Beneficii natura pentru sistem imunitar

Beneficiile timpului petrecut in natura asupra sistemului imunitar

Fiecare dintre noi își dorește un sistem imunitar cât mai puternic și cât mai sănătos. Un sistem imunitar sănătos și puternic înseamnă implicit o sănătate de fier a fiecăruia dintre noi și astfel putem să combatem mai ușor la nivelul organismului diferitele bacterii și virusuri care sunt în jurul nostru, dar în același timp putem să facem față cu brio diferitelor afecțiuni care pot reprezenta amenințări la adresa organismului nostru.

Beneficii natura sistem imunitar

Conform numeroaselor studii de specialitate, timpul petrecut în natură reprezintă o sursă de sănătate pentru sistemul imunitar. Acest lucru se datorează mai multor aspecte, iar în ceea ce urmează vei descoperi care sunt beneficiile timpului petrecut în natura asupra sistemului imunitar.

Expunerea la bacterii prezente în natură

Conform unor studii științifice expunerea organismului la diferite bacterii care se regăsesc în natură poate avea beneficii importante pentru sistemul imunitar și de asemenea poate reduce inflamațiile. Acest lucru s-ar datora, conform studiilor științifice, expunerii la micro-organisme prezente în aer și în plante sau arbori. Aceste bacterii și micro-organisme se regăsesc în instestin și pe piele și joacă un rol important pentru sistemul imunitar, iar foarte multe dintre ele le regăsim în mediul natural.

Un rol important îl au fitoncidele, acestea fiind compuși organici volatili din anumite plante. Fitoncidele contribuie la reducerea presiunii sanguine, modifică activitatea autonomă și sprijină funcționarea sistemului imunitar. Bacteria mycobacterium vaccae este de asemenea extrem de utilă în impulsionarea sistemului imunitar.

Mycobacterium vaccae este o bacterie pe care o regăsim în mod natural în sol și poate fi foarte ușor asimilată de organism chiar prin inhalare. Această bacterie are un rol important în reducerea inflamațiilor la nivelul organismului.

Timpul petrecut în natură readuce sistemul imunitar în starea naturală

Organismul este creat pentru a funcționa în modul „odihnește și digeră”. Însă, în contextul societății actuale, în care stresul de toate tipurile este prezent aproape tot timpul în viețile noastre, organismul funcționează cel mai adesea pe modul „luptă sau fugi”. Atunci când organismul funcționează pe modul „luptă sau fugi”, organismul stopează absolut tot ceea ce nu este esențial pentru organism în acel moment, inclusiv sistemul imunitar.

În acest context organismul este predispus la bacterii, virusuri sau inflamații. Cu alte cuvinte la diferite boli și infecții. Prin timpul petrecut în natură organismul revine la modul „odihnește și digeră” astfel încât sistemul imunitar își recapătă din nou rolul de a proteja organismul împotriva eventualelor amenințări. Conform studiilor științifice, atunci când petrecem timp în natură și organismul nostru se relaxează și se simte în siguranță, acesta investește resurse importante în sistemul imunitar (Kuo, 2015).

Expunerea la razele soarelui

Lumina naturală și mai ales razele soarelui reprezintă elemente esențiale pentru organismul uman și pentru funcționarea optimă a acestuia. Este demonstrat faptul că prin petrecerea timpului în natură și expunerea la razele soarelui contribuie semnificativ la impulsionarea sistemului imunitar al organismului. Implicit organismul este mai sănătos și poate să lupte cu diferitele boli sau infecții. Acest lucru se datorează facilitării sintezei de Vitamina D în organism, Vitamina D având pe lângă rolul de a menține sănătos sistemul osos și foarte multe roluri în reglarea optimă a sistemului imunitar.

Lacul Gales din Muntii Retezat
Expunerea la sunetele din natură

Atunci când petrecem timp în natură ne putem bucura de sunetele din natură, indiferent dacă vorbim despre sunetul păsărilor, despre apele curgătoare, despre foșnetul frunzelor sau despre vântul care adie printre frunze sau copaci. Toate aceste sunete la un loc contribuie la o relaxare psihică și mentală, acest lucru generând eliminarea stresului mental și psihic, iar acest lucru la rândul lui contribuie la un sistem imunitar mai sănătos și mai pregătit să protejeze organismul de boli, infecții sau inflamații.

Capre negre
Expunerea organismului la ioni negativi din aer

Pădurile și căderile de apă de tipul cascadelor contribuie semnificativ la ionizarea negativă a aerului. Un aer puternic ionizat negativ contribuie la reducerea stresului, la îmbunătățirea căilor respiratorii și implicit la impulsionarea sistemului imunitar. Prin urmare, timpul petrecut în zonele forestiere și cu numeroase ape curgătoare sau cascade contribuie semnificativ la îmbunătățirea sistemului imunitar.

Cascada travertin

Ține cont de toate aceste beneficii pe care natura și timpul petrecut în mijlocul naturii le are asupra sistemului imunitar și caută să petreci cât mai mult timp în natură. Chiar dacă uneori pare dificil să „evadezi” din oraș sau din spațiile în care lucrezi și locuiești, chiar și câteva ore pe zi petrecute în parc sau în pădurea de lângă oraș pot contribui la o organism mai sănătos din toate punctele de vedere.

Însă pentru a te bucura de un sistem imunitar pregătit să îți apere organismul de amenințarea unor infecții, inflamații sau boli, este indicat să petreci cel puțin câteva zile pe lună cât mai departe de mediul urban și cât mai aproape de natură. Cu cât mergi mai adânc în mijlocul pădurii și cu cât ești mai aproape de cascade, de râuri și izvoare, de copaci sau de solul din natură, cu atât sistemul imunitar va fi mai puternic.

În final îți recomand câteva locuri absolut superbe și perfecte pentru a petrece timp în natură și pentru a-ți întări sistemul imunitar. Văile Beului și Beușniței, Cheile Carașului și Cheile Buhuiului sunt destinații excelente dacă vrei să te bucuri de cascade, râuri repezi și multă pădure. Zonele montane înalte reprezintă alte opțiuni pentru menținerea unui sistem imunitar sănătos, iar Munții Retezat, Munții Godeanu sau Munții Făgăraș reprezintă doar câteva opțiuni pentru a descoperi natura cât mai aproape de forma sa pură. Mai mult, nopțile petrecute la cort aduc numeroase beneficii asupra sănătății organismului.

Indiferent de unde alegi să petreci timp în natură, caută să faci acest lucru cât mai des și cât mai mult. Vei resimți efectele beneficii asupra organismului tău!


Comments

10 răspunsuri la „Beneficiile timpului petrecut in natura asupra sistemului imunitar”

  1. […] Desigur, acest traseu de drumeție se poate face sub formă de circuit ajungând și la alte obiective precum Izvorul Coronini sau Poiana cu Peri, însă aceste obiective rămân pentru data viitoare când Băile Herculane va fi destinația aleasă pentru relaxare în mijlocul naturii. […]

  2. […] numeroase beneficii ale timpului petrecut în natură sau în aer liber, chiar și odată cu scăderea temperaturilor. În același timp mișcarea […]

  3. […] C contribuie la funcționarea optimă a sistemului imunitar și la protejarea celulelor organismului în fața stresului oxidativ. De asemenea are un aport […]

  4. […] ori pe săptămână este recomandat să ne deconectăm de la rutina zilnică pentru a ne bucura de beneficiile timpului petrecut în natură. Putem face un obicei din a merge într-o plimbare prin pădure sau în drumeții cel puțin o […]

  5. […] acest debut al primăverii, de acum înainte nu ne rămâne decât să ne petrecem cât mai mult timp în aer liber și în natură. A petrece cât mai mult timp în natură este cea mai bună metodă de a elimina […]

  6. […] Deși am fost prima dată pe acest traseu de drumeție din stațiunea Băile Herculane, pot spune că în aproximativ 5 ore a fost o drumeție foarte plăcută pentru o plimbare în natură. Am avut posibilitatea de a vedea 4 foișoare sub forma unor puncte de popas și puncte de belvedere spre stațiune și spre împrejurimi, dar și alte obiective precum Izvorul Munk și Grota cu Aburi. Desigur, acest traseu de drumeție se poate face sub formă de circuit ajungând și la alte obiective precum Izvorul Coronini sau Poiana cu Peri, însă aceste obiective rămân pentru data viitoare când Băile Herculane va fi destinația aleasă pentru relaxare în mijlocul naturii. […]

  7. […] au efecte antiinflamatorii și antiseptice, dar și antivirale și antifebrile. Echinaceea susține sănătatea sistemului imunitar și previne infecțiile. Șovârvul și cimbrișorul sunt plante adjuvante pentru sistemul […]

  8. […] se numără de asemenea printre acele produse pe care le aleg atunci când vine vorba despre întărirea sistemului imunitar, prevenirea afecțiunilor la nivelul tractului respirator și apariția disconfortului la nivel […]

  9. […] cu modalitățile de întărire a acestui sistem. Una dintre aceste modalități o reprezintă petrecerea timpului în natură și sub lumina naturală a Soarelui. O altă modalitate o reprezintă praticarea de activități […]

  10. […] deosebit pe care îl oferă o cascadă naturală, o astfel de cădere de apă contribuie și la relaxarea mentală și psihică a organismului prin sunetul pe care îl generează, dar și prin aerul puternic ionizat negativ ce se formează […]

Lasă un răspuns

Descoperă mai multe la Laurentiu Artugyan

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura