Cum transformi fiecare calatorie intr-o experienta?

Calatoria experienta

A pleca în călătorie înseamnă a accepta să-ți asumi un risc. Acela de a-ți părăsi universul, de a înfrunta lumea, de a-ți face față ție însuți și de a rezista propriilor frici.

Edouard și Mathilde Cortes

Într-un fel sau altul fiecare dintre noi pleacă în călătorie la un moment dat. Unii călătoresc ocazional, alții călătoresc frecvent, iar alții fac din călătorie un stil de viață. Dacă am îndrăzni am putea să privim viața ca pe o călătorie. Însă referitor la călătoriile pe care cei mai mulți dintre noi le facem la un moment dat, de cele mai multe ori ne dorim să avem parte de experiențe minunate, experiențe de neuitat și care să ne umple de bucurie.

„Şi totuși, am înțeles curând că suntem sortiți drumului. Ne naștem cu sămânța călătoriei. La unii încolțește miraculos, din ea ies copaci stufoși cu ramuri în toate direcțiile, la alții rămâne latentă.” – Carmen Firan

Pe de altă parte de foarte multe ori auzim că anumite persoane s-au întors foarte deranjați sau dezamăgiți din diverse călătorii. Ei bine, cum putem avea parte de experiențe unice și perfecte în fiecare călătorie? Mai jos găsești câteva „ingrediente” pe care trebuie să le incluzi de fiecare dată când ai închis ușa casei și ai pornit într-o călătorie, indiferent de scopul călătoriei și de durata acesteia.

1. Așteptările rămân acasă

Întotdeauna când plecăm într-o călătorie ne construim anumite așteptări cu privire la modul cum se va desfășura aceasta. Pentru reușita călătoriei este recomandat ca în momentul în care ai închis ușa casei tale sau atunci când te-ai urcat în mașină, avion sau tren, toate așteptările să rămână acasă. Călătoria înseamnă experiențe noi și tocmai de aceea așteptările nu își găsesc locul atunci când ai pornit într-o călătorie. De cele mai multe ori călătoriile ne surprind și ne oferă situații inedite, complet noi, situații pe care nu le putem nici măcar imagina.

Așteptările nu fac altceva decât să creeze dezamăgiri atunci când nu devin realitate, chiar dacă de multe ori realitatea este mai ofertantă decât așteptările. Însă mintea pregătită prin prisma așteptărilor este foarte predispusă la dezamăgiri, la supărări, la situații tensionate și chiar la ratarea oportunităților. O minte plină de așteptări care pleacă în călătorie nu are cum să se bucure de tot ceea ce oferă călătoria respectivă fiind vorba despre un blocaj în fața noului. Pentru experiențe de neuitat în fiecare călătorie lasă acasă așteptările cu privire la ceea ce trebuie să se întâmple.

„Acesta este cel mai bun sfat pe care ţi-l pot da. Rămâi în prezent, fără aşteptări, fără ataşament faţă de rezultat.” – Paul Ferrini

2. Întotdeauna compania potrivită

Un alt „ingredient” important, decisiv aș spune, atunci când pornim într-o călătorie este compania pe care o avem alături. Indiferent de destinație și de durată, atunci când pornim într-o călătorie pe care ne-o dorim o experiență de neuitat trebuie să ne asigurăm că avem compania potrivită. Compromisurile nu prea își găsesc locul într-o călătorie prin prisma companiei pe care o avem alături de noi. Altfel există riscul să compromiți călătoria și să rămâi cu o experiență reper despre cum să alegi persoanele sau persoana care să te însoțească în călătorii.

Dacă simți că nu ai găsit sau nu poți să ai alături compania potrivită într-o călătorie în care urmează să pornești, atunci poți îndrăzni foarte bine să pornești…singur(ă). Pe parcursul călătoriei vei întâlni foarte multe persoane care vei simți că sunt pe aceeași lungime de undă cu tine și vei fi surprins(ă) de faptul că de fapt ai găsit compania potrivită chiar pe drum fiind.

3. Ia cu tine curajul și curiozitatea

Curajul și curiozitatea sunt alte două „ingrediente” care nu trebuie să lipsească din „bagajul” cu care pornim într-o călătorie. Curajul trebuie să te însoțească pentru a face pasul în necunoscut, pentru a putea descoperi noul care te așteaptă atât pe drum, cât și la destinație. Curajul trebuie să fie prezent și prin prisma situațiilor neprevăzute care se vor ivi adesea în călătoriile pe care le faci și cărora va trebuie să le faci față. De cealaltă parte curiozitatea este esențială pentru a învăța din fiecare călătorie. Fără curiozitate s-ar putea să faci multe călătorii și să rămâi la același nivel de cunoștințe și de experiențe ca și cum nu ai fi plecat niciodată din locul în care trăiești zi de zi.

Curiozitatea se poate manifesta în foarte multe forme și poate să acopere o plajă largă de activități, situații sau experiențe. Curiozitatea și curajul merg mână-n mână prin prisma faptului că de multe ori curiozitatea de poate pune în situații care să genereze teamă și va fi nevoie de curaj pentru satisfacere curiozității. Însă atunci când pășești cu curaj în curiozitatea apărută în cadrul călătoriilor tale vei observa cum acest curaj va deveni parte din viața de zi cu zi și cum în majoritatea aspectelor vieții tale curajul va fi alegerea numărul 1 în defavoarea fricii.

„Să fii explorator nu înseamnă neapărat să parcurgi jungle virgine. Înseamnă să nu renunți niciodată la căutare, să încerci mereu să înțelegi viața din alte puncte de vedere, să te uiți mereu în interior și să te descoperi, să nu uiți să te bucuri de viață așa cum vine ea, cu lucruri mai simple sau mai complicate.” – Simina Cernat

4. Asigură-te că ești dispus(ă) să înveți

În urmă cu multe decenii călătoriile erau privite prin prisma unor lecții pe care cel sau cea care pleca în călătorie trebuia să le deprindă. Ei bine, atunci când urmează să pleci într-o călătorie este foarte important să te asiguri de faptul că ești dispus(ă) să înveți lecții noi, poate chiar lecții de viață. Lecțiile pe care le putem învăța într-o călătorie se leagă strâns de așteptările despre care vorbeam că trebuie să rămână acasă.

Călătoria, însemnând ieșirea din zona de confort și din zona de cunoscut, ne poate pune în fața unor lecții pe care putem alege să le învățăm sau putem alege să ne facem că nu au avut loc. Călătoria ne poate învăța cum să interacționăm cu oameni diferiți de noi, cum să evităm etichetarea sau judecarea oamenilor și a situațiilor, putem să învățăm câtă bogăție există în jurul nostru și câtă diversitate, dar în același timp putem deprinde lecții importante despre noi înșine și despre aspectele unde mai avem de lucrat pentru a ne bucura cu adevărat de toate aspectele vieții.

„Călătorește în mai multe țări și vei obține o perspectivă mai amplă asupra lumii noastre. Stai de vorbă cu oamenii cu care nu ai vorbit niciodată și vei obține o perspectivă nouă asupra felului în care poate fi viața.” – Robin Sharma

5. Întotdeauna la momentul potrivit

Suntem învățați că pentru a ne bucura de o călătorie cât mai reușită sau de o vacanță perfectă trebuie să ne planificăm și să ne organizăm fiecare detaliu, fiecare moment. Însă de multe ori, de cele mai multe ori, se poate ca lucrurile să nu decurgă exact cum am organizat călătoria la momentul la care am pornit de acasă (la fel ca și în viață). Pentru a ne bucura de fiecare călătorie și a face din aceasta o adevărată experiență este important să știm că întotdeauna ajungem la momentul potrivit într-o anume destinație.

Chiar dacă uneori intervin întârzieri și chiar dacă organizarea de acasă nu se potrivește cu ceea ce se întâmplă atunci când suntem la drum, trebuie subliniat faptul că întotdeauna ajungem exact când trebuie. Atunci când suntem convinși de acest lucru vom învăța cum să facem din fiecare călătorie o experiență minunată și care ne îmbogățește din perspectiva amintirilor și a evenimentelor trăite.

„Dacă intri și descoperi că drumul pe care începi să călătorești are multe cotituri neașteptate, asta nu se întâmplă pentru că ai fost obligat să ocolești, ci pentru că așa se desfășoară aceste călătorii pline de aventuri. Nu poți înțelege întotdeauna de ce te trezești pe un anume drum decât mult mai târziu, când privești în urmă și poți vedea cum te-a dus acolo unde trebuia să fii.” – Colette Baron-Reid

6. Fii pregătit(ă) să te (re)descoperi

Călătoria este un pas în necunoscut de cele mai multe ori și ne pune în fața unor situații noi. De foarte multe ori atunci când pornim la drum ajungem să ne descoperim sau să ne redescoperim. Atunci când rutina și confortul mediului familiar în care trăim zi de zi devine modul nostru de viață este destul de dificil să realizăm că poate viața noastră s-a transformat într-o repetiție care se aseamănă cu roata unui hamster: deși se învârte când cobori din roată tot acolo ești.

Ei bine, călătoriile au menirea de a schimba acest lucru și ne ajută să ne descoperim lucruri pe care nu le cunoșteam cu privire la noi înșine sau ne ajută să redescoperim acele lucruri care în urmă cu mulți ani reprezentau visele noastre, aspirațiile noastre sau felul nostru de a percepe lumea.

„Ăsta e unul dintre lucrurile pe care te învață călătoritul: să caști ochii și să apreciezi. Începi să faci asta când ești într-un loc nou, o țară străină, când ai o viză și un buget limitate. Dar de ce nu faci asta zilnic? Să te minunezi de locurile și oamenii care te înconjoară? De ce trebuie să mergi până la capătul pământului pentru asta?” – Simina Cernat

Tocmai de aceea în momentul în care pornești la drum fii pregătit(ă) să te descoperi sau să te redescoperi și acceptă acest lucru ca pe un pas înainte în viața ta la momentul revenirii din călătoria respectivă. O călătorie poate fi oricând punctul de plecare într-o nouă aventură a vieții tale, indiferent dacă alegi să te muți într-o altă comunitate, să renunți la job-ul actual, să îți urmezi pasiunea pentru un anumit domeniu sau să optezi pentru a călătorii mai mult.

„Călătorind prin diverse peisaje, ești tot timpul capabil să te vezi ca un participant separat. Ești un explorator curajos și o ființă puternică, ce tocmai și-a dat seama că nu este unde își dorește să fie și are puterea de a se muta în alt loc.” – Colette Baron-Reid

7. Călătorește dincolo de limite

Foarte adesea ne privim viața prin prisma limitelor pe care am fost învățați că le avem sau că trebuie să le avem. La fel și atunci când vine vorba despre călătorii multă lume percepe o mulțime de limite, indiferent dacă vorbim despre limite financiare, limite fizice, limite ale cunoștințelor acumulate sau limite de diferențe culturale. De câte ori nu am auzit sau de câte ori nu te-ai auzit spunând că o călătorie este prea scumpă, este prea dificilă din punct de vedere al efortului fizic sau prea complicată din perspectiva lipsei confortului? Sau poate diferențele de cultură și de limbă sunt privite ca fiind limite pentru care anumite destinații rămân undeva puncte pe hartă și atât?

Ei bine, merită a fi subliniat că acestea sunt doar limite mentale și că orice destinație poate fi oricând o destinație a călătoriei tale, o destinație unde poți ajunge. În momentul în care îți dorești cu adevărat lucrurile încep să se așeze și vei vedea cum călătoria spre destinațiile dorite devine realitate. Ai nevoie doar de curaj și apoi să faci câte un pas în călătoria respective. Călătorește dincolo de limite, indiferent de care limite vorbim, și vei vedea cum o călătorie dincolo de confort, dincolo de barierele culturale sau de limbă ori o călătorie dincolo de limitele fizice pe care crezi că nu le poți depăși te va învăța cum în viață cele mai multe limite sunt doar la nivelul mental. Și tot ceea ce este la nivel mental poate fi depășit prin schimbarea modului de a gândi și prin schimbarea atitudinii față de experiențele din viața noastră.

„O expediţie te atrage și fiindcă nu ai cum să eviţi riscurile. Sunt parte integrantă a aventurii și fără ele orice călătorie ar fi plictisitoare și lipsită de satisfacţii. Învăţasem să accept riscurile, să mi le asum bucuros. Şi, procedând așa, reușisem să-mi înfrunt temerile și să mi le înving. Îmi descoperisem limitele fizice și mentale și apoi le depășim printr-o combinaţie de încăpăţânare extremă și tenacitate și poate și cu puţin noroc.” – Levison Wood

Pornind de la aceste „ingrediente” fiecare călătorie poate fi privită prin prisma unei experiențe și poate să fie o adevărată aventură de neuitat. Ai în vedere aceste aspecte atunci când pornești într-o călătorie, indiferent de scopul și destinația acesteia. Și cu siguranță te vei întoarce mai „bogat” în amintiri și în experiențe, mai „bogat” în lecții învățate și pregătit pentru a pune în practică tot ceea ce ai învățat în respectiva călătorie. Viața este asemenea unei călătorii și fără niciun dubiu o mulțime de lecții care ne stau înainte atunci când călătorim pot fi puncte de plecare pentru a ne bucura de viața pe care ne-o dorim. Călătorește dincolo de limite și nu uita că suntem făcuți pentru a ne mișca și nu suntem copaci ce am prins rădăcini.

Reclame

3 comentarii la “Cum transformi fiecare calatorie intr-o experienta?

  1. Pingback: 10 lucruri care te pot suprinde în Egipt | Laurentiu Artugyan

  2. Pingback: Impresii după 4 săptămâni petrecute în Egipt | Laurentiu Artugyan

  3. Pingback: Organizarea vacantei: pe cont propriu sau printr-o agentie de turism? | Laurentiu Artugyan

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.