căutate/frecventate.

Un transport public la standarde decente ar putea însemna mai puțin trafic pe drumurile țării, mai puțină aglomerație pe drumuri și în parcări, mai puțini nervi la volan, dar mai ales înseamnă un număr mai mare de turiști pentru cele mai importante regiuni turistice ale României. Astăzi să ajungi pe un aeroport din România și apoi să cauți să te deplasezi în țară pentru a vizita România cu ajutorul transportului public poate fi cea mai mare aventură pentru un turist străin. Și nu este asta o problemă pentru turiștii care iubesc aventura sau care sunt obișnuiți să călătorească în țări mai puțin dezvoltate. Însă atunci când vorbim despre turismul ca ramură pentru relansarea economiei, să avem condițiile actuale ale transportului public rutier și feroviar, vorbim despre un impediment greu de depășit.

Când vom ajunge să avem un transport public de persoane care să susțină dezvoltarea turismului în România? Rămâne de văzut dacă acest lucru se va întâmpla în următorii 2-3 ani sau dacă va dura încă mulți ani până când turismul românesc să crească și să aducă beneficii economice importante, iar transportul în comun să susțină dezvoltarea acestui domeniu economic.