O ieșire în Munții Retezat este binevenită în orice anotimp. Iar pentru că toamna aceasta a fost una blândă, chiar și în luna noiembrie munții erau fără zăpadă. Chiar dacă odată cu apropierea lunilor de iarnă turele pe munte au alte coordonate comparativ cu cele din lunile de vară, peisajul de toamnă este unul aparte și într-o zi din prima decadă a lunii noiembrie. Cu toate că vremea nu se anunța tocmai stabilă din perspectiva precipitațiilor, pentru că era stabilită data pentru o tură de 1 zi pe Vârful Retezat, am pornit la drum urmând să adaptăm tura la condițiile meteo de la fața locului.

Adaptarea traseului la condițiile meteo

Este important de subliniat faptul că turele de munte în lunile de toamnă trebuie pregătite diferit față de cele din lunile de vară. Ziua este tot mai scurtă, iar odată cu schimbarea orei în ultimul weekend din luna octombrie, în jurul orei 17:00 deja este întuneric. În pădure poate chiar mai repede. Prin urmare lanternele frontale nu trebuie să lipsească din echipamentul de munte, cu atât mai mult în perioada anului în care zilele sunt tot mai scurte ca și durată.

În același timp ceața trebuie să fie un aspect de luat în calcul. Ceața poate fi prezentă inclusiv vara, dar fără doar și poate că toamna șansele de a întâlni ceață pe văile și crestele munților cresc considerabil. Tocmai de aceea este foarte bine să se cunoască traseul sau să se urmeze cu atenție marcajul turistic.

Dacă nu ești suficient de încrezător sau nu ai experință în turele pe munte sau în drumeții, atunci poți apela la un ghid de turism. Tot în contextul în care toamna este un anotimp cu foarte multă umiditate, este foarte important să porți încălțăminte impermeabilă și aderentă, dar și echipament care să reziste la umiditate.

Durata scurtă a zilei trebuie luată întotdeauna în calcul. Chiar dacă traseul este marcat bine, așa cum este cazul spre exemplu al traseului spre Vf. Retezat prin Valea Stânișoara, condițiile meteo dificile cu ploaie sau ceață, temperaturile scăzute, oboseala și neatenția pot oricând să conducă la abaterea de la traseul marcat.

Prin urmare este foarte important ca organizarea turei să țină cont de durata zilei, iar dacă o porțiune a traseului se parcurge pe întuneric la lumina frontalei, această să fie cât mai scurtă și să fie porțiunea de traseu mai ușoară sau mai bine cunoscută.

Pornim pe traseu pe o ploaie abundentă

Tocmai pornind de la aceste premise, traseul stabilit era cu pornire de la Cârnic, urcare spre Cabana Pietrele și apoi pe Valea Stânișoara. Acest traseu era opțiunea aleasă ținând cont de vreme, condițiile meteo anunțând ploaie și ceață pe întreaga durată a zilei.

La primele ore ale dimineții am pornit dinspre Cârnic pe o ploaie serioasă înspre Cabana Pietrele. În contextul în care vremea avea să fie de această manieră chiar și după câteva ore pe traseu, cel mai probabil urma să ne oprim la Lacul Stânișoara și să facem cale întoarsă.

Dar din fericire odată ce urcam în altitudine ploaia era mai puțin „insistentă” și odată ce am ieșit din etajul forestier am dat de o ceață densă, însă acest lucru însemna că nu mai plouă. Ceea ce era un plus important. Cu cât urcam mai mult înspre Lacul Stânișoara, cu atât ceața începea să se ridice, iar la un moment dat întreaga vale s-a deschis, oferindu-ne o priveliște aparte asupra crestelor din jur. Acest lucru cu siguranță că ne-a încurajat să continuăm urcarea. Având în vedere că ziua era deja foarte scurtă și în jurul orei 17:15 deja urma să fie întuneric, pauzele trebuiau să fie scurte.

Odată cu altitudinea, ceața rămâne în vale

După aproximativ 4 ore și 30 de minute de urcare eram la Lacul Stânișoara, iar de aici urma porțiunea cea mai abruptă înspre Șaua Retezat. Vremea părea că se schimbă și că se deschide tot mai mult, iar acest lucru s-a confirmat atunci când am ajuns în Șaua Retezat. De aici peisajul era superb. Atât Valea Stânișoara, cât și văile înspre Rezervația Științifică Gemenele erau acoperite de o „plapumă” de nori. Practic eram deasupra norilor, ne încălzeam la razele timide ale Soarelui, iar jos, în vale și în depresiuni era ceață. Tocmai de aceea peisajele de toamnă sunt de o frumusețe aparte pe munte.

După o pauză ceva mai lungă am continuat urcarea spre vârf. Era ultima porțiune de urcare, iar ritmul trebuia să fie unul destul de alert având în vedere că pentru ora 14:00-14:30 cel târziu am stabilit ca și punct de reper ora pentru a porni înapoi înspre Cârnic. Păstrând un ritm alert și destul de sportiv am ajuns la ora 14:00 pe vârf.

Dacă până aici cerul era relativ senin, când am ajuns în vârf totul s-a închis și eram din nou în nori. Practic eram înconjurați de ceață, aceasta făcând imposibilă perspectiva asupra întregului masiv montan și a masivelor montane vecine. Chiar și așa am făcut poza de vârf, o scurtă pauză pentru că temperatura era undeva în jur de 2 grade Celsius (cel mult) și apoi am pornit înapoi spre Șaua Retezat.

Coborârea prin Valea Stânișoara

Traseul de întoarcere era tot prin Valea Stânișoara, această alegere fiind făcută pornind de la premisa faptului că era o ceață deasă, iar pe Culmea Lolaia orientarea poate fi mult mai anevoioasă pe ceață, dar și pentru că traseul prin Valea Stânișoara era mult mai sigur în situația în care avea să înceapă o ploaie abundentă.

Dacă în jurul orei 14:30 am pornit de pe vârf, la ora 15:45 eram la Lacul Stânișoara. Aici am făcut o pauză mai lungă, iar apoi am continuat coborârea. Mai aveam aproximativ 1 oră de lumină și obiectivul era să ajungem la Cabana Pietrele în jurul orei 18:00. Pentru că am păstrat ritmul alert de mers, în jurul orei 17:00 eram la limita pădurii, iar odată ce am intrat în pădure am simțit cât de repede apune Soarele în luna noiembrie. Deși primele sute de metri am mers fără a folosi lanterna frontală, după 10-15 minute am avut nevoie de lanterne pentru a ne orienta și a evita pietrele de pe potecă.

Am continuat coborârea spre Cabana Pietrele unde am ajuns la 18:15. La cabană era totul închis. Nici urmă de turiști, iar singurul semn că este cineva acolo era o lumină slabă și puțin fum dintr-o mică încăpere. După o pauză de vreo 20 de minute am pornit înspre Cârnic, unde am ajuns în jurul orei 20:00.

Privind înapoi…

La coborârea pe Valea Stânișoara ceața începea din nou să se lase peste creste și la ultimele minute de lumină am privit spre Vf. Retezat cu gândul că vor urma alte ture în acești munți aparte în anul următor. Ca de fiecare dată când ajung în Retezat, mă simt încărcat de energia acestui loc aparte.

Deși am pornit pe ploaie și ceață, chiar dacă a fost o tură într-un ritm alert, Retezatul ne-a oferit un spectacol minunat al peisajelor de toamnă pe munte. Am avut bucuria de a urca din nou în Retezat și de această dată pentru a organiza o tură pe munte pentru cineva care era pentru prima dată într-o astfel de experiență.

Chiar dacă o tură în Munții Retezat în lunile de vară oferă mult mai mult timp pentru respiro, pentru a admira peisajele și pentru a te bucura de Soare, trebuie spus că și într-o zi de toamnă merită efortul de a urca în Retezat. Este mult mai multă liniște, traseele fiind mai puțin umblate, peisajele sunt mult mai „colorate”, iar lumina este cu totul aparte. Dacă îți dorești să mergem împreună într-o tură pe Vf. Retezat sau într-o drumeție într-un alt masiv montan, poți găsi mai multe itinerarii turistice aici.